Un jucător de la Gaz Metan Mediaş spulberă mitul fotbalistului român – dornic să conducă maşini de lux, să asculte manele şi să schimbe femeile ca pe şosete.
Mijlocaşul Alexandru Munteanu are o poveste atipică ce-l delimitează de imaginea conturată în general fotbalistului din ţara noastră. În paralel cu fotbalul, Alex Munteanu tocmai a terminat a doua facultate şi se pregăteşte să îşi dea lucrarea de licenţă.
El spune că studiile au fost foarte importante pentru el, în condiţiile în care fotbalul a devenit un domeniu tot mai nesigur.
„Când am terminat liceul, mi-am dat seama că trebuie să fac şi o facultate. Am master în domeniul economiei pentru că la 21 de ani a fost un moment de cumpănă. Nu ştiam dacă voi mai continua în fotbal pentru că eram la liga a treia. Între timp am mai făcut o facultate, de inginerie în domeniul gazelor, mai trebuie să dau doar lucrarea de licenţă”, a spus Munteanu pentru Dolce Sport, citat de ziare.com.
Spre deosebire de alţi fotbalişti, pasiunea principală a lui Alex Munteanu este cititul. Tocmai de aceea le cere prietenilor să-i cumpere cărţi drept cadouri. „De curând a fost ziua mea şi tuturor prietenilor le-am cerut cărţi. Le-am zis că nu vreau nimic altceva, decât să-mi cumpere câte o carte”, a explicat Munteanu.
Foto: captură Dolce Sport