Soția lui Caragiale apare îmbrăcată în portul național românesc pe o carte poștală unicat.
«„Drăguților, când veți primi aceste rânduri eu sunt pe drum spre casă. Mi-e foarte dor de voi. Urmați, după cum ne-am învoit, cu depeșile. Cu dor vă sărut și aștept momentul să vă revăz sănătoși și cuminți.
Tata”
„Dutzeștii și Urecheștii sunt bine și vă trimit la toți multă sănătate. Fiți cuminți și sănătoși.Vă sărut cu dor. Călduroase complimente Dimitriilor.
Încă o sărutare. Tata
Vă place această carte poștală?
Pe mama și pe Tita nu le-am putut vedea – plecaseră la Tikir Ghiol.”
Întrebarea retorică din finalul textului scris de Caragiale pe cartea poștală se referă la faptul că femeia îmbrăcată în portul național românesc este soția scriitorului, Alexandrina.
Conform publicației Prahova Business, ilustratorul, pictorul și graficianul Constantin Jiquidi a folosit ca model pentru cartea poștală ilustrată din 1894 un clișeu fotografic, anterior căsătoriei din 7 ianuarie 1889, a Alexandrinei Burelly cu Caragiale.
Cartea poștală, expediată de Caragiale în 13 iunie 1907 din București, face parte din patrimoniul Muzeului „Ion Luca Caragiale”, Ploiești, secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova.
Soția lui Caragiale a fost fiica arhitectului Gaetano Burelly
Întâlnirea dintre cei doi, Alexandrina și Caragiale, s-a produs în 1888, la un spectacol al actriței Sarah Bernhardt, pe scena Teatrului Național din București.
Iată cum descrie Ecaterina Logadi, fiica celor doi, momentul întâlnirii dintre părinții săi, în volumul „Amintiri despre I.L .Caragiale”:
Mama îl cunoscuse pe «Caragiale» întâmplător, la o reprezentație dată de Sarah Bernhardt, care venise în turneu la București. El era director al Teatrului Național. Mama făcea parte dintr-un grup de fete tinere care, neavând bilete, voiau totuși să meargă în seara aceea, chiar și la galerie. Dar numai cu voia directorului se putea pătrunde. Ducându-se la el, «Caragiale» le-a măsurat sever – dar când a dat cu ochii de mama, s-a îmblânzit și le-a arătat drumul spre «cucurigu». Pe scara strâmtă, mama s-a împiedicat și el a luat-o de braț, ajutând-o până sus. Mama, mi-a mărturisit că, din acea clipă, fără să știe ce gândea tata, și-a dat seama că va deveni soția lui.
Ecaterina Logadi, „Amintiri despre I.L .Caragiale”
Alexandrina era una din cele trei fiice ale arhitectului Gaetano Burelly, arhitect vestit al Bucureștiului.
Caragiale împlinise 36 de ani şi începuse să aibă gânduri de însurătoare. După ce a văzut-o pe Alexandrina la teatru, dramaturgul s-a interesat de familia acesteia, iar a doua zi s-a prezentat în faţa arhitectului Gaetano Burelly.
A doua zi dimineaţa, cu noaptea-n cap, după multe ore de nesomn, cine sună la uşa arhitectului? Caragiale îndrăgostit. «Mi-o dai, tată socrule?.
Cella Delavrancea, “Dintr-un secol de viaţă”
I.L. Caragiale se căsătorește la 7 ianuarie 1889 cu Alexandrina și pleacă imediat în călătoria de nuntă în Italia. În periodicul „România liberă” de marți, 10 ianuarie, apare următorul anunț: „Sâmbătă s-a oficiat căsătoria civilă, iar duminică căsătoria religioasă a amicului nostru Caragiale, directorul general al Teatrelor, cu gentila d-ra Alexandrina Burelly. Căsătoriții au plecat ieri seară cu Fulgerul spre Italia.”
La întoarcere cei doi locuiesc într-o casă de pe strada Polonă – și, odată căsătorită, Alexandrina (alintată Didina) se dedică întru totul căminului și soțului său și uitate sunt balurile și seratele, unde mergea înainte.
Mama era foarte gospodină şi-şi îmbogăţea averea casnică prin schimburi în natură cu chivuţele. Când tata căuta vreo haină veche, de care i se făcuse dor, mama mărturisea scuzându-se: «Dar nu mai era de purtat, n-o mai puteai pune şi nu ştii ce farfurii frumoase cu dungi roz am luat pe ele». Dacă tata era bine dispus – totul se sfârşea cu glume şi râsete, dar dacă tata avea o zi rea, discuţia se transforma în adevarată tragedie, exact ca în nuvelă.
Ecaterina Logadi, „Amintiri despre I.L .Caragiale”
Alexandrina i-a rămas alături lui Caragiale până la finalul vieţii.
