“Însănătoşire completă” de dr. Gary Kaplan şi Donna Beech este volumul care inaugurează azi rubrica botezată ad-hoc “Cărţi pentru sănătatea ta”.
În ultima vreme am primit câteva mesaje de la voi care m-au pus pe gânduri. Nu de alta, dar făceau referire la cărţi cu subiecte… medicale, întrebându-ne de ce nu scriem şi despre astfel de titluri.
Acum, ce să zic…? La o privire rapidă asupra echipei anaarecarti.ro, verdictul e clar: nimeni nu citeşte aşa ceva. Eu, cel puţin, nici nu pot să mă ating de o astfel de carte. Orice discuţie mai… aplicată, ca să zic aşa, mă aduce în pragul leşinului, aşa că a ţine în mâini un astfel de volum iese din discuţie.

Însa, fiindu-mi clar că interesul e mare, am decis ca măcar să-ţi semnalăm apariţiile de gen. Iar azi inaugurăm rubrica botezată ad-hoc “Cărţi pentru sănătatea ta” cu volumul “Însănătoşire completă” de dr. Gary Kaplan şi Donna Beech.
(De ce am ales-o? Pentru că am rezistat să parcurg prezentarea realizată de editură până la capăt. Mă rog, mai strâmbându-mă, mai citind printre gene, dar am rezistat!)
Prin urmare…
De ce nu mă fac bine? Ce le-a scăpat doctorilor mei? Cum mă pot vindeca?
Boala nu este rezultatul unui singur eveniment
Potrivit doctorului Gary Kaplan, modul nostru de gândire privitor la natura durerii cronice și a depresiei este fundamental greșit. Deși medicii continuă să diagnosticheze boli precum migrenele, fibromialgia, oboseala cronică, durerile cronice de spate, depresia, anxietatea și tulburarea de stres posttraumatic, un număr crescând de cercetări științifice arată că acestea sunt de fapt simptomele unei inflamații adânc înrădăcinate în creier. Această inflamație poate afecta sistemul nervos timp de luni sau chiar ani, cu efecte devastatoare.
După cum susține autorul, boala nu este rezultatul unui singur eveniment, ci o acumulare de traume. Orice rană, infecție, toxină sau lovitură emoțională generează aceeași reacție: inflamația, activată de celulele microgliale din creier.
Teoria unificată a durerii și depresiei propusă de doctorul Kaplan ne ajută să înțelegem nu doar cauzele acestor boli, ci și aspectele pe care trebuie să le abordăm pentru a ne crea calea spre vindecare. Prin acest cadru de referință revoluționar, autorul ne pune la dispoziție cheile însănătoșirii.
“Însănătoşire completă” promite să te ajute dacă ai suferit ani de-a rândul fără să-ți găsești alinarea
„În cartea de față, Gary Kaplan propune o idee cu potențial revoluționar: explicația neurologică a inflamației care îi ține pe pacienți prizonieri ai unui ciclu perpetuu de durere și depresie. Dacă ai suferit ani de-a rândul fără să-ți găsești alinarea, această carte remarcabilă ți-ar putea schimba viața.” (Dr. Andrew Weil – fondator și director al Centrului de Medicină Integrativă al Universității Arizona)
„Ajutat de informații științifice de ultimă oră și de competența sa clinică, Gary Kaplan prezintă o viziune profundă despre modul în care experiențele de viață au un efect cumulativ asupra sănătății noastre. Recomand călduros această carte oricărui suferind cronic care dorește să înțeleagă mai bine cum funcționează organismul uman.” (Dr. Mark Hyman, președinte al Institutului de Medicină Funcțională și autor al bestsellerului The Blood Sugar Solution)
Dr. Gary Kaplan este un pionier al medicinei integrative si acreditat atât în medicina de familie, cât și în medicina durerii. Profesor asociat la Universitatea Georgetown și director al Centrului Kaplan de Medicină integrativă, a fost consultant al Institutului Național pentru Sănătate.
Donna Beech este scriitor colaborator al unor titluri bestseller New York Times, printre care Ghost in the Wires (Fantoma rețelelor, Editura Pandora M, 2013) și The HeartMath Solution.