Lupul negru, de Louise Penny, care tocmai a fost tradus la Editura Trei, este, spre surpriza mea, un adevărat roman profetic, după cum aveam să mă conving într-una dintre diminețile trecute, în timp ce frunzăream presa la cafea.

Din cauza avalanșei de servicii de streaming, mi-am dat seama că singura cale de a vedea cât mai multe seriale și cât mai diferite este să urmăresc câte un sezon din fiecare, pe parcursul unui an. Pentru mine, metoda aceasta a funcționat perfect și astfel am ajuns și la primul și singurul sezon al serialului Three Pines, inspirat de seria de romane semnată Louise Penny. Și mi-a plăcut la nebunie.