Autor: Julien Benda
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Humanitas
Anul apariției: 2017
Traducere: Gabriela Creţia
Nu am avut nici cea mai mică intenţie de a-ţi vorbi despre “Trădarea cărturarilor”, lucrarea lui Julien Benda.
Deşi îmi măsor forţele cu ea de ceva timp, cartea face parte din ceea ce eu numesc “bucătăria internă & secretă” a blogului. Adică e genul de titlu de care eu mă apropii în speranţa că îmi va deschide mintea, îmi va rafina peniţa (mă rog, tastatura 🙂 ), îmi va folosi să leg mai uşor epoci, curente şi scriitori (sau să-i separ) şi îmi va fi sprijin în cucerirea unui colţ de raft pe care nu-l frecventez de obicei din biblioteca infinită a lumii. Cu alte cuvinte, să mă ajute, dacă se poate, să scriu următoarea recenzie puţin mai bine decât pe precedenta.
Care recenzie în niciun caz nu trebuia să aibă acum ca subiect “Trădarea cărturarilor”, după cum îţi spuneam. Mai ales că, fiind vorba de un experiment de cititoare care mă scoate din zona mea de confort – beletristica -, mă văd lipsită de instrumentele cu care să o analizez. Iar eu merg pe principiul: dacă nu mă pricep, nu mă bag.
Însă…
“Trădarea carturarilor”, motivul perfect pentru care eu îţi tot spun să nu respingi titlurile “grele”
În timp ce o citeam – concentrată, cu creionul în mână, în miezul zilei, cu caietul de notiţe alături… pentru că, da, e GENUL ACELA de carte -, mi-am dat seama că “Trădarea cărturarilor” poate servi drept motivul perfect pentru care eu îţi spun tot timpul să nu respingi a priori titlurile “grele”. Oricât ţi-ar pune creierii pe moaţe, oricât de mult ţi s-ar părea că te depăşesc sau că nu ţi se potrivesc, eu te îndemn ca, din când în când, să faci acest exerciţiu. Să rezişti acolo cu cartea în braţe… Să încerci să înţelegi “de ce vorbeşte toată lumea despre ea”… Şi, mai ales, să-ţi dai seama cu ce anume te poate îmbogăţi o astfel de lectură.
Pentru că, din punctul meu de vedere, acesta este miracolul cărţilor pe care NU le citeşti de obicei, indiferent dacă ajungi să le adori sau să le deteşti: te schimbă la un nivel subtil încât, atunci când te întorci “la ale tale”, descoperi că ai la dispoziţie chei noi – literare, sufleteşti, emoţionale – care te vor ajuta să le înţelegi mai bine.
Mihail Sebastian mi l-a pus în braţe pe Julien Benda
Cel care m-a aruncat în braţele complet-necunoscutului-pentru-mine Julien Benda a fost… Mihail Sebastian. Atât se vorbeşte despre “Trădarea cărturarilor” în “Singur. Viaţa lui Mihail Sebastian”, de Tatiana Niculescu (altă carte din bucătăria blogului 🙂 ), încât nu am avut linişte până nu mi-am cumpărat-o.
În anii ‘30, toată România cu pretenţii părea să fi citit eseul filosofului francez. Era comentat, criticat, adulat, iar opiniile polarizate de la noi din ţară nu erau decât ecoul a ceea ce se întâmpla la nivel mondial. Căci, după cum cred că până şi autorul se aştepta, lucrarea lui Benda, care pleda pentru datoria intelectualilor de a-şi păstra spiritul critic departe de orice partizanat politic, a fost efectiv demolată chiar de acei oameni de cultură care s-au înrolat cu arme… pardon!,… cu peniţe şi bagaje în slujba unui ideal politic. A oricărui ideal politic.
Faptul că Mihail Sebastian nu doar că citeşte, la 20 şi… ceva de ani, lucrarea lui Benda (în franceză, desigur), dar o mai şi comentează prin periodicele vremii, pe mine m-a băgat iniţial sub masă. De unde am ieşit cu pata pusă: “O VOI CITI ŞI EU!”
“Trădarea cărturarilor”, o operă surprinzător de actuală
Iar după primele pagini, parcurse cu mari emoţii – dacă n-o să-i placă acestei cărţi de mine? – aveam să descopăr o operă surprinzător de actuală.
În trecut, omenirea, ghidându-se după valorile impuse de cărturarii ei, făcea răul, dar cinstea binele. Dar se poate afirma că Europa modernă, călăuzită de magiștrii ei care-i laudă frumusețea impulsurilor realiste, face răul și cinstește răul. Ea seamănă cu tâlharul din povestirea lui Tolstoi; călugărul care-i primise spovedania exclamă uluit: «Ceilalți măcar se rușinau de tâlhăriile lor; dar ce mă fac cu ăsta, care se mândrește cu ele!»
Julien Benda, “Trădarea cărturarilor”
1927 este anul în care au văzut lumina tiparului rândurile de mai sus, aş vrea să nu uităm asta, da?
Francezul consideră ca la începutul secolului al XX-lea, pasiunile politice, care odinioară lăsau indiferentă marea masa a populaţiei, au cunoscut o asemenea explozie încât „aproape nu există om în Europa care să nu fie sau să nu se creadă atins de o pasiune provocată de rasă, de clasă sau de naţiune, sau, cel mai adesea, de toate trei deodată”.
Benda le cere cărturarilor distanţare şi luciditate
În mijlocul marilor frământări naţionaliste şi în plin avânt al teoriilor marxiste şi neomarxiste, Benda le cere cărturarilor distanţare şi luciditate şi îi critică pe cei care, îmbătaţi de putere, şi-au uitat menirea căzând în mrejele promisiunilor politice.
Pentru că aceasta este trădarea despre care ni se vorbeşte în titlu. Cărturarul care în trecut asista la viaţa cetăţii din turnul său de fildeş coboară acum în piaţa publică, transformându-şi ştiinţa, dar şi pe sine însuşi în instrumente ideologice. El îşi trădează astfel misiunea de a veghea de pe margine la binele societăţii, alegând să se arunce în vâltoarea pasiunilor naţionale, de rasă sau de clasă. Obiectivitatea sa este mistuită de înflăcărarea politică. Iar atunci când ajunge să confere legitimitate unor regimuri dictatoriale şi criminale cea care are de pierdut este omenirea.
Teza lui Benda capătă valoare de profeţie
Dacă mă gândesc că “Trădarea cărturarilor” vede lumina tiparului între cele două războaie mondiale, realizez şocată că teza lui Benda capătă valoare de profeţie!
(Care Benda – aveam să aflu din cercetări ulterioare pe google – a bifat un eşec colosal atunci când s-a dovedit incapabil să se ridice la nivelul ideilor pe care le propovăduia. Căci n-a rezistat în radicalismul lui decât vreo câţiva ani după publicarea eseului, aderând apoi la Partidul Comunist Francez. Probabil, pe principiul “fă ce spune cărturarul, nu ce face el”.)
În rândurile finale ale eseului său, Julien Benda lansează un avertisment teribil despre viitorul omenirii în cazul în care cărturarii îşi vor rătăci definitiv ideile, visele, arta şi aspiraţiile în lumea reală, a acţiunii şi a pragmatismului:
Și-atunci, înregimentată într-o imensă armată, într-o imensă uzină, nemaiștiind decât de eroisme, discipline și invenții, batjocorind orice act liber și dezinteresat, perfect hotărâtă să nu-și mai plaseze idealul dincolo de lumea reală și nemaiavând alt zeu decât pe sine însăși și bunul ei plac, omenirea va săvârși lucruri mari, va dobândi stăpânirea cu adevărat grandioasă a materiei înconjurătoare și conștiința cu adevărat voioasă a puterii și a măreției sale. Și istoria va zâmbi la gândul că Socrate și Isus Cristos au murit pentru această specie.
Julien Benda, “Trădarea cărturarilor”
Cartea, angajantă, tăioasă, colţuroasă, este una de atitudine, indiferent de care parte a paginii te afli. De atitudinea radicală a lui Benda te lămureşti din primul capitol. La fel de clară este alegerea cărturarilor.
Cele mai lipsite de obiectivitate 5 stele
Rămâne să-ţi clarifici şi tu, cititorul, felul în care priveşti metamorfoza intelectualului modern. A avut de ales sau a fost, pur şi simplu, forţat să se adapteze vremurilor? Greşeşte Benda când îl arată cu degetul? Şi, mai ales, dacă atât de blamatul cărturar nu ar fi coborât niciodată din turnul său de fildeş… cum ar fi arătat azi omenirea?
Pentru aceste întrebări şi multe altele cu care mi-am bătut capul în timp ce citeam această carte atât de nişată… Pentru că sunt hotărâtă să ascult şi alte voci pe subiect… Pentru că m-a ajutat să înţeleg puţin mai bine situaţia lui Mihail Sebastian, în special, şi a intelectualilor români, în general, în anii atât de confuzi şi de încurcaţi dintre cele două războaie mondiale…
“Trădarea cărturarilor” primeşte de la mine, pe lângă această non-recenzie, cele mai lipsite de obiectivitate 5 stele. În speranţa că le vei privi cu îngăduinţă, îţi mai spun doar că am dat ultima pagină a volumului extrem de liniştită: şi cărţii i-a plăcut de mine! 🙂
