Lectura de Berthe Morisot. Secretul tabloului, descoperit la razele X

Luna iulie a adus în calendarul cu cititoare din bucătăria mea o premieră: o lucrare semnată de o pictoriță! Este vorba despre Lectura de Berthe Morisot (1873), care a devenit un adevărat manifest al libertății intelectuale feminine într-o epocă în care femeile erau privite mai degrabă drept accesorii care înfrumusețau viața bărbaților.

Desigur, de tot ce am scris în sapoul acestui material am devenit conștientă abia după munca de cercetare și documentare pe care o dedic fiecărei picturi din calendarul meu din bucătărie, devenit deja celebru pe aici.

Aleasă de Berthe Morisot pentru a fi prezentată la Prima Expoziție Impresionistă din 1874, Lectura („Reading”/„La Lecture” – cum poate fi găsită în cataloagele internaționale) o înfățișează pe sora pictoriței, Edma, citind într-o poiană.

Femeia este îmbrăcată elegant, într-o rochie albă cu model floral discret, și stă așezată pe iarbă. Și-a abandonat neglijent evantaiul lângă ea și s-a lăsat absorbită de paginile cărții care a însoțit-o în această evadare în natură.

Spre surpriza mea, pictura mai conține câteva elemente care lipsesc din calendarul meu din cauza dimensiunilor specifice, dar care mi s-au relevat când am căutat-o pe Google: o umbrelă de soare verde chiar lângă Edma și, în depărtare, silueta estompată a unei trăsuri.

Tabloul original în ulei pe pânză (46 x 71.8 cm) este găzduit și expus astăzi la Cleveland Museum of Art în Ohio, SUA.

De ce este tabloul Lectura un act de rebeliune feministă

Considerată una dintre figurile centrale ale avangardei artistice franceze din secolul al XIX-lea, Berthe Morisot a făcut din acest tablou un adevărat act de rebeliune.

Într-o perioadă în care femeile erau pictate adesea ca simple elemente de decor sau în roluri strict domestice, franțuzoaica aceasta nonconformistă își surprinde sora într-un moment de solitudine intelectuală. Pentru că restricțiile sociale ale vremii nu le permiteau femeilor burgheze să se plimbe singure prin oraș, Morisot „își mută” sora în natură, care devine astfel un spațiu de evadare. O pajiște verde pe care o femeie poate sta singură, liniștită, cu gândurile și cartea ei. Un moment de respiro pentru Edma, ea însăși o pictoriță extrem de talentată, dar care fusese nevoită să renunțe la carieră după căsătorie pentru a se dedica familiei.

Un alt detaliu prin care Morisot a refuzat să fie în pas cu moda a fost direcția în care privește Edma: în paginile cărții. Nu spre public. Nu provocator. Nu cochetează cu cel care o privește. Nu caută să placă. Pur și simplu, e atentă la ce citește.

Secretul din razele X: Cum a schimbat Morisot privirea modelului

O analiză cu raze X efectuată asupra tabloului în anii ’70 – ’80 a dus la o descoperire intens comentată în literatura de specialitate. Inițial, Berthe pictase ochii Edmei privind drept în față. Tehnica era împrumutată de la Édouard Manet, care își punea adesea modelele feminine să privească direct spre spectator. Morisot s-a răzgândit însă în timpul lucrului. A șters acea privire și i-a plecat ochii Edmei în carte. Criticii susțin că acesta a fost gestul de frondă al pictoriței, care a ales să-i redea astfel surorii sale demnitatea intelectuală confiscată de rigorile mariajului.

Ca de obicei, nu ne putem da seama ce carte citește Edma. Lucru care începe să mă deranjeze atât de tare, încât sunt gata să semnez o petiție prin care să li se impună pictorilor să redea cu fidelitate titlul pe care îl ține în mâini modelul lor. Ce ne tot fofilăm atâta?!!

Din fericire, anumite detalii din viața personală a lui Berthe Morisot mă lasă să ghicesc, având în vedere că a trăit în inima avangardei pariziene, iar salonul său din Rue de Villejust era un punct de întâlnire pentru elita culturală.

Prietenia profundă cu Stéphane Mallarmé

Cel mai important scriitor din viața ei a fost poetul simbolist Stéphane Mallarmé. Cei doi au avut o prietenie spirituală și artistică extrem de strânsă. Mallarmé o admira enorm, numind-o „magiciana luminii”. După moartea prematură a lui Berthe în 1895, Mallarmé a devenit tutorele legal al fiicei ei, Julie Manet, având în vedere că soțul lui Berthe, Eugène Manet (fratele celebrului pictor), murise cu trei ani înainte. Tot Mallarmé s-a ocupat personal de organizarea marii expoziții retrospective „Berthe Morisot” din 1896, scriind și textul de deschidere al catalogului.

Berthe Morisot a fost o magiciană care a știut să izoleze poezia lumii în tușe lăsate pe pânză, o ființă dintr-o rasă rară, care nu a căutat niciodată gloria zgomotoasă, ci s-a mulțumit să lase lumina să vorbească prin intermediul sensibilității ei unice.

Stéphane Mallarmé

Prin intermediul cumnatului ei, Édouard Manet, Morisot i-a cunoscut și a interacționat cu Charles Baudelaire și Émile Zola, care apărau mișcarea impresionistă în presă. Deși Zola era adesea mai critic la adresa tehnicilor radicale, el recunoștea grația unică a pânzelor ei.

Astăzi, tabloul Lectura de Berthe Morisot nu mai poate fi cumpărat

Lectura a fost una dintre puținele lucrări care și-au găsit cumpărător chiar în primăvara anului 1874, în timpul Expoziției Impresioniste. A fost achiziționată de un colecționar și artist francez pe nume Édouard Daliphard.

Deși suma exactă plătită de Daliphard nu a rămas consemnată, se știe că lucrările în ulei ale lui Morisot din acea perioadă se vindeau cu sume modeste, cuprinse între 250 și 500 de franci. Pentru comparație, un muncitor parizian câștiga în jur de 3-5 franci pe zi, deci era o sumă considerabilă pentru publicul larg, dar extrem de mică pentru piața de artă academică (unde pânzele oficiale de Salon se vineau cu mii sau zeci de mii de franci).

Ca o ironie a sorții, deși în 1874 Berthe Morisot obținea sume infime, în prezent, picturile ei de top ating sume record la marile case de licitații (cum ar fi Christie’s), unele lucrări similare depășind 11 milioane de dolari.

Astăzi, tabloul Lectura de Berthe Morisot nu mai poate fi cumpărat, fiind o piesă de tezaur inestimabilă în patrimoniul permanent al Cleveland Museum of Art.