Japonia a fost visul copilăriei mele. Mă rog… unul dintre vise… Nu vreţi să ştiţi ce scenarii mi-am făcut în cap înainte să aterizez în „Ţara Soarelui Răsare”. Îmi imaginam aşa… totul tehnologizat la maximum! Totul pe bază de butoane, comenzi vocale, bătăi din palme, mulţi japonezi mici cu ochi şi zâmbete lungi butonându-si frenetic telefoanele mobile, deschizându-şi servietele cu butoane touch şi conversând cu rudele din provincie prin intermediul hologramelor.
Am fost victima propriei imaginaţii şi a filmelor SF pe care le am la activ. Glumeam chiar cu soţul meu că în Tokyo aerul condiţionat se simte pe stradă, clima fiind reglată electronic de primărie.
În Japnia, tehnologia lor e atât de avansată încat… e subtilă
Am fost dezamăgită când, la prima vedere, nu am găsit nimic din ce mă aşteptasem. Niciun buton, niciun „touch”, nimic… După doua zile am înteles că tehnologia lor e atât de avansată încat… e subtilă. Ea există peste tot, însă finut şi… apare atunci când ai cu adevărat nevoie. Crescută în Colentina, am înţeles mai greu că nu era necesar să mă izbească în frunte la orice colţ câte un buton roşu de neam prost ca să simt tehnologia prin toţi porii… Nu!
O surpriză plăcută am avut-o la metrou. Ador să privesc oamenii când merg într-o ţară străină. Iar unul din locurile ideale pentru practicarea acestui „sport” este metroul! Spre surprinderea mea, japonezii nu îşi butonează disperaţi, în mijloacele de transport în comun, telefoanele mobile! O fac, dar sporadic! Mai degrabă, noi, românii, stăm cu nasul în ecranele telefoanelor, decât ei!
În metroul din Tokyo, japonezii citesc cărţi… adevărate
Eram sigură că voi găsi peste tot tablete şi smartphone-uri pe care rulează filme ori romane citite pe e-reader-e! Nici vorbă! În metroul din Tokyo, japonezii citesc cărţi adevărate! Răsfoibile! Foşnibile!
M-am plimbat mult cu trenul prin Tokyo, fiind cel mai ieftin mijloc de transport, dacă ceva poate fi considerat „ieftin” aici… Concluzia: japonezii adoră să citească! Din genţile lor de serviciu rar lipsesc cărţile. Am observat că bărbaţii le scot din buzunare speciale ale servietelor, volumele arătând impecabil, fără colţuri îndoite şi, inevitabil, fiecare dotate cu semne de carte! Femeile la fel, unele dintre ele chiar învelindu-şi cărţile în coperţi speciale din plastic, identice cu coperţile de caiete şi de manuale pe care eram obligaţi sa le folosim şi noi, elevii din şcolile comuniste.
Japonezul este educat să citească
Chiar şi în magazine, vânzătorii citesc. Am ajuns într-un mall destinat ustensilelor pentru pescuit, un paradis al pescarilor, cum am citit pe internet. Nu vreţi să ştiţi în ce hal m-am plictisit acolo şi cât de neinteresant a fost să văd vitrine uriaşe pline cu mulinete ale căror preţuri rivalizau cu autoturismele… însa aşa e în viaţă: uneori nu ajunge cine se pregăteşte, ci… cine se nimereşte. Noi trebuia să facem un comision. Acolo, la un etaj, printre miliarde de cârlige de pescuit şi momeli din plastic, un vânzător citea o carte, aşezat comod pe un scăunel de lemn. Când cineva îi solicita ajutorul, se oprea tacticos, îşi potrivea atent semnul de carte între paginile la care rămăsese şi îşi îndrepta toată atenţia spre client.
Am simţit toate acestea ca pe o victorie! Mi-a plăcut să constat că în ţara tehnologiei, cartea a învins! Habar nu am cum, dar a rezistat comodului touchscreen fără să îl înlocuiască. Şi-a făcut doar loc, elegant, pe lângă el. Japonezul este educat să citească!