O zi prin Bucureştiul magic al lui Mircea Eliade. Ce s-a ales de “casa cu mansardă” în care a trăit scriitorul – Ana are carti!

O zi prin Bucureştiul magic al lui Mircea Eliade. Ce s-a ales de “casa cu mansardă” în care a trăit scriitorul

O oră ne-am învârtit în zona străzii Mântuleasa căutând celebra plăcuţă pe care scrie: “Aici a fost casa cu mansardă unde a creat operele de tinereţe Mircea Eliade”! O oră!!!

De vină suntem, în primul rând, noi – trei chiauni plecaţi să refacă triunghiul magic din Bucureştiul lui Eliade, dar şi referinţele greşite peste care dai la ora actuală în online-ul românesc dacă vrei să afli mai multe despre clădirea unde a locuit Mircea Eliade.

Dar tot am găsit-o!!!

“Aici a fost casa cu mansardă unde a creat operele de tinereţe Mircea Eliade”

……………

Dacă eşti familiarizat(ă) cât de cât cu blogul anaarecarti.ro, atunci ştii deja că eu când mă apuc de o carte, nu mă mulţumesc doar să o citesc. Pur şi simplu, încerc să mă cufund în paginile ei cu toate simţurile şi fiinţa mea. De exemplu, dacă îmi petrec seara cu “În căutarea timpului pierdut” în braţe, atunci eu trebuie să am a doua zi nişte madlene la cafeaua de dimineaţă. Sau… când deschid “Jurnalul” lui Mihail Sebastian, fundalul sonor e asigurat de Bach doar pentru că scriitorul îl adora (şi m-a învăţat şi pe mine să-l iubesc!). Pur şi simplu, mie îmi place SĂ-MI TRĂIESC cărţile!

Prin urmare, zilele trecute când mi s-a făcut dor de Mircea Eliade şi am scos din bibliotecă volumele lui de nuvele fantastice, mi-a fost clar că o excursie în fosta mahală bucureşteană Mântuleasa era doar o chestiune de zile 🙂 .

Aşa că, având asupra mea volumul care împrumuta titlul nuvelei “Pe strada Mântuleasa” şi alături – doi dintre cei mai buni prieteni, ambii mari admiratori ai memorialisticii lui Eliade, m-am înfiinţat poate pe cea mai cunoscută stradă din literatura românească, dornică să mă las înconjurată de magia şi misterul ei.

Dar unde se află MAI EXACT “casa cu mansardă” a lui Eliade, vă rog?

Dar misterul…. ntz ntz ntz!… s-a referit, în primul rând, la locaţia exactă unde a trăit Mircea Eliade.

Care NU, nu se află pe strada Mântuleasa, la numărul 33 (nu că acolo nu ai putea admira o clădire impunătoare, în soneria căreia îmi şi înfipsesem arătătorul, decisă să nu plec până nu urc în “mansardă la Eliade”… Din fericire pentru onoarea mea, nu mi-a răspuns nimeni! Cumva înţeleg, or fi şi oamenii ăia săracii plictisiţi de toţi zăbăucii care îi deranjează după ce citesc aiurea pe net că în casa lor ar fi locuit celebrul scriitor).

Pe strada Mântuleasa, la numărul 33

Şi NU, Eliade nu a trăit nici în “Casa sângelui negru” de pe strada Mântuleasa, o clădire care pare părăsită şi despre care “vânătorii de fantome” sunt gata să jure că fie este bântuită de spectrul unei prostituate, pe nume Bocănitoarea, care şi-a găsit acolo sfârşitul în chinuri groaznic, undeva prin secolul al XIX-lea… fie este onorată chiar de fantoma lui Eliade, care nu ar fi părăsit niciodată zidurile acelea îngălbenite. Sinceră să fiu, mie toată povestea asta îmi sună, mai degrabă, a legendă urbană – ceea nu mă deranjează!, eu ador legendele urbane, dar nu despre ele era vorba în excursia noastră.

(Deşi recunosc că am ciulit puţin urechea când m-am oprit în faţa casei, doar doar aud şi eu, aşa cum susţin superstiţioşii, vaietele prostituatei care cere şi azi să-i fie pedepsit criminalul nicicând prins… N-am auzit!)

“Casa sângelui negru” de pe strada Mântuleasa

De fapt, plăcuţa despre care îţi vorbeam la începutul acestui text se află pe o clădire de pe strada Radu Cristian, la intersecţia cu strada… Sfinţilor (cum nu se poate mai potrivit pentru un istoric al religiilor, nu-i aşa?, după cum remarca unul dintre companionii mei). Doar că nimic nu se mai păstrează aici din vremea lui Eliade: nici “casa cu mansardă” (demolată, conform unor surse, la începutul anilor ’30 şi înlocuită de blocul care există azi), nici măcar numele uliţei – odinioară se numea strada Melodiei.

Plăcuţa se află pe o clădire de pe strada Radu Cristian, la intersecţia cu strada… Sfinţilor. Cum nu se poate mai potrivit pentru un istoric al religiilor, nu-i aşa?

Ce nu a reuşit însă să distrugă nici buldozerul, nici vreun funcţionar din primărie este atmosfera acestui loc coborât parcă dintr-o altă lume. Recunosc că ameţită de parfumul arhitecturii de odinioară, de clădirile dărăpanate, una mai veche decât cealaltă, m-am trezit trădată de simţul meu de orientare: “Dar unde suntem mai exact acum?”, îmi întrebam din când în când partenerii de drumeţie. “Pai, uite, încolo e Moşilor, încolo e Unirii”, tot încercau ei să-mi explice. Degeaba, nu mă dumiream şi pace!

Prin urmare, dacă îl iubeşti şi tu pe Eliade şi vrei să mergi pe urmele lui, prezintă-te cu conştiinciozitate la plăcuţa omagială, iar odată datoria de admirator îndeplinită,… urmează exemplul Mariei, colega mea de blog, care îmi mărturisea că ea şi prietenul ei se rătăcesc uneori intenţionat în labirintul acela de străduţe.

Îţi vei băga nasul prin găurile din garduri (şi o vei face, n-ai cum să te abţii 🙂 ) ca să arunci o privire în curţi pline de troace şi de verdeaţă.

Îţi vei băga nasul prin găurile din garduri…

Asta când nu vei sta cu ochii pe sus… şi nu doar pentru că ţi-e teamă să nu-ti cadă tencuiala în cap (ceea ce nu ar fi exclus! Am văzut balcoane şi coloane pe care cred că numai magia lui Eliade le mai împiedică să se prabuşească).

Dar faţadele clădirilor sunt pline de detalii fabuloase pentru ochii care încă mai vor să vadă şi de istorii fermecătoare pentru minţile care încă mai vor să viseze.

Faţadele clădirilor sunt pline de detalii fabuloase
Povestea de la fereastră…
Am descoperit strada pe care poţi să călătoreşti în timp. Şi aceasta deoarece are două denumiri: intri într-un capăt al ei pe Sborului (foto sus), dar ieşi în partea cealaltă de pe Zborului 🙂 (foto jos)

Triunghiul magic al lui Eliade

Cei familiarizaţi cu opera lui Eliade ştiu că strada Mântuleasa împreună cu Popa-Soare şi bulevardul Pache Protopescu creează în romanele şi nuvelele scriitorului un triunghi magic, un spaţiu cu o istorie alternativă şi o geografie mai degrabă de ordin mitic în care se amestecă pivniţe misterioase, peşteri cu pereţi de diamante, porţi temporale şi simboluri pe care doar cei iniţiaţi le pot descifra şi interpreta.

“Bucureştiul din Pe strada Mântuleasa, deşi legendar, e mai adevărat decât oraşul pe care l-am traversat eu, pentru ultima dată, în august 1942.” – Mircea Eliade, Jurnal

În mitologia lui Eliade, strada Mântuleasa ascunde în subsolurile sale inundate trecerea într-o altă dimensiune, iar eforturile unui grup de copii (care învăţau la aceeaşi şcoală unde a fost elev şi Eliade 🙂 ) de a găsi portalul se încheie cu dispariţia pe vecie a unui băieţel. Nu este singurul lucru straniu care se petrece în arealul vrăjit descris de Eliade. Lixandru, un alt puşti pasionat de descoperirea unei porţi a timpului, trage cu arcul în sus, iar săgeata nu se mai întoarce niciodată pe pământ. Bineînţeles, ulterior Lixandru dispare şi el fără urmă.

„Am început-o, ca atâtea alte cărți, fără să știu ce se va întâmpla în capitolul următor”, avea să spună mai târziu Eliade despre nuvela sa, “Pe strada Mântuleasa”. “Descopeream acțiunea pe măsură ce scriam. Știam doar că voi povesti confruntarea a două mitologii: misterele, melancoliile și frumusețile îngropate ale Bucureștiului evocat de Fărâmă și scepticismul, cruzimea, încrederea acerbă în automatizare, statistici și tehnologie a celor care-l vor ancheta (…) Mă afund pe nesimțite într-o mitologie bucureșteană rămasă în adormire cincisprezece ani”.

Eliade nu se mulţumeşte doar să-si coboare magia în subteran. El o ridică şi la înălţimea blocului de 7 etaje de la nr. 138 în care locuieşte maiorul Borza, alt fost elev al şcolii fermecate de pe strada Mântuleasa. Clădirea este, de fapt, un adevărat labirint pe verticală, în care un intrus urcă şi coboară etaje până se rătăceşte, fără să primească niciun ajutor de la locatarii pe care îi întâlneşte. Şi care se mulţumesc să-i arunce priviri cu siguranţa celor care au înţeles taine la care el nu are acces.

(Din păcate, şcoala la care au învăţat Mircea Eliade şi băieţii din nuvela sa nu mai există. A fost demolată în 2002, iar presa a scris că ar fi fost sacrificată pentru un proiect monstruos – o clădire modernă cu 17 etaje. Numai când ma gandesc la asta, simt cum încep să mă enervez…

Din fericire, blocul de 7 etaje – ca şi numarul 138 –  reprezintă pură ficţiune, că altfel cred că era şi el pus la pământ până acum. Probabil pentru vreo clădire cu un catralion de etaje.)

Nuvela lui Eliade prilejuieşte şi o uluitoare întâlnire între ficţiune şi realitate, de nu mai ştii care unde începe şi se termină. Pivniţele de pe strada Mântuleasa pe care personajele imaginate de autor le cercetează în detaliu în căutarea portalurilor temporale există şi în realitate. Chiar în zona menţionată de autor, datând încă din veacul al XVIII-lea şi atât de adânci încât, conform documentelor de arhivă, proprietarii se plângeau că nu pot ridica fundaţia unei case.

Că a avut o sursă de documentare excelentă… sau o intuiţie incredibilă în privinţa locului care i-a vrăjit copilaria… undeva, într-o altă dimensiune, eu cred că Mircea Eliade zâmbeşte mulţumit.

Mahalaua Mântuleasa – o istorie

Mahalaua Mântuleasa s-a dezvoltat în jurul parohiei şi străzii cu acelaşi nume. Denumirea vine de la familia de ctitori ai bisericii, Maria şi Stanca, sora şi soţia lui Manta cupețul (negustorul), iar prima menţionare documentară a uliţei ce leagă azi Calea Călărasilor de Calea Moşilor datează din anul 1707. Următorul reper cronologic este anul 1733 şi este legat de ctitorirea bisericii:

“Această sfântă şi dumnezeiască beserică unde se cinsteşte hramul Sfinţilor Îngeri Mihail i Gavril şi iaşte făcută din temelie de jupâneasa Mariia, sora jupânu Manta cupeţul și de jupâneasa Stanca, care au ţinut jupânu Manta; şi s-au făcut în zilele lui Gligorie Ghica voievod în luna lui sept.25 când umbla vă leatul 7242.”

De la numele de familie al bărbatului, Manta, mahalagiii se obişnuiseră s-o strige “Mantuleasa” pe soţia acestuia, iar o legendă a locului vorbeşte despre împrejurările ridicării bisericii, aşa cum am găsit pe www.bucurestiivechisinoi.ro„Pe locul unde se află astăzi biserica Mântuleasa, se găsea o grădină mare ca mai bine de două pogoane. În fundul acestei grădini cu faţa la răsărit, era o casă boerească cu multe încăperi, cu grajd, magazii şi şură pentru trăsuri. Această grădină aparţinea familiei Manta şi se moştenea din tată în fiu (…) Aici locuia bătrâna văduvă Mântuleasa, soţia lui Matei Manta (…). Mântuleasa, femeie de o frumuseţe rară, era foarte luxoasă şi cheltuitoare. Desele petreceri ce făcea, precum şi luxul ce-l ducea, chiar către bătrâneţe, a făcut ca averea ce i-o lăsase soţul său să se micşoreze din ce în ce mai mult. Când începuse să fie părăsită şi de prieteni, s-a hotărât ca, pe locul său, în faţa casei, să zidească o sfântă biserică, pentru pomenirea ei şi a soţului ei, cu care avusese un trai foarte bun şi fericit. A tocmit un meşter – era sârb – care să-i facă planul şi socotea cât are să o coste toată lucrarea. Văduva Mântuleasa nu a avut parte să-şi vadă visul împlinit, căci o boală grea i-a curmat zilele. (…). Ea a fost terminată abia în anul 1732 şi târnosită în ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, hramul bisericii şi patronul lui Mihail Manta cupeţul”.

Nuvela “Pe strada Mântuleasa” de Mircea Eliade poate fi cumpărată online de AICI, de AICI sau de AICI

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate