"Într-un cămin de domnişoare. Călător din noaptea de Ajun" de Anişoara Odeanu - Ana are carti!

“Într-un cămin de domnişoare. Călător din noaptea de Ajun” de Anişoara Odeanu

Cele două romane ale Anişoarei Odeanu, “Într-un cămin de domnişoare” şi “Călător din noaptea de Ajun”, au o magie a lucrurilor simple, care pe mine mă cucereşte şi în cărţi, şi în viaţa reală.

Fără să-şi dorească să zguduie acoperişul literaturii autohtone, volumul înconjoară cu multă duioşie vieţile a două tinere, Dany şi Olga, protagonistele titlurilor în cauză, care, undeva prin anii ’30, merg la facultate, se întâlnesc cu prietenele, se plimbă la şosea, se îndrăgostesc – sau li se pare, apoi le trece – dar nu e sigur. Deci viaţa ABSOLUT OBIŞNUITĂ a unei tinere LA FEL DE OBIŞNUITE. Dar deşi nimic cutremurător nu se întâmplă în niciuna dintre poveşti, eu n-am putut lăsa cartea din mână – nici la prima lectură, nici acum, când au trecut suficienţi ani de atunci ca să-mi pot permite să întreb cu zâmbetul pe buze cum şi când aş putea ieşi mai repede la pensie, vă rog 🙂 .

Un anume tip de echitate pe care doar un cititor adevărat îl poate cunoaşte şi înţelege mi-a împărţit preferinţele în funcţie de vârstă: în adolescenţă mi-a plăcut la nebunie prima povestire, în timp ce a doua mi-a ridicat de câteva ori sprâncenele. Acum s-a întâmplat fix pe dos. 

Studenta la litere Dany Penzza locuieşte “Într-un cămin de domnişoare” din Bucureşti în care micile bucurii şi drame din categoria “flori, fete sau băieţi” capătă, bineînţeles, valenţe epice. Preocupată de examene în măsura în care n-are niciun chef să înveţe (adevărul e că aproape nimeni nu învaţă în căminul acela 🙂 ,  jur) , de rochii croite după ultima modă pe care nu are bani să le achite sau de coafuri pe care părul scurt şi cret nu i le permite, Dany îţi povesteşte cum e viaţa la cămin în detaliu, cu sinceritate şi pe un ton lucid şi (auto)ironic absolut savuros. La prima vedere o frivolă (ceea ce, să ne înţelegem, n-o face în ochii mei mai puţin interesantă), Dany visează, de fapt, la o iubire mare şi adevărată, chit că n-ar recunoaşte asta nici picată cu ceară.

Totul e de modă veche “Într-un cămin de domnişoare”, iar eu mă tăvălesc de plăcere!

Flirtul care se leagă între Dany şi Dinu e urmărit cu sufletul la gură de toate colegele tinerei, căci oricine a stat vreodată la cămin ştie că, până să ajungă să-i cunoască pe părinţii iubitei, un curtezan trebuie să treacă şi să reziste analizei crâncene şi detaliate făcute de toată suflarea feminină din incintă :). 

Pentru o urâtă aşa cum s-a lăudat că este încă din primul capitol, Dany are o viaţă sentimentală destul de îmbârligată. Tânăra îl ţine pe Dinu atârnat pe la poarta căminului doar pentru că din cand în când mai primeşte scrisori de la Peter, un neamţ capricios, de care a legat-o ceea ce părea să fie o mare iubire în trecut pentru ca în prezent să înceapă să o despartă o uriaşă plictiseală. Bine, adevărul este că misivele primite de la el sunt moartea pasiunii, nu altceva!

Într-un dialog pe facebook cu una dintre prietenele blogului nostru, îi spuneam că, la o autoanaliză atentă, am realizat că pe mine cartea aceasta nu m-a încântat neapărat pentru că nu mai puteam de curiozitate să aflu cu cine va rămâne Dany. Ci pentru că Anişoara Odeanu are un mod absolut cuceritor de a privi universul feminin – fără stridenţe feministe, cu umor, cu sensibilitate si cu o uriaţă decenţă chiar şi când Dany înjură pe stradă. Totul e de modă veche în această carte, iar eu mă tăvălesc de plăcere! 

În plus, nu pot decât să admir curajul scriitoarei: în anii ’30 ai secolului trecut, când la modă în literatură era (re)descoperirea senzualităţii, chiar a sexualităţii (“Într-un cămin de domnişoare” a fost publicat în 1934, adică în acelaşi an cu “Tropicul cancerului” de Henry Miller, de exemplu!!!), Anişoara Odeanu se duce în direcţie opusă, se fereşte de orice derapaj, cenzurează orice goliciune în romanul ei, iar colegele de cămin o întreabă pe Dany dacă Dinu… a pupat-o în timpul plimbării la şosea 🙂 ! SUPERB! 

Şi contemporanii scriitoarei i-au aplaudat eleganţa – am citit undeva că volumul s-a epuizat imediat şi că a fost necesar un nou tiraj pentru a mulţumi cozile care se întindeau în faţa librăriilor. 

Am refăcut plimbările din “Călător din noaptea de Ajun”

Olga din “Călător din noaptea de Ajun” pare varianta cu câţiva ani mai mare a lui Dany, e mai matură, mai serioasă, mai profundă, chiar dacă nu renunţă total la glume şi la autoironii. E posibil ca Anişoara Odeanu să fi gândit cele două poveşti ca parte a aceluiaşi întreg, mai ales că trolul acela de Peter apare şi aici – chiar mai plictisitor decât “Într-un cămin de domnişoare” de stau şi mă întreb cum naiba a reuşit să le cucerească pe fetele noastre de-a dreptul sclipitoare.

Olga îl întâlneşte pe Peter în timpul cursurilor de vară pe care le urmează la Universitatea din Grenoble. Deşi atât de diferiţi, cei doi rezistă vreo doi ani intr-un soi tare ciudat de idilă, consumată în vacanţe prin diverse ţări din Europa spre care tânăra urcă în tren cu nerăbdare şi din care se întoarce plină de disperare. Relaţia aceasta atât de neconvingătoare o aruncă pe Olga la Bucureşti în braţele lui Mircea, alături de care face nişte plimbări absolut fabuloase noaptea, în timpul cărora se ceartă, se împacă, se pupă (ca să respect regulile de decenţă impuse de Anişoara Odeanu 🙂 ), tac şi discută în contradictoriu, se despart spre dimineaţă ca să se regăsească într-una dintre serile următoare.

Mircea nu are cum să fie nici el partenerul perfect pe care îl visează Olga: tumultul ei interior, strălucirile de limbaj şi desele ocazii în care se dovedeşte o împiedicată vin în totală contradicţie cu felul lui întortocheat de a fi, mereu în căutarea atenţiei celor din jur, ţipând prin toţi porii ştiu-că-sunt-deştept-deci-ai-voie-să-mă-admiri, ceea ce sfârşeşte prin a te scoate din minţi. Însă nu ştiu cum a reuşit să mă cucerească această pereche improbabilă atât de mult încât îmi amintesc şi azi cum m-am străduit să le refac plimbările. Şi deşi nu mi-a ieşit un copy/paste 100 % (că-ţi dai seama că n-am riscat să par nebună luându-mă la ceartă din senin cu partenerul meu de plimbare doar pentru că Olga şi Mircea aşa făceau 🙂 ) , tot am avut parte de nişte clipe magice. Cam atât de meseriaşă a fost scriitoarea aceasta!!!

Într-o altă discuţie pe pagina noastră de facebook (acum realizez că pentru un titlu nu neapărat printre cele mai importante ale literaturii române, cartea aceasta a stârnit multe dezbateri în rândurile celor care ne urmăresc), spuneam ca există în “Călător din noaptea de Ajun” un tip foarte rafinat de neîmplinire sufletească pe care cred că îl poţi aprecia numai după ce ai traversat cel puţin un eşec sentimental. Ceea ce, evident, … eu una nici vorbă să-ţi doresc! 

În plus, deşi cred că ţi-ai dat seama că eu încerc cu “recenziile” mele să nu te întristez, nu am cum să omit o informaţie care schimbă complet, în opinia mea, felul în care vei citi mai ales a doua povestire: pe Anişoara Odeanu a sfârşit prin a o pustii dragostea aceea mare la care personajele ei feminine tânjeau cu atâta patima. La 24 de ore dupa ce-şi înmormantase soţul, scriitoarea, al cărei nume real era Doina Peteanu, s-a sinucis…

CE-AM SCRIS CÂND AM ÎNCEPUT S-O CITESC:

“Într-un cămin de domnişoare” este o carte coborâtă direct din adolescenţa mea. Am citit-o într-o vacanţă de vară, în livada unde mă tolăneam pe pledul pe care îl târam în fiecare dimineaţă după mine.

Mă îndrăgostisem de volumul Anişoarei Odeanu pe care nu mai ştiu de unde îl împrumutasem. Elevă a unui liceu de fete, dotat cu propriul cămin, le invidiam sincer pe colegele mele din provincie care erau găzduite acolo. Le ascultam cu ciudă poveştile pline de aventuri, pericol şi mister despre cum erau prinse de supraveghetoare sărind gardul DUPĂ ORA DE CULCARE, despre pedepsele pe care le suportau râzând… Eu, fiind din Bucureşti, mă întorceam seara în apartamentul părinţilor mei din Drumul Taberei şi, dacă Doamne fereşte!, întârziam 5 minute peste ora stabilită, îmi luam o chelfăneală verbală şi… cam aia era. Ce mister?! Ce aventuri?!

Prin urmare, cred că înţelegi cât de tare am rezonat la vremea respectivă cu căminul de domnişoare al Anişoarei Odeanu. 

Ani de zile nu am reuşit să-mi amintesc titlul cărţii sau numele autoarei

Apoi, un lucru ciudat s-a întâmplat. Memoria a decis să râdă puţin pe seama mea, prin urmare ani de zile nu am reuşit să-mi amintesc titlul cărţii sau numele autoarei. Ţineam minte poveştile, personajele, plimbările pe ploaie noaptea prin Bucureşti, dar ce era mai important… întuneric total! Disperată să găsesc cartea, să mi-o cumpăr, s-o am în bibliotecă, să nu mă mai despart niciodată de ea, întrebam pe toată lumea de romanul a cărui acţiune se petrece într-un cămin de fete 🙂 . Bine, că eram eu zăbăucă să nu-mi pâlpâie beculeţul când pronunţam sintagma “într-un cămin de fete” nu mă miră – am momentele mele în care n-aş recunoaşte evidenţa nici dacă m-ar trage de coada împletită spic. Dar, soro, nici n-am găsit pe cineva să ştie!!!

Apoi nici nu m-am mai gândit la ea…

Până când, într-o peregrinare întâmplătoare pe site-urile editurilor, am dat peste “Într-un cămin de domnişoare. Călător din noaptea de Ajun” care tocmai fusese reeditată. Şi s-a făcut lumină!!!!!!! Şi în mintea mea, şi în inima mea, ba până şi biblioteca a început să sclipească precum pomul de Crăciun, jur.

Prin urmare, aceasta e cartea cu care mă fâţâi acum prin ceainării, taxiuri, la birou, în bibliotecă sau în dormitor…

Cartea poate fi cumpărată de AICI, de AICI sau de AICI

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

    error: Continut protejat Anaarecarti.ro!