Arhive Nick Tosches - Ana are carti!
Mâna lui Dante 1

Pentru Mâna lui Dante, scriitorul Nick Tosches s-a documentat în Arhivele Vaticanului

„Întotdeauna Dante”, mărturisea autorul Nick Tosches într-un interviu acordat în anul lansării romanului. „Întotdeauna mi-am dorit să scriu despre el. Doar că mă gândeam că o voi face când voi fi foarte bătrân și mă vor plăti să scriu orice vreau. O zi care am realizat că s-ar putea să nu vină niciodată. Întotdeauna l-am iubit pe Dante așa că atunci când stăteam întins pe o plajă semi-pustie, undeva pe o insulă, mi-a venit ideea: o să împletesc două povești, la 700 de ani distanță una de alta. Amândouă au legătură cu Dante. Și pot, în felul acesta, să scriu despre Dante așa cum vreau”.

Citește mai departe
Mana lui Dante

„Mâna lui Dante” de Nick Tosches. Citește un fragment din thrillerul ecranizat cu o distribuție de excepție!

De când am văzut Mâna lui Dante de Nick Tosches, am vrut să o citesc imediat, fiind cucerit de elementele antice și moderne de pe copertă. Celebrul monument dedicat lui Dante Alighieri din Florența și arhitectura orașului New York (cred!) îmi spuneau deja tot ce aveam nevoie să știu: ”Oliver, trebuie să citești această carte!”.

Citește mai departe

Centrul de preferințe pentru confidențialitate


  • Warning: reset() expects parameter 1 to be array, string given in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 33

    Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 95

    error: Continut protejat Anaarecarti.ro!