Autor: Gillian McAllister
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Bookzone
Anul apariției: 2022
Traducere: Cora Radulian
“În locul nepotrivit la timpul nepotrivit” a salvat coafura lui Reese Witherspoon pe care promisesem că o ciufulesc dacă mă trezeam păcălită de vreo prostioară de carte. Din fericire pentru simpatica blondă de la Drept, n-a fost cazul.
Ba chiar thrillerul lui Gillian McAllister s-a dovedit atât de captivant încât l-am cărat în poșeta de dimineață până seara, pe la birou, în oraș, prin taxiuri, vânând fiecare moment liber ca să mai parcurg o pagină. Și nu numai pentru m-a prins povestea, ci și pentru că, o spun cu toată sinceritatea, mi-a fost teamă să nu pierd șirul tuturor întoarcerilor în trecut pe care le face Jen.
Căci Jen Brotherhood, soție, mamă și avocată (nu neaparat în această ordine), nu are parte de un singur salt în timp după ce, într-o noapte obișnuită de octombrie, vede pe geam cum propriul fiu înjunghie pe cineva chiar în fața casei. Nu, nu! În fiecare dimineață, când se trezește, Jen descoperă că s-a mai întors puțin în trecut – uneori doar o zi. Alteori o săptămână. Uneori chiar și ani!
În locul nepotrivit la timpul nepotrivit este despre a doua/a treia/ a ‘nșpea șansă
Practic, Jen își retrăiește în sens invers viața. Și dacă nu poate controla niciunul dintre parametrii acestei călătorii – nu are nici cea mai vagă idee nici când, nici unde, nici cum se va trezi a doua dimineață, un lucru știe précis: motivul pentru care tot coboară în propriul trecut este să descopere cum a fost posibil ca Todd, fiul său de 18 ani, doar un puști dulce și pus pe șotii în ochii ei, să se transforme într-un criminal cu sânge rece.
Jen este convinsă că dacă va fi atentă la indiciile pe care le-a omis de-a lungul timpului, preocupată poate mai mult de carieră decât de propria-i familie, va reuși să-și modifice de așa manieră viața încât fiul ei să nu mai fie “în locul nepotrivit la timpul nepotrivit”, iar crima să nu mai aibă loc. Astfel, cu cât călătorește mai departe în trecut, Jen adună tot mai multe piese din puzzle-ul care formează tragedia din viitor.
Dar oare… chiar funcționează a doua/a treia/ a ‘nșpea șansă?
Nici măcar nu pot să-mi imaginez cum SE SCRIE o astfel de carte
Bineînțeles că nu voi sufla niciun cuvânt despre deznodământul acestei povești care, efectiv, mi-a pus mintea pe bigudiuri în încercarea de a ține pasul cu toată fâțâiala lui Jen pe axa timpului. Căci nu uita: pe măsura ce dai paginile, tot ceea ce citești… ÎNCĂ NU S-A ÎNTÂMPLAT! Ei, te-am încurcat sau nu?
Însă dupa ce m-am familiarizat cu felul în care Gillian McAllister își construiește în sens invers romanul, nu am putut să nu-i aplaud entuziasmată meticulozitatea și atenția la detalii cu care își conduce povestea spre un final cu totul neașteptat. Și sunt cu atât mai căzută în admirație cu cât nici măcar nu pot să-mi imaginez cum SE SCRIE o astfel de carte. Sau de câtă organizare și atenție a trebuit să dea dovadă această scriitoare care, în loc să tragă de un fir narativ, să-l desfășoare, să-l întindă, așa cum fac în general confrații săi, ea a trebuit… să-l facă la loc ghem, să-i încurce și mai tare nodurile și să adune toate scamele căzute din el!
De ce am confiscat o steluță?
Un alt aspect al cărții care mi-a plăcut LA NE-BU-NIE a fost că, în această epocă în care suntem invadați de super eroi la tot pasul, în filme, în cărți, în titluri de ziare, Jen rămâne, pe tot parcursul călătoriei ei atât de… super eroice, doar o mamă disperată să-și salveze fiul de la o soartă teribilă. Care îl verifică dacă a mâncat la micul dejun pentru a-i răscoli apoi, pe furiș, ghiozdanul în căutarea cuțitului care va fi arma crimei. Care se arată exasperată de obrăzniciile lui, inerente vârstei, pentru a-i veghea mai tarziu înduioșată și îngrijorată somnul.
Din păcate, în ciuda a tot ce-am scris până acum, cartea nu primește de la mine calificativul maxim de steluțe, căci îi confisc una pentru realizarea destul de schematică a celorlalte personaje. De care Gillian McAllister nu cred că a mai avut timp, preocupată cum era să jongleze cu paradoxurile pe care le presupun atâtea călătorii în timp și atentă să nu facă vreo gafă în această demonstrație care, contrar a ceea ce am învățat la orele de matematică din școală, aici începe cu concluzia pentru a sfârși cu ipoteza.
Avem de-a face cu un thriller mai degrabă… casnic, ca să zic așa. Sau “un thriller pentru fete”
Astfel că, pe la jumătatea cărții, mi-am dat seama că mare lucru nu știu despre soțul lui Jen – nici măcar nu mi-era foarte clar cu ce se ocupa (un fel de zugrav/instalator/designer de interior). Cât despre puștiul-ucigaș de la începutul cărții… ar fi trebuit să-l detest, nu? Doar era personajul negativ al cărții! Sau să mă înduioșeze măcar prin prisma zbuciumului și a chinului prin care trece biata maică-sa, chinuită de remușcări! Dar nu! Pur și simplu, m-a lăsat complet indiferentă cu vreo două excepții când m-au scos din sărite fițele lui adolescentine.
Tot povestindu-ți despre această carte care m-a ținut cu sufletul la gură și cu mintea în alertă realizez că este lipsită aproape în totalitate de scene violente, de șiroaie de sânge și de mega derapaje de limbaj. Și pot înțelege de ce Reese Witherspoon & gașca sa de fete de la clubul de lectură au fost atât de entuziasmate de ea. Practic, avem de-a face cu un thriller mai degrabă… casnic, ca să zic așa. Sau “un thriller pentru fete”, cum le numește Oliver, colegul de blog, care pare decis să le lase în seama mea și să-și vadă mai departe de cărțile lui de acțiune. Pline de scene violente, de șiroaie de sânge și de derapaje de limbaj…
Ceea ce nu mă deranjează niciun pic. În fond, cineva trebuie să o verifice din când în când și pe Reese Witherspoon. Și dacă nu eu, atunci cine?
Ce-am scris când am început să citesc “În locul nepotrivit la timpul nepotrivit” de Gillian McAllister
Nu sunt în stare să refuz o carte care-mi promite o călătorie în timp! Pur și simplu, nu am cum! Pot să fiu în cea mai aglomerată perioadă a vieții mele! Pot să cadă pe mine rafturile cu cărți necitite! Pot să-mi bată obrazul toate listele de must-read pe care mi le-am întocmit cu atâta scrupulozitate!
Degeaba! De când m-am împiedicat în online de “În locul nepotrivit la timpul nepotrivit” a lui Gillian McAllister am știut că 1. trebuie să mi-o cumpăr urgent și 2. trebuie să o citesc la fel de urgent.
Numai când mă uit la micul teaser de pe coperta 1: “Poți să împiedici o crimă după ce s-a întâmplat?“ și simt furnicături în degete.
Dacă îmi iau țeapă, știu unde să-mi trimit reclamațiile: pe adresa lui Reese Witherspoon, căci ea este de vină pentru tot hype-ul care a înconjurat thrillerul lui Gillian McAllister, promovându-l exasperant în cadrul clubului ei de lectură.
Blondo (de la Drept), să vezi ce te ciufulesc dacă nu-mi place “În locul nepotrivit la timpul nepotrivit”!
„Pur și simplu ador această carte, sunt îndrăgostită de ea. Pagină după pagină, este atât de captivantă, încât nu m-am putut opri din citit. Și ce deznodământ, de necrezut întorsătura de la final.” – REESE WITHERSPOON
