Pe cât de clar mi-a fost ce să scriu după ce am terminat cartea, pe atât de bizar au început să arate lucrurile când m-am apucat să le aștern “pe hârtie”. Când mi-am dat seama că poezia și cadavrele nu merg împreună, că nu poți să vorbești despre frumusețea scriiturii când aceasta descrie torturi și masacre, că nu poți explica de ce naiba te fascinează un roman-aproape-documentar despre durere și pierdere și moarte, despre schingiuirea trupului și sufletului.
