Pentru Mâna lui Dante, scriitorul Nick Tosches s-a documentat în Arhivele Vaticanului
Mâna lui Dante 1

Pentru Mâna lui Dante, scriitorul Nick Tosches s-a documentat în Arhivele Vaticanului

„Întotdeauna Dante”, mărturisea autorul Nick Tosches într-un interviu acordat în anul lansării romanului. „Întotdeauna mi-am dorit să scriu despre el. Doar că mă gândeam că o voi face când voi fi foarte bătrân și mă vor plăti să scriu orice vreau. O zi care am realizat că s-ar putea să nu vină niciodată. Întotdeauna l-am iubit pe Dante așa că atunci când stăteam întins pe o plajă semi-pustie, undeva pe o insulă, mi-a venit ideea: o să împletesc două povești, la 700 de ani distanță una de alta. Amândouă au legătură cu Dante. Și pot, în felul acesta, să scriu despre Dante așa cum vreau”.

Așa a luat naștere Mâna lui Dante. Un roman crime în care timpul și spațiul se contopesc în vieți paralele întinse pe parcursul a 700 de ani, atunci când scriitorul Nick Tosches este atras într-o misiune violentă. El trebuie să confirme originile unui manuscris care se crede a fi „Divina Comedie” a lui Dante, singurul document original descoperit, scris chiar de mâna poetului.

După moartea neașteptată a fiicei sale, Nick, aflat într-un exil impus, este chemat și implicat în această căutare de un don mafiot, datorită pasiunii sale pentru filosoful italian și a cunoștințelor despre opera acestuia.

Cu ajutorul unui asasin imprevizibil pe nume Louie, cei doi pornesc într-o călătorie întunecată și sângeroasă pentru a fura și autentifica lucrarea neprețuită. Alternând între secolele XXI și XIV, „Mâna lui Dante”, publicată la Editura Trei, în colecția Fiction Connection, unifică viețile lui Nick și Dante în căutarea lor obsesivă a iubirii, frumuseții, spiritualității și sensului vieții.

Nick Tosches a învățat latina, italiana medievală și ebraica pentru a studia manuscrise rare

La rândul său, romanul a avut călătorie îndelungată – de la primele pagini, la volumul publicat. Timp de șapte ani, autorul Nick Tosches, care își împrumută viața, opiniile și meseria personajului său principal, a învățat latina și italiana medievală, chiar și ebraica pentru a studia manuscrise rare, în limbile originale. Această perioadă de documentare a fost pentru el „o experiență frumoasă și revelatoare. Uneori, cred că, dacă te implici atât de mult în ceva, chiar dacă folosești doar 1% din ceea ce ai învățat, acest lucru va avea o rezonanță importantă, care ar putea fi subconștientă, însă mai profundă sau care ar putea crea un efect de undă”.

Acest demers l-a purtat chiar în celebrele arhive ale Vaticanului unde pentru a obține acces a mărturisit, în ultimul interviu acordat în timpul vieții, că deși nu avea niciun titlu academic, și-a alcătuit un portofoliu din cinci scrisori de recomandare foarte prestigioase, printre care și una din partea unui laureat al Premiului Nobel, și astfel a obținut două permise pentru două biblioteci ale Vaticanului.

După ce a finalizat cartea, a lăsat-o pe pervazul ferestrei timp de trei zile și a privit-o. „În cele din urmă, am dat-o simultan editurii Little Brown și agentului meu. Și am mai așteptat câteva zile. Din partea lui Little Brown nu am auzit nimic timp de aproximativ două săptămâni. Apoi am primit un telefon de la Michael Pietsch, președintele companiei, care mi-a spus: La început, am găsit această carte foarte tulburătoare. Acum cred că este magnifică.”

La rândul său, autorul spunea, după ce cartea a fost publicată: „simt că e cartea preferată pe care am scris-o”, împlinindu-și astfel visul de a-l studia și a-l expune pe filosoful italian altfel.

Mâna lui Dante, acum și un film cu o distribuție de excepție

Această explorare literară a inspirat și o adaptare cinematografică semnată de regizorul Julian Schnabel, care a creat din universul lui Tosches un film intens și apreciat, ce reunește o distribuție de excepție: Oscar Isaac, Gal Gadot, Gerard Butler, Al Pacino, John Malkovich, Jason Momoa, Franco Nero, Martin Scorsese. In the Hand of Dante a avut premiera mondială în septembrie 2025, în afara competiției, la Festivalul de Film de la Veneția, unde Schnabel a fost distins cu premiul Cartier Glory to the Filmmaker, iar după proiecție, cei care se aflau în sala de cinema au aplaudat timp de nouă minute și jumătate.

Cu o viață la fel de tumultuoasă ca cea a personajelor sale, jurnalistul, poetul, romancierul și istoricul Nick Tosches s-a născut în 1949 și a decedat în octombrie 2019, cu trei zile înainte de aniversarea a 70 de ani. Bunicii săi italieni au emigrat din regiunea Puglia la New York spre finalul secolului al XIX-lea, iar Tosches a crescut în cartierele muncitorești din Newark și Jersey City, unde tatăl său avea un bar.

Deși abia a terminat liceul, declarându-se neinteresat de școală și de mediul formal academic, Tosches a început să scrie la nouăsprezece ani, la puțin timp după ce s-a mutat la New York. A câștigat rapid reputația de jurnalist muzical strălucit, scriind pentru publicațiile Rolling Stone și Country: The Twisted Roots of Rock ’N Roll (1977), biografia lui Jerry Lee Lewis Hellfire (1982) și Unsung Heroes of Rock ’N Roll (1984). Ulterior a scris biografii ale finanțistului italian condamnat Michele Sindona, bancher pentru Mafia siciliană și pentru Vatican, biografia lui Sonny Liston, pe cea a lui Dean Martin sau pe cea șefului crimei Arnold Rothstein. A publicat, de asemenea, și poezie. Romanul său de debut, Cut Numbers (1988), s-a concentrat pe subiectul loteriei ilegale.

Cum ne poți susține

! IMPORTANT ! Dacă dorești să susții mica echipă de la anaarecarti.ro, cumpără cărțile care te interesează prin intermediul blogului nostru. Vei găsi în articolele noastre linkuri către diferite librării online. Poate fi orice carte, nu e musai să fie din cele prezentate pe blog.

Dacă o faci, pe tine nu te costă nimic în plus. Însă mie și lui Oliver gestul tău de gentilețe ne aduce un mic comision care ne ajută să facem mai departe lucrul la care ne pricepem cel mai bine – să-ți vorbim despre cărți. Dar, mai ales, ne aduce bucuria de a vedea că, deși ne desparte un ecran, ești alături de noi și ne înțelegi și apreciezi eforturile noastre de zi cu zi de a rămâne cel mai pătimaș blog de carte din România. Și, desigur, blogul tău preferat 🥰❤!

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate


  • Warning: reset() expects parameter 1 to be array, string given in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 33

    Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 95

    error: Continut protejat Anaarecarti.ro!