La prima vedere, ai zice că, la cât sunt de fricoasă, un monstru hidos, cu dinți mari și limbă roz, care adoră să mănânce capete de oameni, nu ar putea să reprezinte pentru mine un motiv să mă înființez nerăbdătoare în sala de cinema!
Și totuși, iata-mă!
Căci Venom, pe cât este el un monstru hidos, cu dinți mari și limbă roz, care adoră să mănânce capete de oameni, pe atât e de amuzant. Îți spun, am intrat la primul film Venom (difuzat în 2018) în calitate de admiratoare a lui Tom Hardy și am ieșit super fană a creaturii pe care deja ți-am descris-o de două ori, deci nu mai reiau.
Cei doi nu împart doar fraza de mai sus, simpatia mea și marele ecran, ci și… același corp, căci Venom și Eddie Brock trăiesc într-o ciudată relație de simbioză, în care primul, o creatură extraterestră rătăcită pe la noi, îl ia în posesie pe al doilea, un jurnalist care și el pare mai degrabă ratacit pe aici după ce este concediat.
Pofta canibală incredibilă a lui Venom
Încercând să se acomodeze unul cu celălalt – Eddie cu pofta canibală incredibilă a lui Venom// Venom cu șomajul plictisitor al lui Eddie -, cei doi vor ajunge să-și împrumute reciproc tot ce au mai bun din ei: emoțiile și umorul specifice umanității și puterile ieșite din comun, (la propriu) de pe altă planetă, ale formei de viață simbiotice.
În această formulă, transformându-se când în hidoșenia cu limbă roz, care adoră violența, când în tipul după care oftează majoritatea cinefilelor (me included!) și, uneori, apărând chiar împreună (scene mele preferate!), Venom/Eddie se confruntă în primele două filme din trilogie cu Răul în toate formele posibile – și uman, și extraterestru. Ceea ce înseamnă, desigur, că ajung să fie vânați de toată lumea și… în toate lumile.
Și de aici începe “Venom: Ultimul dans”, la care mă înființez în această seară, sperând din suflet ca al treilea film din serie să nu fie, în ciuda evidențelor, și ultimul.
“Venom: Ultimul dans” începe prin maghernițe mexicane
În timp ce-și face veacul prin baruri din maghernițe mexicane, Eddie află că i s-a pus în cârcă o crimă pe care nu a comis-o, așa că printre aburi de alcool și discuții cu Venom, decide să ia calea New Yorkului pentru a-și demonstra nevinovăția. Desigur, Venom, la fel de beat (din câte se vede, nicio o ființă, fie ea și de origine extraterestră, nu poate rezista unei sticle de tequila), îl însoțește, căci… ce să și facă?!
Ce nu știu ei este că pe urmele lor nu se află doar forțele de ordine… umane, ca să le zicem așa, ci și confrați ai simbiotului care se îndreaptă grăbiți spre planeta noastră. Aceștia au misiunea de a obține de la Venom un misterios Codex care îl poate elibera pe liderul lor, Knull, din captivitatea teribilă în care își duce… eternitatea…? (mă rog, nu sunt foarte familiarizată cu termenii temporali ai universului în care trăiesc Xenofagii, așa cum se numesc simbioții la ei acasă, deci dacă am încurcat veșniciile să mă ierți).
Cu acești dusmani pe urmele lor, Venom & Eddie iau America la picior. Ceea ce este un fel de-a spune căci atunci când nu sunt atârnați de aripa unui avion atârnă de coama unui cal, pe care Venom îl venomizează (ah! Ăsta e un termen inventat de mine acum, să n-avem vorbe), transformându-l într-un armăsar extraterestru absolut superb în ceea ce va rămâne până la finalul filmului scena mea preferată!
Marea bătălie intergalactică între lumea noastră și lumea lor
După o mulțime de aventuri care implică urmăriri, împușcături, transformări simbiotice și… alte capete mâncate, Venom & Eddie ajung în ultra/mega/uber secreta Zonă 55 (care se află sub faimoasa/celebra/arhicunoscuta Zonă 51 – locul de unde-și iau lumina toți iubitorii de OZN-uri). În fapt, un laborator subteran în care oamenii de știință studiază și fac tot felul de experimente pe extratereștri asemeni lui Venom.
Aici are loc marea bătălie intergalactică între lumea noastră și lumea lor, iar deznodământul ei depinde, după cum cred că te așteptai, de… Venom. Cel care a început trilogia ca fiind acel monstru hidos cu dinți… etc… etc… (îți amintești, da?) de stăteam mai mult cu ochii închiși când apărea în cadru. Pentru a ajunge la finalul ei o ființă cu sentimente și valori, cu noțiuni de bine & și de rău, morală și etică, dar mai ales cu mult, foarte mult umor. Asta nu înseamnă că n-am mai închis ochii de fiecare dată când îl vedeam. Doar că acum o făceam cu gura până la urechi 🙂 .
Finalul bătăliei (și al filmului) implică o alegere cumplită pe care Venom/Eddie trebuie s-o facă și despre care normal că n-o să-ți spun nimic. Tot ce vreau să mai adaug legat de sinopsisul de la „Venom: Ultimul dans” este că eu una NU cred că am asistat la finalul trilogiei. Și dacă mă înșel… din partea mea, Venom poate să le mănânce capetele tuturor scenariștilor care nu au fost în stare să scrie și partea a patra.
Venom urcă rapid în topul monștrilor mei preferați all-time
Cu acest film (distribuit de InterComFilm), Venom urcă rapid în topul monștrilor mei preferați all-time, condus, după cum ți-am povestit AICI, de King Kong. Cu care pare să împartă apetența… pentru dans, căci scena în care creatura dansează cu doamna Chen pe acoperișul unui hotel din Las Vegas m-a dus cu gândul la momentul de patinaj grațios al gorilei în Central Park.
În ceea ce-l privește pe Tom Hardy, el mi-a confirmat încă o dată că merită cu prisosință titlul de slăbiciunea mea vinovată, pe care i l-am acordat de când a făcut un Bane briliant în ultimul film al seriei Batman regizate de Christopher Nolan. Însă pe cât de înspăimântător a fost atunci, pe atât de bine îi iese acum rolul de înspăimântat. Totul îl îngrozește pe Eddie în „Venom: Ultimul dans” și având în vedere ce ți-am povestit mai sus nici nu ai cum să nu-l înțelegi. Însă, în mod paradoxal, în cele mai înfricoșătoare momente ale filmului, Eddie face dovada unui umor cu totul special, vecin cu autoironia, care îl prinde de minune pe Hardy. Și stau și mă întreb ce anume NU poate juca acest actor atât de interesant, care și recită SUPERB?! (vezi pe youtube…)
Prin urmare, de dragul lui Venom și al lui Eddie sper să existe o continuare (altfel ce sens au cele DOUĂ scene post-credits?!). Și pentru că #nusuntIrinaMargaretaNistor, mă bazez pe influența dumneaei în lumea filmului. Din solidaritate feminină, poate pune o vorbă bună la Hollywood ca să se îndeplinească dorința unei surate căreia îi plac filmele cu monștri care dansează și cu Tom Hardy care îi eclipsează. Am eu așa un feeling că mă înțelege… 🙂
