Mircea Cărtărescu, la lopată! Foto de colecție
Mircea Cărtărescu

Mircea Cărtărescu, la lopată! Foto de colecție

Mircea Cărtărescu a postat o poză pe Facebook și… a ajuns subiect de dezbatere intensă la postul Antena 3.

Mircea Cărtărescu a postat pe pagina sa de socializare o fotografie în care este surprins cu o lopată în mână, când curăţă strada de zăpadă. „E mai ușor să scrii romane”, a notat în descrierea pozei.

Conform Reporter Virtual, la Antena 3 imaginea a primit o altă interpretare: „Mircea Cărtărescu, de la Nobel, la lopată”. Mai mult, în platou s-a încins o adevărată dezbatere pe marginea acestei fotografii.

Sociologul Marius Pieleanu susținea că avem de-a face cu cel mai mare scriitor român în acest moment, în timp ce realizatoarea Antenei 3, Alina Petrescu, a amintit de Traian Băsescu. Mai exact, de faptul că Băsescu spusese în urmă cu câțiva ani că singura carte pe care o citește este “Levantul” de Mircea Cărtărescu. În trecut, autorul a fost calificat tot de Antena 3 drept „intelectualul lui Băsescu”.

Scriitorul a fost desemnat candidat la premiul Nobel pentru literatură în 2015 de către Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România.

Sinceră să fiu, mie mi se par mult prea multe cuvinte în jurul acestei fotografii. Un simplu “Respect!” ar fi fost suficient. Părerea mea…

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate


  • Warning: reset() expects parameter 1 to be array, string given in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 33

    Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 95

    error: Continut protejat Anaarecarti.ro!