Autor: Scott Lynch
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Rao
Anul apariției: 2011
Traducere: Bogdan Olteanu
Atunci când ʺUrzeala tronurilorʺ era Regele serialelor TV, iar cărțile pe care se baza erau în fruntea clasamentelor din întreaga lume, au început să apară fel de fel de liste cu titluri care promiteau cel puțin o acțiune la fel de palpitantă. Pe toate listele, absolut pe toate, se regăsea seria ʺTicălosul Gentilomʺ cu al ei prim volum – Minciunile lui Locke Lamora.
Recunosc că a trecut ceva timp de atunci, dar Lamora mi-a rămas undeva într-un colț al minții de unde tot trimitea întrebarea: ʺDar cu mine cum rămâne, când mă citești, când facem cunoștință?ʺ. Așa că… ce să fac?… am făcut cunoștință. Și este un tip super simpatic.
Minciunile lui Locke Lamora de Scott Lynch conține una dintre cele mai bune povești fantasy EVER. Este dur, brutal, dar și amuzant și plin de emoție, uneori horror, alteori sentimental. Este genul de carte care te face să te simți bine atunci când o citești. O carte căreia i te predai bucuros deoarece știi pe măsură ce dai paginile că nu vei fi dezamăgit de ea. O carte magică care te face să te simți magic citind-o. Pare cam telenovelistic ceea ce am scris, dar așa m-am simțit.
Minciunile lui Locke Lamora mi-a plăcut de la primul capitol
Cartea mi-a plăcut de la primul capitol, chiar din momentul în care Făuritorul-de-Hoți a decis să scape cu orice preț de ucenicul său, Locke Lamora, un orfan firav, pe motiv că acesta făcea prea bine cea ce trebuia să facă orice hoț. Practic, micuțul fura tot ce vedea, de la toți cei care îi ieșeau în cale… Chiar și de la cei de la care legea nescrisă a hoților din orașul Camorr interzicea acest lucru. Și modul în care realiza asta făcea uneori de rușine hoți cu ani de experiență în domeniu. Alteori îl obliga pe protectorul său să plătească daune uriașe, deoarece cel păgubit era, la rândul lui, un hoț foarte important.
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI
Acum o să deschid o mică paranteză și o să spun câteva cuvinte despre orașul Camorr care este minunat. Este un fel de combinație între o Veneție medievală și un Amsterdam postapocaliptic, aflată în umbra unor turnuri uriașe, misterioase și indestructibile rămase de la o civilizație străveche. Populate acum de nobilimea orașului, turnurile sunt privite cu invidie de clasa muncitoare și evaluate finaciar de către clasa infractoare. Însă există un pact secret între regele orașului și regele interlopilor: hoții nu fură de la nobili, iar poliția și armata nobililor nu se implică în viața hoților. Pactul a decurs perfect timp de zeci de ani până la apariția lui Lamora. Închid paranteza…
Nimeni nu știa cine este Locke Lamora
Timpul a trecut și Locke Lamora, deși a crescut, a rămas un slăbănog, fără talente în stilurile de luptă ale vremii, dar un specialist în crearea celor mai infailibile planuri de ușurare a bogaților de averile lor. Deși nimeni nu știa cine este el, toată lumea cunoaștea efectele îndemânarii sale. Astfel a devenit un personaj de legendă poreclit Ghimpele din Camorr care poate să trecă prin ziduri, un spadasin neîntrecut și un adevărat haiduc care fură de la bogați și îi ajută pe cei săraci.
Însă totul este un fake news, cum se zice azi: Lamora intră pe cu tupeu pe ușa principală, singurul instrument ascuțit pe care îl manevrează cu dibăcie este furculița și tot ce fură ajunge în buzunarele sale și ale Ticăloșilor Gentilomi, denumirea bandei pe care o conduce. Alt lucru ținut secret este faptul că Lamora nu fură ca să supraviețuiască, el trăiește chiar foarte bine. Sau ca să devină super bogat – el este deja ultra mega bogat… Nu! El fură pentru distracție și pentru frumusețea unor planuri bine puse la punct.
Minciunile lui Locke Lamora are de toate pentru toți
Ultimul său plan de golire a visteriei care aparține unuia dintre cei mai bogați nobili din Camorr părea să decurgă perfect… până când Lamora se pomenește amestecat, fără voia sa, în lupta pentru putere din cadrul lumii interlope a orașului. Toți hoții, criminalii, escrocii, cerșetorii… adică tot ce înseamnă drojdia societății din Camorr se află sub conducerea durului Capa Barsavi, unde Capa este echivalentul unui Suveran Absolut. Numai că domnia acestuia este amenințată de apariția misteriosului Rege Cenușiu care vrea tot ce are Barsavi. Și pentru a obține asta apelează la orice, chiar și la magie neagră. Iar Locke se pomenește că a intrat în atenția Regelui Cenușiu… și, din păcate, efectele acestei atenții sunt devastatoare.
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI
Minciunile lui Locke Lamora are de toate pentru toți: acțiune, eroi puși în situații imposibile, umor, magie, suspans, răsturnări de situație. Totul este scris într-un mod relaxat și simpatic care te face să amâni foarte mult în noapte ora de culcare. Însă acest mod relaxant este foarte înșelător… Pe la jumătatea cărții, tonul devine din ce în ce mai serios și mai întunecat, iar povestea se complică foarte mult, în sensul bun, și ceea ce credeam că o să fie doar un alt un roman young adult foarte bine scris a devenit unul dintre cele mai bune și bine scrise romane pentru adulți.
Toate personajele își trăiesc fiecare clipă cu un zâmbet și o replică șmecheră pe buze
Alt lucru care mi-a plăcut foarte mult este faptul că în ciuda lumii destul de întunecate în care își duc existența, personajele, pozitive sau negative, nu-și plâng de milă… Nu! Toți, și în special Lamora, își trăiesc fiecare clipă cu un zâmbet și o replică șmecheră pe buze. Totodată, prietenia dintre cei care formează banda Ticaloșilor Gentilomi este reală și emoționantă, deși insultele și șicanele reciproce sunt la ordinea zilei.
Din păcate, acum vine o veste rea: în România seria pare abandonată de către editura Rao, care a izbutit să scoată pe piață, în 2011 și 2012, doar primele două romane din serie. Și de atunci liniște totală… Asta în timp ce afară a apărut a treia carte din serie, iar a patra este așteptată în acest an. Nu mai zic că Scott Lynch a plănuit ca toate aventurile lui Lamora & Co să se întindă pe parcursul a șapte romane.
Minciunile lui Locke Lamora poate să fie considerat un roman de sine stătător
Acum și vestea bună: Minciunile lui Locke Lamora poate să fie considerat un roman de sine stătător, fără nicio continuare. Eroii, care supraviețuiesc, pleacă spre alte zări, personajele negative sunt pedepsite cu vârf și îndesat, iar lumea apucă să mai trăiască o nouă zi. Eu așa l-am citit și nu am nicio problemă cu situația seriei… Bine, trebuie să recunosc că de când am terminat ʺMinciunile… ʺ, volumul al doilea, ʺPirații mărilor roșiiʺ, îmi cam face cu ochiul.
Așa că, dacă ești curajos și dispus să investești timp și afecțiune pentru o poveste incredibilă și personaje memorabile, dar disponibile la noi în doar două cărți (din șapte!), Minciunile lui Locke Lamora este cartea perfectă pentru tine.
Pe langa povestea principala, cartea abunda si in povestiri secundare despre cozi de porc uriase, tenebrosul Inchinator sau fusta celor 7 fete… O adevarata incantare pentru amatorii de aventura, actiune si fantasy. Cu siguranta va ramane pe lista mea de carti preferate.