“Ultima gară” nu avea cum să lipsească din biblioteca mea, după ce am citit romanul “Rătăcirile lui Herman Melville” al aceluiaşi Jay Parini.

“Ultima gară” nu avea cum să lipsească din biblioteca mea, după ce am citit romanul “Rătăcirile lui Herman Melville” al aceluiaşi Jay Parini.
Într-o perioadă în care cochetez cu tot felul de scriitori originali, inovatori, trăsniţi, ba chiar, în unele cazuri, duşi cu pluta… care inventează cuvinte sau le scot, pur şi simplu, din propoziţii, care îşi pun personajele să vorbească în versuri sau să nu vorbească deloc, care încep azi fraza ca să n-o mai termine niciodată etc. etc., apare în viaţa mea acest Paolo Cognetti, care în cele mai bune fotografii ale lui seamănă cu vampirul din Saga Amurg, iar în cele mai proaste – zici că l-au răpit teroriştii 🙂 .
Pe 20 noiembrie 1820, baleniera ”Essex”, care avea la bord 20 de membri ai echipajului, este lovită și scufundată de un cașalot uriaș, de 27 de metri. După 93 de zile de coşmar, o parte din marinari scapă, iar povestea lor devine sursă de inspirație pentru o operă celebră, ”Moby Dick”, a lui Herman Melville.
Îi dau dreptate 100% lui Stephen King care sublinia la un moment dat importanţa cuvintelor cu care se deschide o carte: “O frază de început trebuie să te invite să citeşti povestea. Trebuie să-ţi transmită: Ascultă. Vino încoace. Sigur vrei să ştii ce se întâmplă aici”.