Ora Albastră, lansare la Muzeul de Artă Recentă
Ora Albastră

“Ora Albastră” la Muzeul de Artă Recentă. Când ajungi să fii pozată mai ca o operă de artă 😂

Zilele acestea am participat la o lansare de carte, mai altfel, dar… fix pe gustul meu. Căci după cum cred că ai aflat deja, eu una ador să mă plimb prin muzee cu cartea în mână.

Ora Albastră

“Vinovate” pentru această bucurie au fost prietenele de la Editura Trei care au ales Muzeul de Artă Recentă/MARe din buricul Bucureștiului, pentru a promova cel mai recent thriller semnat de Paula Hawkins, “Ora Albastră” (despre care poți citi mai multe aici). Mai ales că unul dintre personajele cărții este o pictoriță și sculptoriță de succes, deci locația nu a fost selectată așa, de florile mărului.

Ora Albastră

Am făcut o adevărată ședință foto pentru Ora albastră

După prezentarea cărții, am avut parte și de un tur ghidat din partea muzeului, despre care poți să spui orice, dar nu că este plictisitor, dacă înțelegi ce vreau să zic 😊. Ba chiar, la câteva zile distanță de la eveniment, câteva fotografii pe care le-am realizat cu unele dintre cele mai îndrăznețe exponate de acolo (dar pe care nu le urc aici, că mă penalizează google mai mult ca sigur) continuă să stârnească discuții aprinse printre prietenii mei. Pe ideea “Este aceasta artă sau… ce?!!!”

Ora Albastră

(Și pentru că deja simt că ți-am stârnit curiozitatea, un lucru mai vreau să-ți spun despre muzeu, de data aceasta cu toată seriozitatea: dacă te bate gândul să-l vizitezi, copiii îi lași acasă. Să nu spui că nu te-am avertizat!)

Ora Albastră
Ora Albastră

Desigur, după cum îmi este obiceiul, am profitat de ocazie ca să fotografiez cartea în elementul său, atât pentru fotoreportajul de față, cât și pentru ilustrația viitoarei recenzii. M-am fâțâit în dreapta și-n stânga, ținând volumul mai sus sau mai jos, am pus la punct o adevărată ședință foto, am și filmat… ce mai, recunosc!, am fost mai puțin atentă la comentariile ghidului și mai preocupată de cadrele mele, căci știi că eu una nu mă joc când vine vorba de cărți.

Ora Albastră
Ora Albastră

Mulțumită, am venit acasă doar ca să descopăr că, în căutarea imaginii perfecte, eu, cartea & podoaba mea capilară am devenit sursă de inspirație pentru alți invitați la lansare care m-au pozat… în timp ce pozam cartea și au urcat imaginile în online.

Ora Albastră

Dar nu m-am supărat. În fond, doar eram toți într-un muzeu, iar fiecare și-a ales opera de artă preferată. Sau cam așa ceva 😂 …

Ora Albastră
Ora Albastră

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate


  • Warning: reset() expects parameter 1 to be array, string given in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 33

    Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 95

    error: Continut protejat Anaarecarti.ro!