Editura Trei aduce cititorilor săi la ediția 2024 a Târgului de Carte Gaudeamus zeci de titluri noi, peste 1000 de volume cu reducere de 30%, dar și cărți la preț special.
Iată noutățile cu care editura își așteaptă cititorii în perioada 4-8 decembrie 2024, între orele 10.00 şi 20.00, în Pavilionul B2 din incinta Romexpo.
Editura Trei la Gaudeamus: cele mai recente titluri din colecția Fiction Connection
Sâmbătă, 7 decembrie, ora 12:45, în spațiul de evenimente “Mircea Nedelciu”, are loc lansarea celor mai recente titluri din colecția Fiction Connection: Mereu cu gândul la ea de Jean-Baptiste Andrea, Atunci când trecutul nu te uită de Christie Watson, Ora albastră de Paula Hawkins, Un soi de fericire de Mélissa Da Costa, Inventatorul de Miguel Bonnefoy și La marginea unui codru nesfârșit de Leo Vardiashvili. Moderatoare: Magdalena Mărculescu, director editorial Trei.
Cititorii de Crime se vor bucura de un nou titlu de Robert Galbraith (pseudonimul lui J.K.Rowling) Mormântul fugar, de un thriller de excepție semnat de Paula Hawkins – Ora albastră, de un debut de senzație – Pânda de noapte de Tracy Sierra, dar și de un nou volum de Jessica Knoll – Fete sclipitoare, aflat în curs de ecranizare.
Ora albastră de Paula Hawkins
A fost una dintre cele mai așteptate cărți ale toamnei. Bun-venit pe Eris: o insulă cu o singură casă, un singur locuitor, o singură cale de ieșire. Inaccesibilă de pe uscatul scoțian timp de 12 ore pe zi. Cândva a fost căminul Vanessei: o pictoriță celebră, al cărei soț, cunoscut pentru infidelitățile lui, a dispărut cu 20 de ani în urmă. Acum este căminul lui Grace: o ființă solitară legată de maree, mulțumită în izolare. Însă când o galerie de artă din îndepărtata Londră face o descoperire șocantă, pe insulă vine un vizitator. Iar secretele de pe Eris amenință să iasă la lumină… Un roman ingenios, pe care nu-l poți lăsa din mână, dar și tulburător, Ora albastră consolidează locul Paulei Hawkins printre cei mai buni dintre cei mai nuanțați și stilați povestitori.
Peste 15 traduceri din literatura universală, în cadrul Anansi. World Fiction
Peste 15 de titluri noi îi așteaptă pe iubitorii de literatură universală în portofoliul Anansi. World Fiction la Târgul de carte Gaudeamus, ediția 2024.
Lista noilor apariții publicate sub sigla Anansi. World Fiction, imprint al Editurii Trei, include atât traduceri inedite din operele unor autori îndrăgiți, cât și romane ale unor autori multipremiați traduși în premieră în limba română. O parte dintre acestea vor fi lansate la târg, într-un eveniment amplu ce reunește traducători, critici literari și scriitori: sâmbătă, 7 decembrie, ora 12.00, în spațiul de evenimente „Mircea Nedelciu” din cadrul Romexpo.
Titlurile noi semnate de autori îndrăgiți din portofoliul Anansi. World Fiction, publicate de la finalul verii până la ediția din acest an a Târgului de carte Gaudeamus sunt:
-O nouă ediție a romanului Nocturnă în Chile, cartea care l-a proiectat pe Roberto Bolaño pe scena literară internațională (traducere de Alina Cantacuzino),
–Spre Betleem, agale – primul volum de nonficțiune al lui scriitoarei Joan Didion, o lecție despre eleganța gândirii, stil și luciditate (traducere de Bertha Savu),
-o nouă ediție a romanului Istanbul Istanbul, inspirat din propria experiență de detenție a scriitorului Burhan Sönmez, președintele PEN International (traducere de Leila Ünal),
–Tăcerea – traducere inedită din opera lui Don DeLillo, unul dintre titanii literaturii americane de astăzi (traducere de Alexandra Coliban),
–Dragoste în vremea revoltelor, cel de-al doilea volum al Cvartetului Otoman al îndrăgitului scriitor turc Ahmet Altan (traducere de Mădălina Ghiu),
-cel de-al doilea volum al proiectului literar Septologie: Eu este un altul. Septologie III-IV de Jon Fosse, laureatul Premiului Nobel pentru literatură în anul 2023 (traducere de Ovio Olaru)
– A treia lumină, de Claire Keegan (traducere de Iulia Anania), „o carte de o virtuozitate narativă ieșită din comun”, potrivit lui Richard Ford.
Editura Trei la Gaudeamus: autori noi pe lista Anansi
Un alt mare „capitol” în lista noutăților îl constituie traducerile în premieră din operele unor autori noi pe lista Anansi, dar cunoscuți și iubiți de publicul autohton prin cărți apărute la alte edituri autohtone. Îi amintim aici pe: Jean-Baptiste Del Amo, unul dintre cei mai importanți scriitori europeni de astăzi, și ediția în limba română a romanului său Fiul omului, carte recompensată cu Prix du Roman Fnac (traducere de Liviu Ornea), Răgazul unui zeu bătrân de Sebastian Barry, „un roman de neuitat al unuia dintre cei mai buni scriitori ai timpurilor noastre” (Douglas Stuart), Eurotrash (traducere de Mariana Bărbulescu), o comedie amară, o carte tulburătoare, dar și o poveste a culturii contemporane urmărită cu ochi neîncrezători, semnată de Christian Kracht, „un maestru al frazelor bine construite, a căror eleganță ascunde oroarea”, în viziunea lui Daniel Kehlmann.
În lista autorilor traduși în premieră în limba română sub umbrela imprintului Anansi. World Fiction o amintim pe scriitoarea franceză Neige Sinno, cu volumul hibrid Tristul tigru, unul dintre titlurile de senzație ale anului trecut, în Franța și nu numai, o explorare literară a modului în care se poate vorbi despre ceea ce e de nespus, o capodoperă izbitoare, șocantă, însă necesară (traducere de Svetlana Cârstean).
Biografia lui X de Catherine Lacey – roman aflat pe lista celor mai bune cărți ale anului 2023 în cele mai importante publicații de cultură din SUA, în traducerea Marianei Piroteală – completează lista cărților semnate de autori traduși în premieră în limba română. Cartea a fost descrisă de criticii de la The Guardian drept „un roman care rupe granițele genurilor literare… e ca și cum te-ai uita la o fotografie de familie în care, pe fundal, se întâmplă ceva extraordinar, o avalanșă sau o invazie extraterestră”.
Dostoievski îndrăgostit, o privire proaspătă asupra biografiei marelui clasic rus
De asemenea, volumul biografic Dostoievski îndrăgostit de Alex Christofi (traducere de Petru Iamandi) – o privire proaspătă asupra biografiei marelui clasic rus, o carte care împletește fragmente alese din opera scriitorului cu contextul istoric, în încercarea de a alcătui un întreg atrăgător și accesibil, va putea fi descoperit de iubitorii de literatură universală la Gaudeamus 2024.
Una dintre cele mai bune cărți ale anului pentru The Washington Post, NPR, Time, San Francisco Chronicle, Esquire, Milwaukee Journal Sentinel, Town & Country, The Rumpus, Electric Lit, Thrillist, BookPage, O baie în iaz, pe ploaie de George Saunders intră în portofoliul Anansi. World Fiction și va fi putea fi răsfoit în premieră la târgul de carte din decembrie. Traducerea este semnată de Iulian Bocai.
Noi, cei înecați de Carsten Jensen – o carte-cult în spațiul literar scandinav, o saga captivantă care cuprinde creșterea industrială, anii de expansiune și explorare din prima jumătate a secolului XX și, mai presus de toate, marea – este unul dintre romanele despre care Editura Trei speră că îi va captiva pe cititorii români. Ediția în limba română poartă semnătura Ioanei-Andreea Mureșan.
Destul de frig să vină zăpada, romanul de debut al australiencei Jessica Au, tradus în 19 țări și multipremiat, o elegie, dar și un inventar al trecutului de-a lungul nenumăratelor dialoguri, care ne provoacă să ne întrebăm cum ne alegem lucrurile asupra cărora ne îndreptăm privirea, completează lista noutăților Anansi. World Fiction de la Gaudeamus 2024. Ediția în limba română apare în traducerea Ioana Filat.
Cărțile din colecția Anansi. World Fiction vor putea fi achiziționate de-a lungul celor cinci zile ale Târgului de Carte Gaudeamus, ediția 2024, cu o reducere de 30%.