“Orașul” de Clifford D. Simak – Ana are carti!

“Orașul” de Clifford D. Simak

De când am început să citesc SF, am dobândit o slăbiciune pentru romanele apocaliptice și postapocaliptice. M-a interesat tot ce e legat de sfârșitul omenirii, indiferent că era vorba de o catastrofă ecologică, un act criminal sau o invazie extraterestră. Cu timpul am ajuns să cred că am făcut cunoștință cu toate motivele care pot duce la un End Game pentru omenire. “Orașul” lui Clifford D. Simack mi-a dovedit că m-am înșelat: în viziunea lui omenirea dispare din cauza izolării și singurătății. 

“Orașul” este o culegere de povestiri ce tratează sfârșitul civilizației omenirii și înlocuirea ei cu civilizația câinilor, apoi cu cea a furnicilor, pentru ca în final pe Terra să nu mai rămână decât câțiva șoricei. Inițial lucrurile păreau că merg într-o direcție bună: omenirea a pus capăt foametei, a pus la muncă energia atomica și a dezvoltat roboții aparent indestructibili. Treptat, oamenii au renunțat la viața din marile orașe în favoarea celei de la țară și a micilor comunități și apoi au început să exploreze spațiul. Pasul următor a fost ca prin manipulare genetică câinii să devină inteligenți și să aibă capacitatea de a vorbi și de a citi. Și cam astea au fost toate realizările omenirii… 

În ciuda tuturor lucrurilor pozitive, oamenii au devenit fie niște singuratici care s-au retras în spatele zidurilor ultimului oraș de pe Terra, Geneva, fie s-au mutat pe Jupiter. Aici s-au transformat, pentru a putea supraviețui condițiilor extreme de pe planetă, în ceva mai mult decât oameni, ceva care însă îi va lipsi complet de umanitate, dar care le va oferi accesul la fericirea supremă. În aceste condiții, Pământul este moștenit de câini care, cu ajutorul roboților, încep să construiască o civilizație a lor: o civilizație în care toate animalele pot trăi în pace și armonie. 

Câinii au ajuns să considere omenirea drept o poveste de spus puilor

Poveștile sunt intercalate cu mici note ce conțin discuții, gânduri și concluzii scrise de către câini. Aceștia, pe măsură ce a trecut timpul, au ajuns să considere omenirea drept o poveste de spus copiilor/ puilor la lumina flăcărilor unui foc de tabără. Toate aceste basme sunt transmise din generație în generație cu dragoste, uimire, neîncredere și fascinație. Inevitabil unele detalii încep să se piardă, în timp ce altele capătă statutul de legende, de lucruri aproape imposibil de acceptat.

Textele sunt triste, melancolice, pașnice și, deși tratează degradarea și prăbușirea societății umane, creează o atmosferă de relaxare și liniște. Nu conțin lupte interstelare, eroi musculoși, extratereștrii sângeroși, imperii galactice, tehnologii uluitoare sau acțiune non stop. Ritmul desfășurării evenimentelor este lent și, din această cauză, poate părea depășit de viteza acțiunii din romanele SF-ului actual. Motiv pentru care “Orașul” mi-a amintit de “Cavernele de oțel” ale lui Asimov.

Citeşte AICI recenzia la “Cavernele de oțel” de Isaac Asimov

Fiind o culegere de nuvele, invariabil unele m-au cucerit, în timp ce altele nu. Preferata mea este cea în care un om și un câine sunt modificați, din toate punctele de vedere, pentru a supraviețui atmosferei ucigătoare de pe Jupiter și a putea aduna astfel informații despre planetă. Numai că, după ce își abandonează corpurile, cei doi pământeni devin jupiterişti 100 %, misiunea lor este dată uitării, iar planeta devine dintr-un iad un adevărat paradis. Finalul este genial: cei doi ajung la concluzia că nu se pot reîntoarce pe Terra la vechile lor vieți deoarece le este teamă că ar fi schimbați la loc în om și câine…

În ciuda copertei care m-a dus cu gândul la un roman cu detectivi scris de Raymond Chandler în care personajele sunt câini, “Orașul” este un SF veritabil. Este un roman cu un aer vintage care îi oferă un farmec aparte cum nu se mai întâlnește în acest secol al vitezei în care totul este pe repede înainte. 

PS: Dacă iubești câinii, dar nu SF-ul, această carte este ȘI pentru tine. 😊

PS2: Este mai bună decât Halta? Nu… Este la fel de bună!

CE-AM SCRIS CÂND AM ÎNCEPUT S-O CITESC:

În 1995, am făcut cunoștință cu Clifford D. Simak prin intermediul romanului “Halta”.

În momentul acela, cartea a fost o surpriză uriașă deoarece personajele, tonul, atmosfera nu se potriveau deloc cu ceea ce credeam pe atunci că înseamnă SF, adică cu eroi cu mușchi, extratereștri agresivi, expediții interplanetare, imperii galactice, filmele Star Wars și Alien.

În ciuda acestui lucru, “Halta” mi-a plăcut foarte, foarte mult. Așa că am încercat să aflu mai multe despre acest scriitor. Și printre altele am descoperit că majoritatea recenzorilor de pe internet consideră că romanul său cel mai bun nu este “Halta”, așa cum credeam eu, ci “Orașul“. “Cum e posibil?”, m-am întrebat, deoarece “Halta” a luat premiul Hugo, în 1964, iar “Orașul“, nu!!!

După 24 de ani, o să aflu răspunsul la această întrebare…

Cartea poate fi cumpărată online de AICI sau de AICI

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate