“Uneori, când visez…”. Cum a făcut L.D. Bogdan pasul de la SF la roman de dragoste – Ana are carti!
Uneori cand visez foto

“Uneori, când visez…”. Cum a făcut L.D. Bogdan pasul de la SF la roman de dragoste

Inedita confesiune am găsit-o AICI.

“În primăvarea anului 2015, editorul Bogdan Hrib a început să tatoneze terenul, pentru a vedea dacă eram dispus să scriu un roman de dragoste. Dacă aventura pe tărâmul poliţist mă dusese în afara zonei mele de confort, aceasta se găsea la sute de leghe depărtare. Am promis, totuşi, să mă mai gândesc – mai mult din cauză că nu-mi era clar în ce direcţie aveam să merg mai departe. Editura Tritonic tocmai anunţase că nu mai dorea să publice SF, aventura dinspre manuscris spre tipar a Omului-fluture era plină de suspans, alternativele prezentau mari semne de incertitudine, iar romanul meu poliţist nu beneficiase de prea multe ecouri (aveau să apară abia la un an de la publicare).

Atât asta, cât şi insistenţele şi încurajările soţiei m-au determinat, în cele din urmă, să accept provocarea. Tot soţia mi-a furnizat ideea de pornire a cărţii, dar, după ce am scris patru capitole, am fost pe punctul să renunţ. Nu simţeam personajul, nu intram în poveste – şi asta în ciuda faptului că-mi lansasem câte provocări, cum era cea de a relata acţiunea prin prisma unui protagonist feminin, sau de a plasa evenimentele în Indonezia, lucru care mă obliga să mă documentez. A fost o perioadă foarte neplăcută, dar am decis să scot din tolbă (aproape) tot arsenalul de trucuri pe care-l cunoşteam în ceea ce priveşte scrisul şi să-i mai acord o şansă. Spun „aproape”, pentru că este un artificiu la care am refuzat să apelez, încercând să văd dacă pot da substanţă unui roman de dragoste fără el. Este vorba, desigur, despre sex.

Am terminat cartea în trei săptămâni, dar am fost extrem de nesigur privind calitatea ei. Soţia şi Teodora Matei m-au încurajat că e bună, editorul a acceptat-o şi… asta a fost. Reacţiile de după publicarea ei, la Gaudeamusul din acel an, au fost din toată gama: de la „carte de căpătâi”, la „bună”, la „ai scris cărţi mai bune”, ori „mai bine rămâi la SF” sau chiar „nu ţi-a ieşit”. Unii au apreciat modul în care am înţeles psihologia feminină, alţii, dimpotrivă, au fost de părere că reacţiile personajului nu sunt specifice acestui sex. Paradoxal, multe aprecieri au venit în special de la persoane care nu mai auziseră de mine până la acea carte – cu alte cuvinte, m-a adus în atenţia unui grup nou de cititori, în continuă creştere. Cititori care, spre surprinderea mea, mi-au spus că aşteaptă un nou roman de dragoste de la mine.”

Despre ce e vorba în roman

O tânără studentă indoneziană rămâne însărcinată. Dorinţa ei de a păstra copilul se dovedeşte o problemă într-o societate în care încercarea de a conferi femeilor aceleaşi drepturi cu ale bărbaţilor încă se mai loveşte de prejudecăţi. Abandonată de tatăl copilului, care nu e pregătit să-şi asume o asemenea responsabilitate, tânăra are de ales între două variante la fel de dificile: să meargă acasă, acolo unde ştie că familia o va condamna şi-i va rezerva o viaţă fără viitor, sau să încerce să se descurce singură într-un oraş mare, ceea ce implică să renunţe la facultate, să-şi caute un serviciu şi o locuinţă.

 

Facebook Comments

Leave a Reply