Mama obişnuia să gătească după reţete… în format clasic, ca să le numim aşa. Le lua din cărţi, din reviste, de prin caietele prietenelor – nu conta, pe hârtie să fie scrise. Tata, în schimb, e fanul blogurilor culinare. Îşi scoate reţetele de pe internet şi urmăreşte discuţiile pe forumuri ca să fure unele “tips&tricks”.
Eu… nu gătesc deloc, orice încercare a mea de apropiere de aragaz se soldează cu un mic sau mai mare dezastru. Deci, ne respectăm de la distanţă.
Am o slăbiciune pentru culegerile de rețete vechi
În schimb, recunosc că am o slăbiciune pentru cărţile de bucate (ca şi pentru emisiunile de profil), mai ales pentru culegerile de rețete vechi. Nu înţeleg mai nimic din ele (ce înseamnă, până la urmă, “a căli ceapa”?!!!), dar mă fascinează procesul şi rezultatul.
Prin urmare, m-am distrat teribil când am descoperit o ştire despre o “Carte de bucate din Țara Românească (manuscris, sec. XVIII)”. Redau doar un fragment, pentru restul te invit să accesezi sursa AICI .
Bineînţeles, nici de data aceasta n-am înteles mare lucru din reţetă. Dar acum parcă am o scuză onorabilă. Însă dacă vreuna din cititoarele noastre reuşeşte să gătească după cele scrise mai jos, o invit să ne anunţe – căci mi s-ar părea o performanţă cu adevărat remarcabilă. A, şi vrem şi poza cu produsul finit 🙂 .
Rețete vechi: „Mâncări de pește. Crap.”
„Carte întru care să scriu mâncările de pește i raci, stridii, melci, legumi, erburi și alte mâncări de sec și de dulce, dupre orânduiala lor.
Dupre ce vrei griji peștile, să-l faci în patru părți au în mai multe, cum îți va plăcea, și-l pune în tingire, puindu-i untudelemn, sare, piper, puțintele cuișoare, erburi mirositoare tocate și o ceapă tocată mărunțel, și apoi îl fierbe. Deci, când va fi aproape de fiert, să-i pui puțintel miez de pâine frecat și capere și, când îl vei turna, să-i pui pe deasupra puțintică nucșoară; iară de vei vedea că iaste mâncare zemoasă, să-i pui pe dedesupt fălii de pâine prăjită.”
