Creatorul mărcii care a devenit expresie uzuală este germanul cu cetăţenie română Max Fischer, care a deţinut la Galaţi, între 1891 şi 1928, cea mai mare fabrică de „vacs, cremă de ghete şi unsori industriale” din România. Expresia a intrat în limbajul curent în perioada interbelică, pe fondul câtorva scheciuri umoristice de mare succes.

Folosită cu repetiţie – în perioada interbelică mai ales – în schechiuri de revistă, expresia „vacs albina” a intrat repede în vorbirea uzuală, fiind asimilată la început de limbajul colocvial, după care a răzbătut şi în zone în care limba literară părea să fie suverană, scrie Adevărul.

Chiar dacă utilizarea este frecventă, foarte puţină lume ştie, totuşi, de unde vine această alcătuire de cuvinte care defineşte, în esenţă, ceea ce am putea numi „flecuşteţ”.

De altfel, până şi în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (DEX), cuvântul „vacs” a intrat cu un sens nu tocmai măreţ: „VACS, vacsuri, s. n. 1. Preparat, de obicei de culoare neagră, folosit (în trecut) la unsul sau la lustruitul încălţămintei de piele şi al hamurilor; p. ext. cremă de ghete. 2. Fig. (Pop. şi fam.) Lucru fără nicio valoare, fără nicio însemnătate. – Din germ. Wachs – cremă”. (DEX 2009).

De ce a devenit vacsul un lucru de nimic?

Inventat prin secolul al XV-lea (sursele sunt neclare) de un polonez care îşi curăţa coşul de fum, vacsul a fost, vreme de aproape un secol, un produs revoluţionar, de primă mână. Reclamele de pe la jumătatea secolului al XIX-lea prezintă produsul ca pe un fel de „leac” miraculos, care dubla sau chiar tripla durata de viaţă a hamurilor şi a ciubotelor.

Neîndoielnic că la început era şi destul de scump, căci nu oricine îşi putea permite să-şi dea cizmele cu alifia bine mirositoare făcută din ceară de albine, negru de fum şi ceva arome de plante (mai ales levănţică).

Între timp, însă, până către finalul sescolului al XIX-lea, odată cu industrializarea accelerată, vacsul a devenit un produs uzual, din ce în ce mai ieftin, pentru ca după 1915 să primească o lovitură năucitoare de la crema de ghete fabricată pe bază de petrol şi să pice în derizoriu.

După 1920, vacsul devenise atât de ieftin (dat fiind că pierduse definitiv competiţia cu crema de ghete), încât se dădea în prăvălii ca rest în loc de mărunţiş. Atunci a şi căpătat sensul cu care s-a consacrat în DEX şi cu care va rămâne probabil mult timp şi după ce oamenii vor fi uitat definitiv ce a fost acela vacs.

„Vacs Albina” are rădăcinile înfipte în malul Dunării

Puţini ştiu că aici, în România, piaţa vacsului a fost dominată câteva decenii de o fabrică din Galaţi care aparţinea germanului cu cetăţenie română Max Fischer. De altfel, tocmai de la această fabrică – se numea… „Albina” – vine partea a doua a expresiei.

Vacsul „Albina” de la Galaţi ajunsese atât de faimos în Europa, încât pe la 1900 se exportau circa 600 de vagoane de produs pe an, în special către Austria, Franţa, Germania, Anglia, dar şi în… China şi Japonia.

Neamţul Max Fischer s-a născut pe la 1840 (izvoarele istorice consemnează doar anul morţii – 1929 – afirmând despre el că se apropia de 90 de ani) şi n-a fost un mare industriaş de la bun început.

Proprietar al unor prăvălii şi mici ateliere de manufactură, el s-a remarcat ca membru al mişcării masone. La 1865, Max Fischer figurează ca membru al Lojii „Discipolii lui Pitagora”, iar în 1885-1886 ajunsese la gradul de Port Stindard, potrivit lui Grigore Trancu-Iaşi (ziarul „Dimineaţa” din 8 noiembrie 1929, când se anunţă moartea industriaşului).

În 1891, el cumpără manufactura de vacs a lui Hugo Popper (era cam pe unde se află acum Facultatea de Mecanică din Galaţi), pe care o redenumeşte „Albina” şi căreia îi anexează o secţie de bidoane şi cutii din tablă. Producţie devenea integrată, iar marca „Vacs Albina” îşi începea vremurile de glorie. După numai trei ani, „Albina” capătă statut de fabrică, cu utilaje moderne (pentru acea vreme, evident), iar în 1887 apare în catastife ca beneficiară a unei scutiri legale de impozite pe timp de 15 ani (!), deoarece făcuse o investiţie de capital de peste 50.000 de lei şi avea peste 25 de angajaţi. Ulterior, până la 1908, fabrica îşi extinde continuu producţia, atât ca dotare tehnică, dar şi ca număr de angajaţi (la un moment dat avea peste 600). Ajunge să fabrice produse zincate şi, suprinzător pentru acele timpuri, maşini de spălat marca „Favorita”, o premieră pentru industria românească.

Ramura chimică a fabricii ocupa o hală de 4.500 de metri pătraţi şi producea de la vacs, cremă de ghete (mărcile Albina, Pyramides, Star. Whitebox şi Vezuviu), până la ceară de parchet şi tot felul de unsori industriale. Producţia anuală depăşeşte 1,2 milioane de lei (o sumă foarte mare în acele vremuri), iar fabrica devine principalul furnizor de vacs şi unsori al armatei române. Max Fisher ajunge membru în Consiliul superior al Comerţului, ofiţer al Ordinului Coroana României, fiul şi asociatul său, Heinrich, fiind cavaler al aceluiaşi înalt ordin creat de Carol I pentru a răsplăti servicii deosebite aduse statului, ordin care se conferea şi militarilor, dar şi civililor români.

La Expoziţia de la Paris din 1900, „Albina” primeşte Medalia de Aur

La marea Expoziţie Universală de la Paris, din 1900, „Albina” a primit Medalia de Aur şi Menţiunea de Onoare. Acelaşi premiu l-a câştigat şi la o expoziţie naţională la Bucureşti, în 1903, iar în anul jubiliar 1906, la marea Expoziţie Generală din capitală, fabrica primea Medalia de Aur, însă în afara concursului, deoarece Fisher, recunoscut ca un mare industriaş şi inovator, fusese ales în juriul naţional.

Activitatea continuă cu succes până în 1928, când criza industrială începe să lovească puternic industria românească. În 1930, marea fabrică gălăţeană nu mai apare înregistrată, după ce, cu un an înainte, Max Fischer murea, la aproape 90 de ani, în Viena.

„S-a stins la Viena, în modesta-i locuinţă din Kasernenstrasse 4, industriaşul gălăţean Max Ficher.Luptând cu greutăţile, cu începuturile modeste ale întreprinderii sale, ajunsese înainte de război să fabrice produse care duceau departe, peste mări şi ţări, faima muncii româneşti.De la un mic atelier într-unul din cartierele primului port al ţării, ale cărui maşini erau puse în mişcare de un cal, Fischer în ultima vreme se număra printre întreprinderile care exportau mărfurile în Occident şi în Extremul Orient.În fiecare din produsele sale, Fischer punea ceva din sufletul lui, punea ceva din dorinţa de a vedea cum munca şi priceperea românească pot concura cu străinătatea”. (Grigore Trancu-Iaşi – Ziarul „Dimineaţa”, nr. 8224/8 nov. 1929)

Din „Vacs Albina” n-a mai rămas decât expresia

La peste un secol de la momentele de glorie mondială ale celebrului vacs „Albina”, contemporanii nu mai pot să ia contact cu nimic din fabrica de odinioară, care a dispărut pentru a face loc clădirilor moderne. Doar undeva, pe strada Cuza (la numărul 53), la nici 100 de metri de casa în care a locuit cândva domnitorul Unirii, se mai află, într-o stare deplorabilă, casa familiei Fischer. Construită la 1900, casa, în prezent abandonată, este marcată cu bulină roşie de risc seismic şi cu siguranţă că se va prăbuşi la următorul cutremur, ştergând pentru totdeauna ultima urmă a prezenţei la Galaţi a lui Max Fischer, regele cremei de ghete cunoscută sub denumirea de „Vacs Albina”.