N-am mai avut liniște de când editura Trei a anunțat că are în pregătire cel mai recent volum din seria Cormoran Strike semnat de J.K. Rowling cu pseudonimul Robert Galbraith.
Titlul în engleză, The Running Grave, m-a intrigat, iar primele cronici apărute în străinătate nu că sunt laudative…! Nuuu! Pur și simplu, susțin că avem de-a face cu CEL MAI BUN VOLUM de până acum din serie!!! Poftim, cum să stea liniștită o super fană ca mine?!!!
În plus, deși am luat la puricat toate recenziile, toate părerile, toate cronicile, nu am găsit nicăieri niciun spoiler legat de relația (ne)amoroasă dintre detectivul Cormoran Strike și partenera lui, Robin Ellacott. De parcă toată lumea a făcut un pact al tăcerii ca să te determine să citești cartea.
Ceea ce oricum făceam!!!
Așa că acum aștept ca volumul care apare la noi în traducerea lui Ciprian Șiulea sub titlul de Mormântul fugar să aterizeze și în mâinile mele. Și sper să nu mi le rupă având în vedere că varianta în engleză are (din nou) o mie de pagini.
Până atunci, îți propun să vezi cum promovează editura Trei volumul, dar mai ales să citești un fragment din el pe care anaarecarti.ro îl prezintă azi în premieră și în exclusivitate.
Cum promovează editura Trei volumul Mormântul fugar
Detectivul particular Cormoran Strike este contactat de un tată îngrijorat al cărui fiu, Will, s-a alăturat unui cult religios în Norfolk. La prima vedere, Biserica Umanitară Universală (BUU) este o organizaţie care luptă paşnic pentru o lume mai bună. Dar Strike descoperă că, dincolo de aparenţe, istoria acestui cult este plină de intenţii profund sinistre şi de morţi neexplicate. Robin Ellacott încearcă să-l salveze pe Will infiltrându-se în cult. Dar nu e pregătită pentru pericolele care o aşteaptă sau pentru preţul pe care-l va avea de plătit.
În Mormântul fugar, Galbraith surprinde perfect mersul lent al îndoctrinării şi cum până şi cei cu „minţile întregi“, inteligenţi şi chiar sceptici se pot trezi prinşi în capcană.
„O poveste despre dorinţa omenească de aprobare, validare şi direcţie, care ne pot duce uneori pe căi greşite (…) Mormântul fugar este o dovadă a talentului de povestitor al lui Galbraith.“ – The Guardian
„Emoţionant, captivant şi înspăimântător.“ – Daily Mail
„Genul de carte în care te bucuri să te pierzi.“ – Scotsman
„Cel mai bun duo din ficţiunea poliţistă de la Dalziel şi Pascoe ai lui Reginald Hill.“ – Telegraph
La Editura Trei au mai apărut volumele Chemarea cucului, Viermele de mătase, Carieră malefică, Alb letal, Glasul sângelui şi Inimă neagră ca noaptea.
Mormântul fugar – fragment
24
Forța întunecată posedă frumusețe, dar o ascunde. La fel trebuie să fie și cel ce intră în slujba unui rege.
Yi Jing sau Cartea schimbărilor
Microbuzul trecuse prin Norwich și ajunsese în zona rurală. După o călătorie de jumătate de oră pe drumuri încadrate de garduri vii, Robin văzu în sfârșit semnul care indica Lion’s Mouth, o alee îngustă mărginită de copaci. Robin, care memorase harta cu adnotările subcontractorilor, zări camere de supraveghere plasate discret în copacii din dreapta.
La puțin timp după ce intrară pe Lion’s Mouth, cotiră pe un drum bine întreținut. La apropierea microbuzului, niște porți electrice se deschiseră. Autobuzul merse pe o alee scurtă până într-o parcare unde se aflau alte două microbuze identice. În față era un edificiu lung cu un nivel, din cărămidă deschisă la culoare, care, în ciuda ferestrelor gotice, părea construit recent, iar în depărtare, dincolo de fermă, Robin zări la orizont un turn înalt și circular care arăta ca tura unui uriaș care juca șah.
Pasagerii coborâră, ducându-și gențile și rucsacurile. Becca îi conduse înăuntru, într-o încăpere care semăna cu vestiarul unei săli de sport exclusiviste. În fața ușii era un perete de dulăpioare. La dreapta era o recepție în spatele căreia stătea o negresă zâmbitoare cu codițe lungi, îmbrăcată în trening portocaliu. Pe latura din stânga erau cabine pentru schimbat.
— Atenție, toată lumea! spuse Becca. Aliniați-vă aici ca să vă primiți treningurile de la Hattie!
— Bun, toată lumea, ascultați-mă, vă rog! zise asistenta bătând din palme. După ce vă dau un trening, încălțăminte, pijamale, sac și cheie pentru dulăpior, vă schimbați în cabine. Puneți-vă haina impermeabilă, lenjeria și pijamalele în sacul BUU. Apoi puneți-vă hainele, bijuteriile, telefoanele, banii, cardurile bancare etc. în sacul pe care l-ați adus cu voi și băgați-l în dulăpior! O să vă rog să semnați un bon pe care scrie care-i dulăpiorul vostru și să-mi înapoiați cheia.
Robin se așeză la coadă și în curând, dotată cu pijamale albe de bumbac, o pereche de teniși ușor uzați, un trening portocaliu de mărime medie și un sac de iută cu logoul bisericii imprimat pe el, intră într-o cabină și se schimbă.
După ce își puse treningul și tenișii și își îndesă pijamalele, lenjeria și haina în sacul de iută, băgă geanta de voiaj în dulăpior — nu își adusese carduri bancare, pentru că toate erau pe numele Robin Ellacott, doar un portofel cu bani lichizi —, îi dădu cheia femeii cu codițe și semnă un bon care spunea că bunurile ei sunt în dulăpiorul 29.
— Doar o verificare rapidă, spuse asistenta.
Scormoni prin sacul de iută al lui Robin ca să-i verifice conținutul, apoi îi indică din cap să stea pe bancă împreună cu ceilalți care se schimbaseră deja.
Acum adolescenta blondă întreba înlăcrimată de ce Hattie îi cerea să-și scoată numeroșii cercei din urechi și nas.
— Era enunțat clar în broșură, zise asistenta calm, fără bijuterii. Scrie acolo negru pe alb, scumpo. Pune-le în dulăpior și gata.
Fata privi în jur în căutare de sprijin, dar nu primi niciunul. În cele din urmă, cu ochii plini de lacrimi, începu să-și scoată toate podoabele. Prietena ei cu păr verde se uita la ea și lui Robin i se păru că e sfâșiată între compasiune și dorința de a se pierde printre ceilalți privitori tăcuți de pe bancă.
— Minunat! spuse Becca, când toți fură îmbrăcați în treningurile portocalii, purtând pe umăr sacii de iută. Bun, toată lumea, urmați-ne!
Grupul se ridică și îi urmă pe Becca și pe Jiang printr-o a doua ușă, ieșind pe o alee care mergea printre niște clădiri pătrate de cărămidă deschisă la culoare. Pe ferestrele clădirii din stânga fuseseră prinse imagini multicolore cu urme de mâini de copii.
— Unele dintre sălile noastre de clasă și dormitoarele copiilor! strigă Becca peste umăr.
O procesiune de copii mici, toți îmbrăcați în treninguri portocalii mititele, apăru dintr-o sală de clasă, condusă de două femei. Noii recruți se opriră ca să-i lase pe copii să treacă spre clădirea de vizavi și aceștia se uitară la ei cu ochi rotunzi. Robin observă că toți erau tunși foarte scurt.
— Aaah, spuse adolescenta cu păr verde, în timp ce copiii dispăreau. Ce drăguuț!
În timp ce grupul trecea pe sub arcada din capătul aleii, Robin îi auzi pe cei din față suspinând și, când ajunse și ea în curtea pavată de dincolo de arcadă, înțelese de ce.
Se aflau în fața unei clădiri imense cu cinci laturi construite din piatră roșie. Coloane de marmură albă încadrau un șir de trepte late tot din marmură albă, care duceau la o pereche de uși aurite, în acel moment închise, dar care aveau o ramă bogat sculptată și ornamentată în stacojiu și auriu, asemănătoare cu intrarea templului din Rupert Court și înfățișând aceleași animale, dar la o scară mult mai mare.
În fața templului, în centrul curții, patru sarcofage simple de piatră fuseseră așezate ca niște raze de soare în jurul unei fântâni cu bazin. În mijlocul bazinului se înălța statuia unei fetițe cu părul lung învolburat în jurul ei, ca și cum ar fi fost în apă, care-și înclinase capul ca să privească în sus și își înălțase brațul drept spre cer. Fântâna din care țâșnea apa în spatele ei făcea ca bazinul din jur să pară mai adânc și scânteietor.
— Templul nostru, spuse Becca, zâmbind la expresiile surprinse și înfiorate de pe fețele nou-veniților, și profeții noștri.
Becca îi conduse acum spre bazin, unde și ea, și Jiang îngenuncheară rapid și băgară un deget în apă, atingându-și apoi fruntea cu el. Spuseră împreună:
— Profeta Înecată îi va binecuvânta pe toți cei care o venerează.
Robin nu se uită să vadă cum reacționează colegii ei de inițiere la acest comportament neobișnuit, deoarece era interesată mai ales să memoreze planul clădirilor. Clădirea din partea stângă a curții semăna cu ferma inițială. La început, o casă simplă și banală cu pereți acoperiți cu bolovani rotunjiți de cremene, aceasta fusese în mod evident mărită și renovată masiv, cu aripi suplimentare și o intrare refăcută cu uși duble, pe care fuseseră sculptați doi dragoni.
Față în față cu clădirea fermei, pe cealaltă parte a curții, erau patru construcții mult mai simple, care aduceau a dormitoare.
— Bun, spuse Becca, femeile o să mă urmeze pe mine și bărbații — pe Jiang. Ne reîntâlnim la bazin.
Becca le conduse pe femei în dreapta, în dormitorul din centru.
Interiorul îi aminti lui Robin de un sanatoriu mare de pe timpuri. Pe podeaua sclipitoare de gresie erau șiruri de paturi cu cadru metalic. Pereții erau zugrăviți într-un alb frapant. Un clopot mare de aramă atârna în centrul tavanului, legat de o frânghie groasă al cărei capăt se legăna lângă intrare.
— Alegeți orice pat care nu are deja pijamale pe el, spuse Becca, și băgați-vă sacul în cutia de sub pat.
Becca strigă în urma femeilor care se îndepărtau deja cu pași mari de ea ca să-și găsească locul de dormit:
— Veți găsi pe pernă un jurnal! Vă cerem să vă consemnați zilnic gândurile și impresiile! E o modalitate de a măsura progresul spiritual și, de asemenea, un mijloc de a-i ajuta pe Conducători să vă îndrume mai bine în călătoria voastră alături de noi. Jurnalele voastre vor fi strânse și citite în fiecare dimineață! Vă rog, scrieți-vă numele clar pe jurnal și, vă rog, nu rupeți pagini din el.
Majoritatea femeilor gravitaseră în mod natural spre capătul îndepărtat al dormitorului, unde erau niște ferestre care dădeau spre pădure, dar Robin, care voia un pat cât mai apropiat de ușă, zări unul lângă perete și, mergând mai repede decât celelalte, reuși să-l ocupe punându-și pijamalele pe pernă. Jurnalul ei gol avea un creion legat de el cu o sfoară. Robin privi în jur și văzu trei–patru mese mici de lemn pe care erau ascuțitoare de creioane solide, cu manivelă, ca acelea pe care le folosise în școala primară. După ce își băgă sacul de iută în lada de răchită de sub pat, scrise numele Rowena Ellis pe jurnal.
— Dacă cineva are nevoie la WC, e acolo! strigă Becca arătând spre o ușă care ducea la o baie comună.
Deși nu avea nevoie, Robin se folosi de ocazie pentru a examina baia comună, care avea un șir de toalete și unul de dușuri. În niște coșuri se aflau pachete cu tampoane și absorbante. Ferestrele erau plasate sus, deasupra chiuvetelor.
După ce femeile terminară la baie, Becca conduse grupul înapoi în curte, unde se reîntâlniră cu bărbații.
— Pe aici, spuse Becca, conducând grupul mai departe.
În timp ce ocoleau templul, trecură pe lângă câțiva membri ai bisericii care mergeau în direcția opusă și care le zâmbiră radios și îi salutară. Printre ei era o adolescentă de cel mult 16 ani cu păr șaten deschis, lung și fin, decolorat de soare pe la vârfuri, și niște ochi de un albastru închis imenși pe o față slabă și neliniștită. Fata zâmbi automat la vederea nou-veniților, dar, când Robin privi în spate, văzu cum zâmbetul dispare de pe chipul ei ca și cum ar fi fost apăsat un comutator.
În spatele templului era o curte mai mică. La stânga se afla ceva care părea a fi o bibliotecă de mici dimensiuni, cu ușile deschise, construită din aceeași piatră roșie ca și templul, înăuntrul căreia câțiva oameni în treninguri portocalii stăteau la mese și citeau. Erau și clădiri mai vechi, inclusiv hambare și barăci care păreau să fie acolo de decenii.
În față se afla o clădire mai nouă care, deși nu la fel de somptuoasă ca templul, trebuia să fi costat o grămadă de bani. Era lungă și lată, făcută din cărămidă și lemn, iar când Becca îi conduse înăuntru, clădirea se dovedi a fi o sală de mese spațioasă, cu plafon cu grinzi și multe mese pe capre de lemn pe podeaua din dale de piatră. Într-un capăt era o scenă, pe care, bănui Robin, se afla masa principală. Zăngănitul oalelor și un miros vag și deprimant de legume gătite trădau proximitatea unei bucătării.
În jur de 40 de oameni în treninguri portocalii stăteau deja la o masă și Robin, amintindu-și că microbuzele aduseseră recruți și din alte orașe, nu doar din Londra, presupuse că avea în fața ochilor alți nou-veniți. Și, într-adevăr, Becca îi spuse grupului ei să se alăture celor deja așezați, apoi se duse într-o parte ca să discute ceva în șoaptă cu câțiva dintre colegii ei.
Acum Robin îl zări pe Will Edensor, care era atât de înalt și de slab că treningul atârna pe el. Între teniși și tivul pantalonilor se vedeau zece centimetri de glezne păroase. Will stătea în picioare, fără să scoată o vorbă, cu un zâmbet încremenit pe chip, părând să aștepte instrucțiuni. Lângă el era Taio Wace, cu nasul ascuțit și părul dezordonat, mult mai gras decât oricare alt membru al bisericii. Becca și Jiang consultau clipboarduri și notițe și vorbeau încet între ei.
