… sau unei cititoare, că nu-mi doresc discuții despre gen pe blogul nostru 😅.
Din seria: “Ce să caute fotbalul pe un blog de cărți?!”, publicăm azi un nou episod: cărți pentru microbiști.
După cum se poate vedea, Campionatul European de Fotbal și, mai ales, bucuria uriașă pe care a adus-o Naționala României inclusiv unor profane ca mine în ale sportului cu balonul rotund au schimbat agenda editorială a blogului anaarecarti.ro.
Prin urmare, azi vorbim despre cărți pentru microbiști. Volume care n-ar trebui să lipsească din biblioteca ultrașilor adevărați. Sau pe care le poți dărui fără probleme unui microbist înfocat.
(Ah, stai! Probleme ar putea apărea dacă te duci la un rapidist cu un volum despre Steaua, de exemplu. Prin urmare, fără gafe, te rog! Te documentezi puțin în privința preferințelor personale înainte să alegi cartea… ca să nu te alegi ulterior cu un ochi vânăt, da?)
Nu vreau să trec la lista de sugestii fără să le mulțumesc prietenilor mei, ziariști de sport, care m-au ajutat să scriu articolul de față. Fără ei aș fi fost complet pierdută pentru că nu am avut nici cea mai vagă idée cât de mare și de variată e nișa cărților despre fotbal.
Desigur, lista rămâne deschisă, așa că dacă ești de părere că am ratat vreun titlu important, anunță-mă în comentarii, ca să remediez eroarea 😅.
Cărți pentru microbiști… de toate felurile
Febra stadioanelor de Nick Hornby
Până și eu am auzit de ea, și nu de ieri, de azi, atât de populară este această carte scrisă sub forma unui jurnal în care sunt consemnate meciurile disputate de echipa de fotbal Arsenal între 1968 si 1991. Cartea a fost publicată în 1992 și a constituit debutul literar al lui Hornby, care își descrie ceea ce se dovedește o adevărata poveste de dragoste pe care a trăit-o?/ o trăiește? cu Arsenal.
Ce spun alții despre carte: „Un roman de un comic irezistibil și, totodată, cea mai bună carte despre fotbal.” (GQ)
„O carte despre cum este să fii nebun după echipa Arsenal pe care o vor citi și fanii lui Chelsea.” (Independent)
„Irezistibil de haioasă. Până și femeile, care știm cât de mult iubesc fotbalul, vor fi cucerite.” (Elle)
Fragmente din carte: Scriu despre mine acum. Băiatul care s-a agitat de la un capăt la altul al primei părți din carte, nu mai este. Nici tânărul care și-a petrecut cea mai mare parte a timpului între douăzeci li treizeci de ani răsucit în sine însuși, nu mai e printre noi. Nu mă mai pot folosi de vârstă – sau mai curând de tinerețe – pentru a mă justifica, așa cum am făcut-o în alte părți. Pe măsură ce îmbătrânesc, tirania pe care fotbalul o exercită asupra vieții mele și, prin urmare, asupra vieților din jurul meu e tot mai puțin rezonabilă.
(…) M-am îndrăgostit de fotbal așa cum aveam să mă îndrăgostesc mai târziu de femei: subit, inexplicabil, nechibzuit, fără să mă gândesc la durerea sau la nebunia care vor urma.
Fotbal plus ai mei și ai noștri de Radu Cosașu
Cum o promovează editura: În perioada 1991-1997, Radu Cosaşu a pus sub lupă, cu mult umor şi însufleţire, evenimentele săptămînale din sportul-rege, în editorialele pentru Fotbal plus, reunite în acest volum. Naşterea, dar şi începutul decăderii Generaţiei de Aur, fantasticul World Cup ’94, tristul Euro ’96 şi încercările, mai mult sau mai puţin onorabile, ale echipelor de club româneşti de a ajunge alături de giganţii Europei – toate se găsesc între copertele acestui volum, care nu avea cum să lipsească dintr-un articol despre cărți pentru microbiști.
Frescă a unor ani cu suişuri şi coborîşuri pentru microbişti, care ne arată că putem să ne bucurăm deopotrivă de micile şi marile victorii, Fotbal plus ai mei şi ai noştri este o colecţie de povestiri memorabile, de un rafinament şi o calitate literară fermecătoare.
Ce spune autorul: „După spusele unor psihologi de talie mondială, curiozitatea ar fi la fel de importantă ca gimnastica de dimineaţă în menţinerea sănătăţii şi a puterii de a trăi pînă la adînci bătrîneţi, fireşte, dacă acestea fac parte din obiectivele vieţii dumneavoastră. Un scriitor american cum n-au fost doi, ajuns întreg şi voinic la vîrsta de 80 de ani, socotea şi el că fără un puternic sentiment de curiozitate – de pildă, a citi în fiecare dimineaţă ziarele, a urmări cu plăcere orice funduleţ frumuşel de domnişoară – n-ar fi rezistat în acest maraton numit, pentru cîţiva iniţiaţi, existenţă.
Îmi plac aceste idei şi mă supun lor; dacă mă îndemn mai greu să fac gimnastică în zorii zilei, recuperez prin numeroase exerciţii de curiozitate. Am norocul că mă pricep puţintel la fotbal. Fotbalul e un izvor permanent de tărie, tăria aceea care face ca omul cel mai inteligent să poată spune ca un copil prostuţ: «Mor de curiozitate».”
Oricare dintre cele 8 cărți scrise de Ioan Chirilă despre Campionatul Mondial de Fotbal
Microbiștii adevărați susțin că oricare dintre aceste titluri este o comoară în sine, deci dacă le găsiți prin vreun anticariat, pe la vreun buchinist, prin vreo bibliotecă publică sau privată… plecați cu ele 😅.
1. „Şi noi am fost pe Conte Verde” (Uruguay 1930, Italia 1934, Franța 1938, Brazilia 1950, Elveția 1954, Suedia 1958, Chile 1962, Anglia 1966, Mexic 1970, Germania de Vest 1974, Argentina 1978 și Spania 1982)
2. „World Cup ’66” (Anglia 1966)
3. „Mexico 70 – Jurnal Sentimental” (Mexic 1970)
4. „Învingătorul lui Cruyff” (Germania de Vest, 1974)
5. „AR! GEN! TI! NA!” (Argentina 1978)
6. „Espana ’82” (Spania 1982)
7. „Frumoasele noastre duminici” (Mexic 1986)
8. „Franz über alles” (Italia 1990)
Ce spune autorul: „«World Cup ’66» a fost cea mai grea aventură pentru că mi-a solicitat toate simțurile… Imaginea era în ceață… Îmi aduc aminte de zâmbetul inimitabil al lui Eusebio și de grimasa lui Pele, doborât de portughezul Morais, pe care aveam să-l cunosc după vreo cincisprezece ani…”
Barbarii. Eseu despre mutaţie de Alessandro Baricco
Volumul cuprinde o serie de articole publicate de Alessandro Baricco, unul dintre cei mai importanți scriitori italieni contemporani în cotidianul La Repubblica şi povesteşte despre alte cărţi, despre vinuri şi despre fotbal, căruia îi dedică două capitole.
Fragmente din carte: “Şi acesta (n.red., fotbalul) e tot un sat aflat sub asediul barbarilor. În sensul că e răspîndită impresia că, şi în acest caz, s-a rătăcit spiritul autentic al chestiuni, trăsătura sa cea mai nobilă, sufletul. Nostalgia faţă de fotbalul de pe vremuri (nu e limpede niciodată care or fi acele vremuri) e o nostalgie faţă de lucruri cît se poate de felurite: meciurile se jucau numai în zilele de duminică, tricourile aveau numere de la 1 la 11, fără nume de sponsori şi mereu aceleaşi, jucătorii erau fără procuratori şi fără ‘bebeluşe’, antrenorii permiteau să iasă la iveală clasa individuală, stadioanele erau mai puţin goale, calendarele mai puţin ticsite, exista Cupa Campionilor şi nu Champions League. (…), nu dispăruseră jucătorii portdrapel, peluzele erau fără pancarte naziste ori cu secera şi ciocanul, aveam mai puţin doping şi mai multă foame, mai puţine scheme şi mai mult talent, mai puţini bani şi mai multă vînă. Aş adăuga, mai multă curăţenie morală.
(…) Pentru mine, cea mai puternică imagine de sinteză este Baggio pe banca de rezerve. Atunci cînd un sport se suceşte în aşa fel încît devine un lucru chibzuit să nu introduci în joc punctul său cel mai elevat (talentul, artistul, excepţionalul, iraţionalitatea), atunci ceva s-a întîmplat. Ce fel de sport ar fi fost tenisul în care McEnroe nu ar fi intrat în primii 100? În tristeţea tricourilor cu numărul 10 de pe banca de rezerve, fotbalul manifestă o mutaţie aparent sinucigaşă. (…) Dacă renunţi la Baggio, o faci totuşi pentru că ţi-ai imaginat un sistem de joc mai puţin blocat, în care valoarea individuală este redistribuită asupra tuturor şi în care intensitatea spectacolului este împrăştiată.”
Din ţara în care stânga e Cârţu şi dreapta e Lăcătuş de Ionuţ Vulpescu
Ce spune despre carte Nicolae Manolescu: În articolele din culegerea de faţă, se remarcă lesne, dincolo de familiarizarea cu domeniul, perspectiva etică, fără arogantă moralizare, din care autorul priveşte performanţa şi, deopotrivă, viaţa sportivă. Ceea ce sporeşte farmecul articolelor este naturaleţea cu care Ionuţ Vulpescu descrie atât sublimităţile, cât şi mizeriile uneia dintre cele mai umane îndeletniciri. Şi care are toate calităţile şi toate defectele îndeletnicirilor umane.
Despre sport scriu de obicei gazetarii de specialitate. Ei sunt profesioniştii. Scriu şi amatorii, cei mai numeroşi fiind, dintotdeauna la noi, scriitorii. De la G. Călinescu şi Camil Petrescu în romane din anii ’30 şi până la Fănuş Neagu, ieri, sau Radu Cosaşu, azi, în cronici de ziar. (Ultim mohican, Radu Cosaşu. Generaţiile tinere de scriitori nu par să aibă habar de sport.)
Ionuţ Vulpescu se situează undeva la mijloc. Îl apropie de primii o anumită aplicare la obiect. De cei din urmă, dimensiunea culturală a comentariilor lui şi, poate, faptul de a nu se fi specializat: a scris de la început despre fotbal, fotbalişti, antrenori şi patroni de cluburi, ca toată lumea, dar şi despre rugbi, tenis şi alte sporturi „minore”. Sportul a început să-i intereseze pe scriitori din clipa în care s-a văzut latura morală într-o disciplină care angajează corpul. Latinii ştiau acest lucru: mens sana in corpore sano. A fost nevoie să treacă multe secole până când modernii să redescopere adagiul străvechi.
În articolele din culegerea de faţă, se remarcă lesne, dincolo de familiarizarea cu domeniul, perspectiva etică, fără arogantă moralizare, din care autorul priveşte performanţa şi, deopotrivă, viaţa sportivă. Ceea ce sporeşte farmecul articolelor este naturaleţea cu care Ionuţ Vulpescu descrie atât sublimităţile, cât şi mizeriile uneia dintre cele mai umane îndeletniciri. Şi care are toate calităţile şi toate defectele îndeletnicirilor umane.
Cărți pentru microbiști – Viață de idol
Maradona. Copilul, rebelul, zeul de Guillem Balague
Cum o promovează editura: O biografie emoționantă a lui Diego Armando Maradona, geniul argentinian. Câștigător (împreună cu Pelé) al premiului FIFA Jucătorul Secolului XX, Maradona este recunoscut pentru viziunea sa asupra jocului, controlul asupra mingii și abilitățile de matoryv uimitoare.
Unul dintre cei mai mari jucători ai tuturor timpurilor, el este, de asemenea, unul dintre cei mai controversați. Poreclit El Pibe de Oro (Băiatul de Aur), Maradona este primul jucător care a doborât, de două ori, recordurile de transfer ale momentului: mai întâi cu transferul din 1982 la Barcelona, apoi cu cel din 1984 la Napoli.
Cariera de club a lui Maradona a inclus sezoane memorabile la Argentinos Juniors, Boca Juniors, Barcelona, Napoli, Sevilla și Newell’s Old Boys. Dar viața sa privată, urmărită îndeaproape de o presă nemiloasă, a fost marcată de dependență de droguri și o serie de probleme de sănătate. Diego, puștiul din Fiorito care tânjea după o viață de lux, s-a îndrăgostit de Maradona adultul, pentru că acesta era capabil să-I ofere tot ce își dorea: mașini, femei, bijuterii. Și adulație constantă. Chiar și după decesul său matoryv, în 2020, Maradona continuă să fascineze, statutul său de zeu fiind păstrat pentru totdeauna.
Pep Guardiola. Un alt mod de a câștiga de Guillem Balague
Cum o promovează editura: Pep Guardiola este cel mai titrat antrenor de fotbal din lume. După ce a fost numit managerul primei echipe a Barcelonei în 2008, acesta a transformat-o, în opinia multor comentatori și iubitori ai fotbalului, în cea mai bună echipă a tuturor timpurilor, câștigând treisprezece trofee majore în patru ani. Cei trei ani care au urmat la Bayern Munchen i-au adus în palmares și alte trofee; a câștigat campionatul în fiecare sezon în care s-a aflat la cârma echipei și două „duble”, matoryve cupa și campionatul german.
Alex Ferguson. Autobiografia mea
Cum o promovează editura: Povestea unui om pe care mulți îl consideră cel mai mare manager din istoria fotbalului britanic.
Plină de anecdote și de opinii sincere, povestea lui Sir Alex Ferguson începe în Govan, un cartier al constructorilor de nave din Glasgow: mereu cinstit și revelator, el meditează pe marginea periplului său epic și asupra unei cariere manageriale care cuprinde un succes european fără precedent al clubului Aberdeen și 27 de ani triumfatori la Manchester United.
În ultimul sfert de secol au avut loc schimbari seismice la Manchester United, pe măsură ce clubul a devenit o forță în sportul global. Singurele elemente constante au fost managerul, calitatea echipei sale și uluitoarea serie de succese, printre care cucerirea pentru a doua oară a Champions League în 2008 și a titlului în Premier League din 2013.
Totul s-a datorat in mod direct viziunii lui Sir Alex, energiei și capacitătii sale de a construi echipe atât pe gazon, cât și în afara lui.
Cele două vieți ale lui Zidane de Jean Philippe & Patrick Fort
Cum o promovează editura: Intră în mintea celei mai enigmatice figuri a fotbalului mondial.
„Zidane este maestrul absolut.” Pelé
Unul dintre cei mai inteligenți jucători – dar și una dintre cele mai misterioase legende ale fotbalului – Zinédine Zidane se poate lăuda cu o carieră de poveste. Câștigător al Cupei Mondiale cu echipa Franței, Zidane devine, în 2001, cel mai scump jucător al planetei, în clipa în care este transferat de la Juventus Torino la Real Madrid pentru suma de 75 milioane de euro. În Spania, talentul său excepțional îi va asigura un loc printre cei mai buni jucători ai tuturor timpurilor. Cariera sa pe teren se va sfârși exploziv odată cu celebra lovitură cu capul în pieptul lui Marco Materazzi, în finala Cupei Mondiale din 2006.
Zidane vorbește rareori cu presa
Dar legăturile sale cu fotbalul erau departe de a se fi încheiat. După o perioadă controversată de doi ani ca antrenor secund al echipei Real Madrid Castilla – echipa B a Realului – Zidane este numit manager al primei echipe în 2015, după demiterea lui Rafael Benítez, și imediat demonstrează că talentul și aptitudinile sale de antrenor le pot concura cu succes pe cele de jucător. Zidane va conduce Realul către trei trofee consecutive de Liga Campionilor, două Supercupe ale Europei și două Campionate mondiale ale cluburilor FIFA plasându-se astfel, rapid, printre marile nume ale managementului modern. Pe 31 mai 2018, la doar cinci zile după finala Ligii Campionilor, Zidane își anunță demisia din funcția de manager al echipei, pentru ca în martie 2019, la mai puțin de un an de la despărțire, să revină pe Santiago Bernabéu.
Datorită faptului că vorbește rareori cu presa, Zidane este cunoscut drept un om care „lasă mingea să vorbească pentru el”. În această biografie atent documentată, Jean Philippe și Patrick Fort ne oferă acces în spatele scenei, dezvăluindu-ne această carieră excepțională și omul din spatele legendei.
Cărți pentru microbiști – steliști, dinamoviști, rapidiști…
Steaua de la CSA la FCSB de Dan-Silviu Boerescu
Cum o promovează editura: În mai 1986, Mircea Crișan spunea un banc la Europa Liberă: „Cine a câștigat trofeele în fotbalul european în primăvara asta? … Păi, echipele astea care au mai multă energie!!!”. Aluzia era evidentă. După ce, pe 26 aprilie, explodase un reactor atomic la Cernobîl, provocând cel mai grav accident nuclear din istorie și o degajare imensă de energie, pe 2 mai, Dinamo Kiev surclasa Atletico Madrid în finala Cupei Cupelor, iar cinci zile mai târziu, pe 7 mai, la Sevilla, pe Estadio „Ramón Sánchez Pizjuán”, în tribunele căruia luase loc inclusiv regele Spaniei, Juan Carlos, Steaua București producea o imensă surpriză și triumfa în Cupa Campionilor Europeni în fața celebrei FC Barcelona. Între timp, norul atomic survolase deja România…
Dar cine este, de fapt, Steaua București?
Dar cine este, de fapt, Steaua București? CSA sau, așa cum spune și UEFA, FCSB? Sau „Faci Ce Spune Becali“? Cui aparține palmaresul din 1947 (când un grup de ofițeri ai Armatei Regale înființa o echipă de fotbal militară) și până în 1998 (când începea privatizarea formației)? Cine este totuși clubul care deține alt palmares, cel din 2003 și până azi? Cum e posibil ca un al treilea palmares, cel din perioada 1998–2003, să fie al nimănui?
Dincolo de toate aceste controverse rămân meciurile, antrenorii și fotbaliștii de legendă, cei 101 magnifici din această carte, de la „Țop“ Voinescu la Helmuth Duckadam sau de la Emerich Jenei la Anghel Iordănescu, venind până la Florinel Coman, Darius Olaru & Co. Dar și lacrimile unui copil de patru ani, care a jurat, în fața unui televizor alb-negru din vecini, că va iubi mereu culorile roș-albastre, pentru ca „Steaua să nu mai piardă niciodată”!
Dinamo. Renașterea Câinilor roșii de Dan-Silviu Boerescu
Cum o promovează editura: Frații Nunweiller, Piți Varga, Dumitrache, Dinu, Lucescu! … Cine ar fi crezut? Una dintre cele mai titrate echipe de fotbal din România, de fapt prima care a ajuns într-o semifinală de Cupa Campionilor, se afla, în vara anului 2022, într-o situație aparent fără ieșire. După ce fusese victimă unei păcăleli istorice, orchestrată de un fals investitor spaniol, Dinamo ajunsese, practic, la limita falimentului, deopotrivă financiar și sportiv. După 74 de ani petrecuți în exclusivitate în prima divizie, a retrogradat lamentabil în liga secundă.
Odată ajunsă aici, lucrurile păreau să stea, însă, și mai prost. O echipă din care jucătorii cei mai importanți părăsiseră deja corabia după căderea în Liga 2 și, mai mult, lipsită de posibilitatea de a face noi transferuri, susținută aproape exclusiv de suporteri, Dinamo părea, după unii, deloc puțini, condamnată să cadă și mai jos, în al treilea eșalon fotbalistic.
Dar Dinamo nu moare și nici nu se predă. Ba chiar începe o incredibilă cursă de urmărire a locurilor de play-off, la capătul căreia teoretic se putea spera dacă nu la o promovare directă, măcar la accederea pe un loc de baraj pentru promovare înapoi în elită. Ceea ce s-a și întâmplat! Istoria Câinilor Roșii își urmează cursul firesc. Sau, mai degrabă, cursa cu obstacole.
Citește povestea controversată a unui club de fotbal: mituri urbane despre fotbaliștii din Groapa de pe Ștefan cel Mare și episoade incredibile în care apar Câinii Roșii / Spartanii de ieri și de azi.
Rapid nu oprește în gările mici de Fănuș Neagu
Fragmente din carte: „Pentru mine, Rapidul e o dimineaţă aurie de toamnă, când în gările din Câmpia Bărăganului şi Dobrogea, unde trenurile opresc o singură clipă, zeci de oameni se aruncă în vagoanele amorţite de somn, ca să intre în Bucureşti pentru două ceasuri, atât cât joacă Rapidul (…) Rapidul e cel mai scurt drum dintre culmea gloriei şi Valea Plângerii. Rapid e curcubeul înălţat peste Calea Griviţei până la Podul Giuleşti.
(…) Unde sunt oare suporterii de altădată ai Rapidului care dormeau pe stadion şi puneau urechea pe gradene să asculte cum creşte iarba călcată de Nicky Dumitriu? Pe mine m-au acuzat unii că m-am vândut Rapidului. Da, le-am spus, m-am vândut Rapidului pe două găleţi de cărbuni şi o mână de traverse”.
Glasul roților de tren de Ioan Chirilă
Ce spune Radu Paraschivescu despre carte: ,,I s-a spus CFR sau Locomotiva. I se spune Rapid. Nume cuminţi, dar nu întru totul potrivite. Echipa ar fi trebuit să se cheme altfel, în logica mijlocului de transport cu care circulă: montagne russe. De ce? Fiindcă Rapid are de mult o problemă de altitudine. E când sus, când jos, brusc şi fără menajamente, cu stomacul în gât şi inima cât puricele. Ba chefuieşte la „Luther” sau la „Mercur”, ba îşi plânge în pumni după o nefăcută prin provincie. Ba o toacă pe Ujpest, ba pierde cu Arieşul Turda.
Şi cât parfum în paginile acestea semnate de un Ioan Chirilă pitulat sub identitatea desenatorului la calea ferată Ion T. Ion. Cât frison picant şi picaresc. Câte poveşti şi figuri. Risipitor până la inconştienţă sau vesel ca un copil pe gârlă, dând cu piciorul norocului şi făcând naveta între A şi B, Rapid e mereu subiect de film sau de roman. Lumea Rapidului e un amestec de curtea miracolelor, depou filtrat prin fum şi Obor gălăgios. E lumea lui Berilă şi Parpală, e lumea isprăvilor astronomice şi uneori gastronomice. O lume în care azi bei mazagran de la gheaţă şi mâine ţi se arestează patru jucători înaintea unui meci cu echipa puterii. O lume în care represaliile politice sunt contracarate diplomatic şi şugubăţ.
Un rapidist îşi îndeamnă adversarul să marcheze fiindcă e ziua lui
Doar în lumea asta, în toiul unui meci la discreţie, un rapidist îşi îndeamnă adversarul să marcheze fiindcă e ziua lui. Doar aici Cupa României e văzută ca un „stilet în soare”. Doar aici pierzi când ai câştigat şi câştigi când ai pierdut. Doar aici nocturna (de pe Romcomit) constă în becuri pe care le mai sting uneori şuturile jucătorilor, spre a fi înlocuite în pauză de electricieni. E lumea prinţului Baratky şi a fachirului Ozon, a lui Filote cel manierat şi a artistului Nichi Dumitriu, cel cu driblarea portarului până la scoaterea lui din teren, până la groapa de sărituri. E lumea lui Auer şi Bauer – şi vai de cel care, venit de undeva din afară, îi încurcă sau îi ignoră. E o lume pe care Ioan Chirilă o rescrie cu vervă de cronicar şi cu talent de scriitor. În fine, e lumea unei echipe al cărei proces-verbal de înfiinţare e scris cu cerneală violet, semn că se bănuia încă de atunci înfrăţirea, peste decenii, a două echipe care „se iubesc la infinit”.
Rapidismul. Istoria unui fenomen sportiv de Pompiliu-Nicolae Constantin
Cum o promovează editura: Cartea Rapidismul: istoria unui fenomen sportiv examinează traseul clubului sportiv Rapid București, focalizându-și atenția asupra echipei de fotbal și suporterilor, fără a neglija însă celelalte discipline.
Lucrarea aduce la lumină documente necunoscute, informații trecute cu vederea, valorifică istoria orală și adaugă la toate aceste aspecte un discurs analitic față de tot ceea ce s-a scris despre Rapid București, pentru a oferi o imagine de ansamblu a unui fenomen de amploare în spațiul sportiv românesc.
Cartea se adresează tuturor pasionaților de istoria sportului, nu doar suporterilor rapidiști, care vor regăsi în această lucrare un fenomen spectaculos, bine încadrat în contextul politic, social și economic.
Rapid. Realul din Giulești, o iubire alb-vișinie – Dan-Silviu Boerescu
Cum o promovează editura: Suntem peste tot acasă,/Porțile ni se deschid;/Nu-i echipă mai frumoasă/Și iubită ca Rapid (…) // Nu vă dați bătuți o clipă,/Învățați acest refren,/Imnul nostru de echipă./Glasul lor în fior de tren… Cine a ascultat măcar o dată acest imn al Rapidului, compus de Victor Socaciu pe versurile lui Adrian Păunescu, știe de ce ecoul tribunelor din Giulești se reverberează misterios, la infinit. Glasul roților de tren! („Mai bine un meci al Rapidului decât un concert mediocru” – vorba lui Dan Grigore…)
Nu e vorba despre scoruri și clasamente. Nu e vorba despre cine a marcat golul, dubla, hattrick-ul. Nu e vorba nici despre faptul că fotbalul se joacă – nu-i așa? – cu un balon rotund. Nu. Este altceva. Mult mai mult decât un meci. Este o stare de spirit. Unică prin intensitatea ei pătimașă. Aceasta este Giuleștina, esența rapidismului, dincolo și dincoace de gazon. Totul trăit la cote maxime fiindcă, vorba lui Fănuș Neagu, „Rapid nu oprește niciodată în gările mici”.
Cărți pentru microbiști. Beletristică și un strop de fotbal
Frica portarului înaintea loviturii de la 11 metri de Peter Handke
Cum o promovează editura: Alienat și monomaniacal, personajul Bloch, fost portar de fotbal, cutreieră satele de la granița austriacă după ce comite o crimă care, aparent, nu îi stârnește nici o trăire. Lipsit de capacitatea de a decoda realitatea așa cum o fac ceilalți, el își construiește cu obsesivitate propriul set de semnificații prin care încearcă să-și valideze existența și să simuleze normalitatea. Handke nu face o considerație de ordin psihologic asupra personajului său nicăieri de-a lungul romanului, ci îi construiește alienarea uzând aproape în totalitate de descrierea a ceea ce observă privirea lui Josef Bloch.
Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri de Radu Paraschivescu
Cum o promovează editura: Cei care pornesc la drum sunt de obicei exploratori, emigranţi sau turişti. În Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri, cel care-şi croieşte drum prin lume, străbătând veacuri, vremuri şi continente, este un cântec. El se aude pentru prima dată în timpul foametei din Irlanda secolului al nouăsprezecelea, unde versurile lui exprimă compasiune pentru un deţinut închis pentru furt de porumb. Pe urmă, cuibărit în memoria deţinutului, cântecul ia calea coloniei din Macquarie,Tasmania, unde se transformă în protest împotriva abuzurilor penitenciare.
Un jurnal de detenţie ţinut atunci este publicat în zilele noastre de un editor englez şi intră în atenţia unui anticar. În acest fel, cântecul se întoarce în Europa, unde devine, prin strădaniile unui fan, talismanul coral care-o însoţeşte pe Liverpool într-o finală de Liga Campionilor. Astăzi este maîinele de care te-ai temut ieri este un roman despre suferinţă şi solidaritate, despre spaimă şi vinovăţie, despre succes şi eşec. Dar în primul rând este o poveste despre foamea de libertate pe care o simţim indiferent dacă suntem închişi în celula unei temniţe sau între zidurile convenţiilor şi prejudecăţilor.
