Autor: David Baldacci
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Rao
Anul apariției: 2015
Traducere: Monica Laura Cibotariu
Când eram puști, una dintre dilemele existențiale era: “Cine e mai tare: Stallone sau Van Damme?” Răspunsul l-am aflat mult mai târziu atunci când am văzut filmul “Eroi de sacrificiu 2” unde Stallone șterge pe jos cu Van Damme. De atunci am crezut ca am scăpat de acest tip de întrebare, însă m-am înșelat.
Apariția în România a romanului “Ziua zero” scris de David Baldacci mi-a creat altă nedumerire: “Dacă Jack Reacher, personajul imaginat de Lee Child, se bate cu John Puller, creația lui David Baldacci, cine câștigă?” Întrebarea s-a născut în urma constatării că David Baldacci a creat noul său roman copiind sau, ca să fiu mai blând, inspirându-se în proporție de 75 % din romanele lui Child.
Permite-mi să-ţi demonstrez afirmația de mai sus.
Mai întâi, asemănările… Și Jack Reacher, și John Puller sunt veterani cu o uriaşă experiență de luptă – au supraviețuit în zeci de bătălii crâncene și se laudă în fața reprezentantelor sexului frumos cu nenumărate cicatrici și urme lăsate de cuțite, gloanțe, obuze, proiectile etc. Amândoi sunt lunetiști de elită, cunoscători a ‘enșpe mii de moduri în care pot să ucidă un om folosind numai un ursuleț de pluș. Pot găsi indicii acolo unde nimeni nu ar căuta vreodată, pot fabrica soluții din nimic pentru orice problemă, iubesc dreptatea și sunt patrioți.
O poveste complicată ce implică militari corupți și bombe nucleare
Acum trecem la deosebiri. Aici putem bifa faptul că primul a lucrat pentru Poliția Militară, al doilea este unul dintre cei mai buni investigatori ai acesteia. Primul merge unde vrea, când vrea și face ce vrea, în timp ce al doilea merge unde i se ordonă, face ce i se ordonă și acționează numai conform regulamentelor militare. Reacher face autostopul și nu are nici un bagaj cu el, în timp Puller are mașină personală în al cărei portbagaj se află suficiente unelte și echipamente pentru a face de rușine orice episod din CSI, dar și un arsenal cu care ar putea “duce” de unul singur un război mondial.
Intriga romanului este simplă, dar plină de suspans (hmmm… ca în orice roman scris de Lee Child): într-un orășel minier american un cadru al armatei și familia sa sunt uciși cu sălbăticie. John Puller este trimis la fața locului, unde în timpul anchetei trebuie să colaboreze cu forțele locale de poliție, conduse de o femeie (pentru fanii lui Lee Child pare un déjà vu!). Bineînțeles că ancheta scoate la iveală o poveste complicată ce implică militari corupți și bombe nucleare.
Am început să citesc “Ziua zero” într-o noapte chiar la ora 0.00
Acum, ca să fiu sincer, prima parte din carte este chiar captivantă. Am început să citesc “Ziua zero” într-o noapte chiar la ora 0.00 și următoarele două ore nici nu știu când au trecut. Însă a doua zi, când am continuat lectura, la lumina neoanelor din metroul bucureștean, au apărut mici probleme care, pe măsură ce citeam, au devenit deranjante.
Prima dintre ele este faptul că John Puller nu are nici un farmec. Dacă îl înlocuiești cu un robot, vei obține aceleași reacții și comportament indiferent de situație. Nu face nici o glumă, nu are nici un haz. Este tot atât de impresionat de dramele celor din jur ca de o cărămidă dintr-un zid. În plus, din carte lipsește legătura aia dintre scriitor și personajul său principal, prietenia aia care te determină să te implici și tu emoțional alături de personaje. Dacă Baldacci nu ține la Puller, eu de ce aș face una ca asta?
A doua este obsesia eroului nostru pentru regulamente militare. Nu face nimic fără să ne comunice că există un articol care interzice, prevede, menționeaza sau obligă la ceva. De fiecare dată când pomenea regulamentul militar, aveam impresia că Puller încearcă să facă totul ca la carte deoarece îi era frică de superiorii săi și vrea să se acopere cu articole, paragrafe și regulamente. Sunt convins că Baldacci a dorit să demonstreze cât de profesionist este Puller, dar pentru mine efectul a fost contrar.
Prea multe fraze pompoase și super siropoase, ca să nu mai zic de propaganda americană
A treia problemă o constituie prezența a mult prea multe fraze pompoase și super siropoase, ca să nu mai zic de propaganda americană. Recomand ca, din când în când, lectura să fie întreruptă și să se consume una sau două felii de lămâie deoarece nivelul de dulcegărie este maxim și e posibil să vă facă K.O. Astfel, avem de-a face cu: “De fapt – își spusese el – pentru asta luptaseră soldații americani: pentru drepturile și libertățile generațiilor viitoare” sau “Dar îmbrăcase uniforma pentru a-și servi țara. Și avea să o servească. Chiar cu prețul vieții” sau “Sunt căsătorit. Soția mea se numește Armata Statelor Unite”. Groaznic!
Asta nu înseamnă că “Ziua zero” este o prostie. Cartea e bine scrisă, poate chiar prea bine. Din punct de vedere tehnic, este impecabilă și ai în ea tot ce vrei: crime, bătăi, investigații, suspans și întorsături de situație. Deoarece a urmat rețeta lui Lee Child pentru a scrie un roman perfect, David Baldacci nici nu putea să greșească. Din păcate pentru el, a exagerat cu ingredientele și rezultatul nu e așa de gustos.
Când am închis cartea, am avut impresia că David Baldacci a scris “Ziua zero” la ordinul armatei SUA care s-a săturat să tot vadă cum romanele cu Jack Reacher, un rebel care a abandonat cariera militară, sunt number one pe lista de bestsellere. Problema este că autorul a executat prea bine ordinul primit, iar rezultatul este un roman lipsit de viață, de suflet…
P.S.: Dacă Jack Reacher se bate cu John Puller, cine învinge? Ei bine, cu siguranță, Jack Reacher!
