Pasionat de filosofia şi limba sanscrite, Mircea Eliade nu s-a mulţumit cu studierea unor tomuri pline de praf în biblioteci tăcute. În perioada 1929-1931, studentul şi-a dorit să cunoască India în profunzime, prin urmare a efectuat o călătorie atât de riscantă încât nu de puţine ori a fost la un pas să-şi piardă viaţa.
Alungat din casa profesorului său de filosofie, Surendranath Dasgupta, după o relaţie nepotrivită cu Maitreyi, fiica acestuia, Mircea Eliade se refugiază în India de Nord şi petrece mai bine de jumătate de an în Himalaya, ducând viaţa de sihastru alături de asceţii hinduşi (swami) unde se familiarizează cu practicile yoga.
Fasicinat de tainele Indiei, Eliade organizează o serie de expediţii, ingnorând sfatul localnicilor care-l avertizează că în perioada musonului de toamnă-iarnă nu este bine să te aventurezi în zonele sălbatice, scrie Adevărul.
„Nu auzeam decât târâşul lor umed”
Mircea Eliade descrie în ”India”, roman apărut în 1934, bazat pe notiţele scrise chiar în timpul expediţiilor, la lumina lămpii de gaz, sub foaia de cort, aventurile din care a scăpat cu viaţă doar datorită experienţei însoţitorilor săi.
”Mi-amintesc un drum în junglă, un drum lung de coşmar (…) Ca să scurtăm drumul am coborât la vale, de-a dreptul prin junglă, (…) Şi, deodată ne-am oprit. Nu ştiu de ce, dar toţi ceilalţi ştiau. Ploaia încetase, dar ploaia nu ne mai înspăimânta acum. Auzeam un zgomot ciudat, stins, foşnit. Ca paşii unui cortegiu de umbre pe covorul de muşchi. Ce Dumnezeu înseamnă asta? (…) Şi atunci am înţeles spaima lor. Căzusem prea jos în vale, în drumul lipitorilor. Şi lipitorile înaintau, coloane, mii şi zeci de mii. Nu le vedeam. Nu auzeam decât târâşul lor umed şi nu vedeam decât frunze tremurate. (…) Urcuş pe coasta mărăcinoasă, sub ploaie, cu lipitori pe mâini, pe trup, pe faţă. Întâi mi-am sfâşiat cămaşa ca să strivesc limba de piele neagră ce-mi scrijelea sânul. Apoi mi-am rupt umerii cămăşii, apoi ciorapii (…)”, scrie Eliade în ”India”.
Pe Mircea Eliade l-au salvat ”Indian coolies”, şerpaşii care l-au însoţit pe român în expediţa sa în sălbăticiile Himalayei. O întâlnire cu una dintre cele mai periculoase reptile ale Himalayei l-au marcat pe Mircea Eliade. Într-unul dintre popasurile sale, la mănăstirile călugărilor hinduşi, Eliade este martor la o scenă pe care tânărul european de atunci nu a înţeles-o imediat.
Unul dintre călugări dă peste o cobră neagră în timp ce deretica prin ”kutiar” (cabană). Drama uciderii unei finţe, fie ea cu muşcătură mortală, îl impresionează pe Eliade, care nu înţelege de ce ucigaşul reptile este considerat un păcătos.
O cobră neagră nu pleacă fără să muşte
”Nu văzusem până atunci o cobră neagră, cea mai terifiantă reptilă, care ucide, după spusele indienilor, în două minute. Am alergat ….către kutiarul vecin unde auzisem larmă. Swami (călugăr n.r.) care locuia în kutiar, îşi deretica avutul, scuturând pânzele şi măturând odaia, când a descoperit o cobră imensă într-un coş de nuiele. Un swami nu poate să ucidă. Datoria lui este să hrănească toate vieţuitoarele şi adesea lasă ceaşca cu lapte pentru şerpi dacă se întâmplă să fie. (…) O cobră iritată nu pleacă fără să muşte. Swami a încercat să o alunge cu băţul, iritând-o şi mai rău”, scria Mircea Eliade în romanul său dedicat Indiei.
Cobra a fost în cele din urmă ucisă de către un englez convertit la religia hindi. ”Din întâmplare a sfărâmat capul cobrei de la cea dintâi lovitură de baston. A scăpat o viaţă de om, fireşte, căci în acest ashram nimeni nu cunoaşte leac împotriva cobrei negre şi dacă cineva ar fi fost muşcat, murea înainte să vină lecuitorul din Hardwar. Totuşi swami a făptuit o crimă, ucigând, şi toţi ermiţii au fost consternaţi …În acea seară toţi s-au rugat pentru păcătos…”, scrie Mircea Eliade în ”India”.
Cartea nu duce lipsă nici de pasaje pline de lirism, eu una având uneori impresia că aud, pur și simplu, inima Indiei bătând – atât de bine reușește Eliade, în opinia mea, să-ți transmită uriașa lui iubire pentru această țară: „Noaptea Indiei de sud nu e noaptea Dobrogei, nu e noaptea munților noștri, nu e noaptea Italiei. Între ea și celelalte nopți se întinde Arabia. Aici, contemplarea cerului strecoară inevitabil întrebări și reculegeri ciudate. Noaptea, pretutindeni, a fost un semn al misterului. Dar există o noapte a poeților latini, o noapte a romanticilor francezi, o noapte a lui Novalis. S-ar putea încerca o clasificație după necesitatea tovarășului pe care îl poruncește noaptea: Dumnezeu, femeia sau sufletul. Aici, în India, tovarășul e întotdeauna același: sufletul. De aceea, poeții și gânditorii Indiei par atât de stranii: au rămas prea mult singuri cu ei înșiși”.
Aventura pe târâmurile indiene pentru tânărul Mircea Eliade se termină în decembrie 1931 când este chemat de tatăl său în ţară cât mai rapid. Îi venise ordin de recrutare, iar părintele său (ofiţer de carieră) nu concepea ca fiul se sustragă obligaţiilor militare.
Cartea poate fi cumpărată de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI
