Sincer, eu bănuiam că nu sunt chiar singura persoană din lume care adoră picturile cu cititoare. Așa că nu m-a surprins prea tare când am aflat că în Croația lucrarea care a reușit cea mai spectaculoasă adjudecare în luna decembrie la Artmark se numește „Pictures” și este semnată de Vlaho Bukovac.
Luna decembrie 2025 a adus cele mai puternice rezultate din istoria regională a Casei de Licitații A10 by Artmark, cu vânzări totale de aproximativ 3 milioane de euro, realizate în cadrul licitațiilor organizate simultan în București, Zagreb și Sofia – după cum se arată într-un comunicat de presă.
Dincolo de cifre, mie mi-a atras atenția, după cum cred că se aștepta toată lumea, lucrarea intitulată „Pictures” a lui Vlaho Bukovac, artistul considerat „părintele artei moderne croate”. Pictura, adjudecată cu 90.000 de Euro, este de o gingășie rară, care m-a emoționat fantastic.

România: Theodor Pallady, favoritul meu, s-a dovedit și favoritul altora 😅
Este al doilea an consecutiv în care Artmark organizează licitații de iarnă în trei capitale ale Europei de Sud-Est, confirmând interesul în creștere al colecționarilor pentru o piață de artă conectată la tradiția și valorile culturale europene.
În România, Licitația de Iarnă de la Artmark (care a avut loc la 16 decembrie și despre care ți-am vorbit aici) a reconfirmat soliditatea cotelor marilor maeștri ai artei clasice și moderne românești, prin rezultate care pot fi citite inclusiv în totaluri cumulative pe artist, relevante pentru dinamica pieței.
Astfel, lucrările semnate de Nicolae Grigorescu au însumat 365.000 de euro, cele ale lui Nicolae Tonitza – 222.000 de euro, iar operele lui Ștefan Câlția, reper major al artei contemporane românești, au totalizat 117.400 de euro. Interesul colecționarilor s-a manifestat și pentru alți artiști importanți: Theodor Pallady a atins un total de 73.000 de euro, iar Corneliu Baba – 55.500 de euro.

Vlaho Bukovac, record de piață în Croația
Licitația de Iarnă din Zagreb (care a avut loc în data de 10 decembrie) a marcat cea mai bună licitație de artă de pe piața iugoslavă de până astăzi, cu un total al vânzărilor de 429.550 de euro, în creștere cu aproximativ 58,4% față de ediția din decembrie 2024.
Momentul central al serii aparține adjudecării acestei picturi de Vlaho Bukovac în care vedem o fată care citește. Pictura – cunoscută și sub titlurile „Little Paintings”, „Ancient Beauty” sau „Picture Book” – este o lucrare de referință în opera lui Bukovac și se înscrie într-o temă recurentă a artistului: lectura ca exercițiu al contemplației și al rafinamentului intelectual.
Lucrarea este documentată riguros în literatura de specialitate: apare în monografia clasică semnată de Vera Kružić-Uchytil, „Vlaho Bukovac – Life and Works” (Zagreb, 1968), catalogată la nr. 777, și este reluată în ediția extinsă din 2005, în capitolul dedicat perioadei de la Praga (1903–1922), sub titlul „Ancient Beauty” (cat. K-874). În plus, imaginea a circulat intens în epocă, fiind reprodusă pe o carte poștală trilingvă (cehă, germană și franceză), fapt care confirmă popularitatea și receptarea sa europeană.
Pentru Bukovac, lectura nu este un simplu gest domestic, ci un simbol al modernității, al feminității cultivate și al dialogului cu marile valori ale culturii europene – o temă care explică, astăzi, interesul colecționarilor pentru această lucrare.
Bulgaria: cea mai performantă licitație Artmark de până acum
Licitația de Iarnă organizată la Sofia (din 17–18 decembrie), a fost cea mai performantă licitație din istoria Artmark pe piața bulgară, cu vânzări totale de aproape 500.000 de euro – o creștere de peste 20% față de 2024 și de peste 45% față de 2023.
