“Mi-ar place” – de ce este ATÂT de greșită formularea de, efectiv, mă înfior când o aud?
Deşi am dezvoltat un adevărat cult pentru limba română vorbită şi scrisă CORECT, nu sunt genul de “grammar nazi” care să se repeadă să-i corecteze interlocutorului fiecare cuvant. Mai ales că eu însămi o mai dau în bară (doamna profesoară ştie!).
Însă…
Există o greşeală la care am alergie! Aş vrea să nu mai aud pe NIMENI NICIODATĂ spunând “mi-ar place”, ci “mi-ar plăcea”!
De ce? Am apelat iar la doamna profesoară pentru o explicaţie “ca la carte”: cum se conjugă verbul “a plăcea”.
plăcea (a ~) vb. de conjugarea a II-a, ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plac, 1 pl. plăcem, 2 pl. plăceți, viit. 3 sg. va plăcea; conj. prez. 3 să placă; cond. prez. 3 ar plăcea; ger. plăcând; part. plăcut (nu: a place)
complăcea (a se ~) vb. de conjugarea a II-a, refl., ind. prez. 3 sg. se complace, 1 pl. ne complăcem, 2 pl. vă complăceți, viit. 3 sg. se va complăcea; cond. prez. 3 s-ar complăcea; part. complăcut (este întotdeauna refl.; nu: a se complace; a se conplăcea; a se conplace)
displăcea (a ~) vb. de conjugarea a II-a, ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displac, 1 pl. displăcem, 2 pl. displăceți, viit. 3 sg. va displăcea; cond. prez. 3 ar displăcea; ger. displăcând; part. displăcut (nu: a displace)
