Arhitectura secolului al XVIII-lea de John Summerson: Washington a fost proiectat după modelul… Versailles!
Arhitectura secolului al XVIII-lea CUB

Arhitectura secolului al XVIII-lea de John Summerson: Washington a fost proiectat după modelul… Versailles! Lucruri noi pe care le aflăm din cărțile pe care le citim

Până să țin în mâini volumul Arhitectura secolului al XVIII-lea, nu am avut nici cea mai vagă idée că orașul Washington a fost gândit, imaginat și proiectat după Versailles!

Primit de la editura Vremea spre promovare și popularizare, volumul semnat de John Summerson părea, la prima vedere, să se adreseze mai degrabă specialiștilor și/sau pasionaților amatori de arhitectură. Eu nu sunt nici… nici…, însă cum deocamdată nu a fost tipărită cartea pe care să nu vreau măcar să o răsfoiesc, am deschis-o cu gândul să-mi fac o idee… Și am sfârșit citind-o, adnotând-o și având deja în gând textul de față.

Mai ales că vorbește pe larg despre baroc, stilul care domină arhitectura în prima jumătate a secolului al XVIII-lea și care pe mine una, deși o megaprofană în domeniu, m-a încântat tot timpul prin îndrăzneala și exuberanța lui. Dovadă stă contul de instagram al blogului nostru (unde dacă nu ne urmărești, multe lucruri să știi că pierzi!): acolo tot timpul sharuiesc filmulețe realizate de cei care vizitează splendide palate și biserici reprezentative pentru spiritul baroc și pe care mi le notez cu religiozitate pe lista mea de călătorii viitoare.

Arhitectura secolului al XVIII-lea. Despre neoclasicism

Însă adevărata surpriză a țâșnit pentru mine din a doua jumătate a volumului, care tratează pe larg neoclasicismul, stilul care a înlocuit barocul după 1750 și care a impus noi tipuri arhitecturale în realizarea caselor particulare, a instituțiilor și inclusiv a orașelor amenajate după un plan urbanistic, cu teatrele, muzeele, spitalele și băncile lor.

Iar în acest climat neoclasic, care predomina în epocă în America și în Europa, Washington-ul apare ca o anomalie, scrie John Summerson. Căci capitala americană este un oraș vădit baroc, a cărui asemănare cu Versailles nu este deloc întâmplătoare!

Iată de ce!

John Summerson: “Adevăratul triumf al planificării urbane americane din secolul al XVIII-lea a fost Washington, D.C. În 1783 a fost luată decizia creării unei capitale federale. Maiorul Pierre L’Enfant, fiul unui pictor francez specializat în scene de luptă, i-a scris în 1789 o scrisoare președintelui Washington, în care îi oferea, plin de efuziune, serviciile. Propunerea sa a fost acceptată și s-a trecut la căutarea unui loc potrivit pe malul râului Potomac.

Când nou-înființata republică a Statelor Unite ale Americii a decis să creeze o capitală federală, în 1783, planul ales semăna izbitor de mult cu Versailles-ul — simbol, prin excelență, al absolutismului. Este o combinație de dispunere rectangulară și radiar-concentrică, dominată de două edificii principale, Capitoliul și Casa Președintelui, care pot fi observate de pe malul râului Potomac.

Esplanada din fata Capitoliului trimite la Marele Canal de la Versailles

Cel mai surprinzător aspect al planului lui L’Enfant, privit în perspectivă istorică, este măsura în care acesta se raportează la Versailles. Deși modelul de bază este o încrucișare monotonă, de tip grilă, peste acesta se suprapune, semeț, o rețea de diagonale. Acestea radiază de la Capitoliu și de la Casa Albă. Diagonalele se intersectează și se întâlnesc în square-uri și ronds-points, așa cum se întâmplă cu bulevardele lui Le Notre la Versailles. Esplanada din fata Capitoliului trimite la Marele Canal de la Versailles — și chiar raportul dintre Capitoliu și Casa Albă amintește de cel dintre Palatul Versailles și Marele Trianon.

Foto stânga: Versailles. Foto dreapta: Washington

E curios, la prima vedere, că cel mai grandios simbol al absolutismului construit vreodată să ajungă o sursă de inspiratie atât de însemnată pentru capitala unei națiuni care se opunea, din toate punctele de vedere, principiilor întruchipate de Versailles. Dar L’Enfant nu a sesizat contradicția.

Pentru el, bulevardele radiale ale Washington-ului reprezentau lumina cunoașterii, care răzbătea în toate colțurile țării — și, în același timp, căi deschise tuturor cetățenilor care căutau protecția Uniunii.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate


  • Warning: reset() expects parameter 1 to be array, string given in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 33

    Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 95

    error: Continut protejat Anaarecarti.ro!