Laszlo Krasznahorkai, câştigătorul premiului Nobel pentru Literatură 2025, a dezvăluit care sunt cărţile sale preferate la solicitarea celor de la Literary Hub. Printre ele, se află şi una semnată de un autor român.
„L-am întrebat pe îndrăgitul scriitor maghiar Laszlo Krasznahorkai (prin intermediul editurii sale americane, New Directions) care sunt titlurile sale preferate. Nimeni nu se aștepta să răspundă. Nici noi. Nici editura sa”, scriu cei de la Literary Hub.
Iar Laszlo Krasznahorkai nu numai că a răspuns, dar pe lista cu 8 cărți trimisă de el figurează şi una semnată de un autor român: „Viaţa şi opiniile lui Zacharias Lichter” de Matei Călinescu.
Despre „Viaţa şi opiniile lui Zacharias Lichter” de Matei Călinescu
Dintre celelalte şapte cărţi, cinci sunt scrise de autori maghiari, una de polonezul Andrzej Stasiuk şi alta de americanul Thomas Pynchon.
Viaţa şi opiniile lui Zacharias Lichter a apărut pentru prima oară în România comunistă, în 1969, scrie Observator Cultural. Era surprinzător ca o carte atât de neobişnuită să poată fi publicată în regimul represiv al lui Ceauşescu. Dar, la sfârşitul anilor ’60, România a cunoscut o perioadă de relativă liberalizare, iar cartea, care nu era în mod deschis politică, se pare că a înşelat vigilenţa cenzorilor.
În plus, Zacharias Lichter pare un pacifist, un iconoclast mistic, religios, dar fără nici o apartenenţă religioasă, un observator sceptic al spectacolului uman al Bucureştiului, unde locuieşte. Refuzând cu totul să muncească, Zacharias cel urât şi zdrenţăros duce o viaţă de vagabond şi cerşeşte ca să supravieţuiască. Scrie poezii, dar le aruncă. Dă glas unor aforisme criptice şi unor ironii tăioase. Face pe clovnul. Printre vagabonzi este un star burlesc şi blând.
Însă la 4 ani de la apariția cărții, în 1973, după ce dictatura lui Ceauşescu s-a transformat în totalitarism brutal, Matei Călinescu a plecat în America cu o bursă Fulbright, părăsindu-şi ţara natală şi cariera de profesor universitar şi respectat om de litere (pe lângă Zacharias Lichter, autorul publicase câteva cărţi de critică şi poezie). S-a stabilit cu familia în Bloomington, Indiana, şi a devenit profesor de literatură comparată la Universitatea din Indiana.
Ce spun Cioran, Manolescu și Monica Lovinescu despre carte
După plecarea în exil a lui Matei Călinescu, Zacharias Lichter a dispărut din librăriile şi bibliotecile din ţară. Era considerată de regimul comunist „o operă profund subversivă“, ceea ce, în opinia profesorului Liviu Papadima, nici nu era departe de adevăr. Papadima consideră că volumul acesta era „o apariţie neobişnuită, un răspuns direct la situaţia politică din România“.
Emil Cioran descrisese Viaţa şi opiniile lui Zacharias Lichter oarecum diferit, ca fiind „un Baal Shem Tov imaginat de Sterne“. E un alt mod de a privi această carte, al cărei titlu invită la o comparaţie cu romanul lui Lawrence Sterne, Viaţa şi opiniile lui Tristram Shandy.
În schimb, Nicolae Manolescu consideră că romanul lui Călinescu e “oarecum fad, la relectură, după ce a părut o bijuterie scumpă în proza anilor 1960”.
Monica Lovinescu îi ia totuși apărarea: “Matei Călinescu ocupă de la apariția lui Zacharias Lichter un loc aparte în tânăra literatură română, definită mai curând prin vitalitate decât prin luciditate, prin improvizație culturală decât prin știință – și nu e vina ei. El se mișcă într-un spațiu transparent, întrețesut de semnificații, nestrăbătut de niciun pitoresc, și în care cultura poate deveni ceea ce trebuie să fie în clipele ei esențiale: ce rămâne când totul a fost uitat.”
Câteva dintre rostirile lui Zacharias Lichter
🗣️„Mi-e frică de câini şi de fluturi, dar în orice clipă m-aş putea arunca pe rug pentru o idee.“
🗣️„Sfinţii au fost înlocuiţi de acrobaţi.“
🗣️„Lichter vede în civilizaţia modernă o uriaşă extindere a Imperiului Prostiei. […] Parazitînd mimetic pe trunchiul pur al inteligenţei, sugându-i sevele, prostia se întăreşte mereu, se perfecţionează, se lăbărţează ca o imensă şi primejdioasă pată pe conştiinţa umanităţii. Căci prostia e orgolioasă (are orgoliul «eficienţei»), e sigură pe ea însăşi, tentacular tehnică, economică, de o vicleană şi foarte feroce agresivitate.“
🗣️„Mi-am dat seama – spunea Lichter – că din trompetele stridente ale clovnilor începe apocalipsa; şi-am suflat cu putere în nenumărate trompete de carton colorat, am deschis sărbătoarea monştrilor făcând să vuiască marele circ al lumii: ta-ra-ra-ta-ra-ra-ta-ra-ra. […] Munca, în asemenea condiţii, este unul dintre modurile în care categoria lui a avea o absoarbe pe aceea a lui a fi. […]
Profetul îşi expunea (lucid, de altfel, de ridicolul său aparent) marile utopii sociale: răsturnarea orânduirii capitaliste prin convertirea milioanelor de muncitori la cerşetorie, constituirea unei societăţi noi, anarhic religioase, în care proprietatea, neinterzisă prin nici o lege, să devină o alienare, o boală ruşinoasă, obiect al repulsiei şi al milei în acelaşi timp.“
„Ce este diavolul?”, fusese întrebat Zacharias Lichter
🗣️ „În primul rând — răspunsese el – diavolul nu este; nici măcar nu încearcă să fie, știind că nu va fi niciodată. Plecând de la Dostoievski, diavolul îmi apare ca o încorporare simbolică a mediocrității conștiente de ea însăși, a ceea ce ar trebui să se numeasca, poate, «complexul de mediocritate» — dând, firește, psihologicului un sens ontologic. Diavolul ilustrează imposibilitatea de a fi și conștiința acestei imposibilități, sursă a mediocrității în lume. Metaforic vorbind, diavolul se scaldă în ape călduțe și stătute, stăpânit de furia neputincioasă că este pe veci exclus de la climatul extremelor; stăpânit de furia că nici măcar nu poate suferi din această pricină.
Departe de gheață și flacără, diavolul creează și distruge — simultan — toate compensațiile precare, visează toate visurile timide și lamentabile, care însă, nici ele, nu se vor împlini niciodată, fie și numai pentru că el singur, visându-le, își bate joc de ele… Eșecul existențial îl umple pe diavol de un resentiment fără margini, care stă la baza uriașei forțe de proliferare a mediocrității și a banalității. Ca să se răzbune de inexistența sa, el a întemeiat marele și prosperul Imperiu al prostiei.
E o naivitate să consideri că diavolul ar fi opusul lui Dumnezeu (Dumnezeu neputând să aibă alt opus decât pe Sine), după cum e o naivitate să crezi că diavolul e «spiritul negației», căci el nu-i capabil nici să afirme, nici să nege nimic: tot ce poate să facă este să aplice; astfel încât ar fi mai justificat să-l identificăm cu «spiritul practic», calitate fundamentala a prostiei. Diavolului îi lipsește aptitudinea de a distinge între adevărat și fals; el este, în schimb, în stare să distingă cu o mare precizie între posibil și imposibil.”
Cum ne poți susține
! IMPORTANT ! Dacă dorești să susții mica echipă de la anaarecarti.ro, cumpără cărțile care te interesează prin intermediul blogului nostru. Vei găsi în articolele noastre linkuri către diferite librării online. Poate fi orice carte, nu e musai să fie din cele prezentate pe blog.
Dacă o faci, pe tine nu te costă nimic în plus. Însă mie și lui Oliver gestul tău de gentilețe ne aduce un mic comision care ne ajută să facem mai departe lucrul la care ne pricepem cel mai bine – să-ți vorbim despre cărți. Dar, mai ales, ne aduce bucuria de a vedea că, deși ne desparte un ecran, ești alături de noi și ne înțelegi și apreciezi eforturile noastre de zi cu zi de a rămâne cel mai pătimaș blog de carte din România. Și, desigur, blogul tău preferat 🥰❤!