Autor: Jay Parini
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Humanitas
Anul apariției: 2013
Traducere: Luana Schidu
Pffff! Herman Melville nu era un “băiat rău”. Era… de-a dreptul nebun!
Jay Parini reuşeşte în romanul său, “Rătăcirile lui Herman Melville”, să se ţină de promisiunea făcută. Aceea de a te familiariza până aproape de detaliu cu viaţa şi cariera autorului lui “Moby Dick”. Practic, vei înţelege cum a luat naştere acest roman incredibil, atât de neobişnuit pentru epoca în care a fost scris.
Însă…
Ce nu i-a reuşit deloc lui Jay Parini a fost să mă împrietenească cu Herman Melville. Nu spun că omul nu a fost genial. Dar e vorba de tipul acela de geniu pe care, dacă l-ai întâlni, ar fi de preferat să-l admiri de la maaaare distanţă, ca să n-o iei şi tu razna!
Pe Melville nu-l interesează decât să plece pe mare! ATÂT! Nu contează că lasă acasă o familie, care se sacrifică pentru ca el să-şi îndeplinească dorinţele. O soţie care se teme atât de mult de bărbatul ei încât nu poate fi decât uşurată să-i facă “pa! pa!” cu mâna din port. Nişte copii care îl adoră chiar dacă se simt terorizaţi şi copleşiţi de personalitatea vulcanică şi excentrică a tatălui lor.
„Rătăcirile lui Herman Melville” reprezintă și izvorul operei sale
E adevărat că aceste călătorii vor deveni izvorul operei lui Melville. El va găsi pe parcursul lor sursele de inspiraţie, informaţiile specifice, dar şi poezia şi dramatismul atât de necesare unui scriitor care aspiră la glorie, dar care îşi vede creaţiile ignorate sau, mai rău, ridiculizate de contemporani, ceea ce îl umple de furie şi frustrare. Iar în timpul… “rătăcirilor” lui pe mările şi oceanele lumii, felul în care se descurcă în situaţii limită, idilele mai mult sau mai puţin pasagere (inclusiv cu o tânără exotică dintr-un trib de… canibali!) te cuceresc de-a dreptul! După care se întoarce acasă şi… iar îţi vine să-l strângi de gât!
Nu e vina lui Parini – el dovedeşte un talent extraordinar în a crea o biografie ficţională, adunând şi punând cap la cap tot ce se ştie şi se bănuieşte despre viaţa lui Melville. Unde nu există prea multe date certe – cum e cazul bietei soţii a lui Melville, o figură misterioasă pentru toţi cei care au cercetat viaţa scriitorului – Parini apelează la imaginaţie, reuşind un portret foarte bine închegat, care-şi găseşte perfect locul în structura cărţii.
Spre deosebire de Llosa, care încearcă în “Paradisul de după colţ” să ţi-l apropie pe Gauguin, alt genial dus cu capul, Parini nu face nici un efort în acest sens. Nu-i găseşte scuze lui Melville, dar nici nu-l judecă. Nici măcar când îşi abuzează soţia, care, prizonieră a convenţiilor sociale şi a educaţiei primite, îi va rămâne alături pentru tot restul vieţii şi din perspectiva căreia sunt scrise, la persoana I, o parte din capitolele cărţii… Sau când prieteniile lui masculine sunt la un milimetru distanţă de o relaţie… homosexuală.
Apropierea dintre Melville şi Hawthorne
Apropierea dintre Melville şi Hawthorne, autorul celebrului roman “Litera stacojie” (care m-a bântuit în anii de facultate, recunosc!, căci mi-a plăcut şi l-am detestat în egală măsură), e şi ea la limită, ca să zic aşa, atât e de plină de pasiune (e adevărat, mai mult din partea lui Melville). Pe principiul “contrastele se atrag”, cei doi scriitori se caută cu îndârjire şi se depărtează unul de celălalt. Plini de furie, sunt incapabili să se scuture de atracţia pe care o simt, dar nu au nici curajul să schimbe cel mai mic gest de tandreţe.
Bineînţeles, pentru un neavizat al operei şi vieţii lui Melville, e greu de spus unde se termină adevărul şi unde începe ficţiunea. Până şi eu, care consider că sunt cât de cât familiarizată cu biografia autorului lui “Moby Dick”, a trebuit să aleg între a-l crede total pe Parini sau… nu. Ca să nu-mi stric plăcerea lecturii, eu am decis să merg pe mâna lui!
Spunând asta, trebuie să mărturisesc şi că mi-a fost foarte greu să evaluez romanul conform clasamentului nostru. Eu îi acord patru stele. Și asta pentru că, pur şi simplu, la un moment dat nu l-am mai suportat pe Melville).
Însă ţin să te avertizez că există riscul ca ţie să nu-ţi placă la fel de mult dacă n-ai citit “Moby Dick” (şi nici nu te interesează). Dacă nu te dai în vânt dupa biografiile de scriitori. Dacă aventurile pe mare nu sunt chiar genul tău. Dacă eşti în căutarea unei cărti uşurele. Și… dacă ai o problemă cu relaţiile homosexuale.
Ce-am scris când am început să citesc “Rătăcirile lui Herman Melville”
Există cărţi care, deşi nu sunt chiar favoritele tale, te vor urmări tot restul vieţii. Împătimiţii de lectură ştiu despre ce vorbesc…
Iar pentru mine “Moby Dick” este una din ACELE cărţi. Nu mi-a plăcut! Ba chiar, atunci când am citit-o, cu mulţi ani în urmă, simţeam că lupta lui Ahab & Co. cu balena albă era aproape egalată de confruntarea mea cu acest roman uriaş. Și la propriu, şi la figurat! Extrem de complex, volumul este plin de tot felul de informaţii despre navigaţie şi vânătoarea de balene de îmi amintesc că apelam non-stop la dicţionar pentru toţi termenii aceia de specialitate.
Mai mult, cred (iertată-mi fie abordarea!) că “Moby Dick” e un roman mai degrabă… masculin, care vorbeşte pe limba bărbaţilor, nouă, cititoarelor, fiindu-ne rezervate rolurile de chibiţi şi… atât.
Pe “Moby Dick” n-am uitat-o niciodată
Cu toate acestea, spre deosebire de alte cărţi, pe “Moby Dick” n-am uitat-o niciodată. Şi dacă n-am mai găsit niciodată curajul şi răbdarea de a o reciti, am căutat în schimb să fiu la curent cu orice informaţie nou apărută/orice teorie mai mult sau mai puţin fantezistă despre viaţa autorului ei, Herman Melville.
Imaginaţia mea de adolescentă (cred că aveam 17-18 ani când am citit “Moby Dick”) îi construise un portret de “băiat rău”. Prin urmare – irezistibil (asta ca să vorbim puţin şi pe limba femeilor 🙂 ).
Anii au trecut, iar tot ce am citit despre acest scriitor nu i-a ştirbit cu nimic imaginea pe care mi-am făcut-o atunci despre el.
Va reuşi romanul lui Jay Parini, “Rătăcirile lui Herman Melville”, de care mă apuc acum? Eu sper că nu! Unele lucruri nu trebuie să se schimbe niciodată…