Mă uit cu o uşoară disperare vecină cu… panica totală la geamantanul care nu se mai închide din cauza cărţilor! Nici nu vreau să mă gândesc câte kilograme are…
Ce mă fac?! Văd cum mi se năruie frumuseţe de plan care constă în a poza prin Barcelona toate cărţile mele a căror acţiune se petrece în oraşul lui Gaudi. Şi realizez că nici nu m-am gândit prea departe la consecinţele acţiunilor mele: adică ok, să zicem că supravieţuim (şi eu, şi bagajul) călătoriei cu avionul. Dar… prin Barcelona cine îmi cară tona de cărţi în fiecare zi? Că nu se ştie când răsare cadrul pentru poza perfecta… Prietenul? Păi, săracu’, el cu ce a greşit?!
Aşa că după o analiză profundă şi cu inima sfâşiată las acasă cam jumătate din volume şi plec la drum cu hotărârea luată: va trebui să te mulţumeşti cu un text doar despre Barcelona lui Dan Brown, aia e!
După cum ştiu toţi cei care au citit „Origini”, ultimul roman al lui Dan Brown, cadrul barcelonez este cel ales de scriitor pentru a ne explica “De unde venim? Şi unde ne ducem?” (ah, dacă n-ai înţeles nimic din fraza anterioară, aruncă, te rog, un ochi pe „recenzia” de AICI). Şi ca de obicei, americanul aproape că te obligă să ţii lângă tine laptopul/tableta/telefonul ca să verifici în timp real locaţiile despre care îţi vorbeşte el.
Dar eu nu m-am mulţumit cu atât, că doar mă cunoşti deja. Aşa că am decis că e momentul să văd cu ochii mei oraşul acesta în general şi „locurile lui Dan Brown” în special. Oare le-a prezentat exact aşa cum sunt în realitate? A exagerat cu ceva ca să i se potrivească mai bine în poveste? Şi, în fond, sunt, într-adevăr, atât de FABULOASE (grammar nazi alert 🙂 ) cum pretinde toată lumea?
Sagrada Familia – nicio descriere nu reuşeşte… s-o descrie cu adevărat
„Doamne fereşte!”, îl aud şoptind în spatele meu pe prietenul meu. „Doamne fereşte!”, mai exclamă o dată şi cu asta pare să i se termine vocabularul pe ziua de azi. Şi îl înţeleg, căci oricum a rostit cu 4 cuvinte mai mult ca mine…
Încă de când ne-am apropiat de Sagrada Familia, eu m-am declarat complet nearticulată în faţa catedralei pe care specialiştii o plasează în tot felul de stiluri, în timp ce mie mi se pare că a încerca s-o înregimentezi e complet inutil. După părerea mea, ce-a visat noaptea Gaudi aia a făcut a doua zi. Căci altfel nu-mi pot explica legătura dintre crocodilul de pe un turn şi religie… sau ce e cu ouăle colorate de pe acoperiş şi dispuse ca în „Alien” de zici că acum iese extraterestrul din ele … sau stolul de păsări care tâşneşte dintr-o uşă… sau statuia lui Isus atârnată sub un baldachin care seamănă cu o paraşută… etc. etc. Mai mult nu insist asupra acestui loc fantastic – e plin Internetul de imagini, descrieri şi explicaţii şi nu acesta e scopul textului de faţă…
După ce-mi revin din stupoare şi, cu ajutorul ghidului, încep să înţeleg cât de cât viziunea lui Gaudi (care, apropo, sunt sigură că, de fapt, nici n-a murit, doar s-a întors pe planeta lui natală), deci… după ce-mi revin, cu volumul meu „Origini” strâns la piept, mă îndrept decisă spre turnul Nativităţii. Nu am de gând să mai amân întâlnirea cu scările de pe copertă… Pe scările acestea se întâmpla poate cele mai dramatice scene ale volumului, plus că am eu aşa o fantezie să pozez cartea cu ele pe fundal.
Numai că… uffff, ce n-am luat eu în considerare a fost claustrofobia mea. Pentru că, din păcate pentru mine, scările în forma de spirală pe care în carte lumea se aleargă de colo colo, Robert Langdon este vânat de criminali, are loc o înfruntare dramatică, cineva se prăbuşeşte şi moare, în fine, super acţiune îţi spun!, în realitate sunt atât de înguste încât de abia reuşeşti să le cobori, nici vorbă să goneşti în sus şi în jos pe ele! Şi dacă îţi face cineva vânt, cred că maxim te alegi cu o unghie ruptă! Transpirată toată, strângând din dinţi, dorindu-mi cu ardoare să scap de aici şi agăţându-mă ca o disperată de ferestrele micuţe şi înguste care apar uneori întru izbăvirea mea, cobor scările şi mă opresc din când în când pentru a face pozele pe care mi le-am dorit. Bine, cred că realizezi că în momentul în care decideam eu că am găsit unghiul perfect pentru fotografii, tot şirul indian de turişti din spatele meu încremenea, căci locul e atât de îngust încât cu greu poţi depăşi persoana din faţa ta. Din fericire, nimeni n-a comentat (prea tare!). Probabil că şi-au zis în sinea lor: „Alta fană nebună a lui Dan Brown…”
Concluzia? Sagrada Familia e unul dintre acele locuri în care trebuie să ajungi cel puţin O DATĂ ÎN VIAŢA ASTA, prin urmare, nici nu-mi mai pasă că Dan Brown şi-a permis să modifice scările lui Gaudi ca să-i iasă lui scenele de acţiune.
(Ah, încă un lucru, că nu mă pot abţine din cârcotit… Trebuie să mărturisesc că nu înţeleg nici cum a aterizat acolo elicopterul în care se aflau profesorul Langdon şi răpitoarea Ambra… Loc nu e, plus că este exclus ca oamenii care locuiesc în clădirile din jurul catedralei să nu sesizeze elicopterul!)
(Şi încă o paranteză: tu-ţi dai seama cum e să locuieşti vis-à-vis de Sagrada Familia?! Să-ţi bei cafeaua pe balcon privind zi de zi această minunăţie?!!! Pffffff)…)
Va urma…
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI
