În apărarea elevilor şi a “perlelor” de la proba de Română… Chiar avem de ce să râdem de ei? - Ana are carti!

În apărarea elevilor şi a “perlelor” de la proba de Română… Chiar avem de ce să râdem de ei?

Bun, situaţia o cunoaştem cu toţii. Cum vin examenele/tezele/simulările/bacul, încep să curgă prin presă “perlele” elevilor la proba de Limba şi Literatura Română. Lumea se amuză, unii îi arată cu degetul pe elevi (“nu se mai învaţă ca pe vremea mea”), alţii – pe profesori (“aveţi elevii pe care îi meritaţi”). Şi apoi mai trece un an, alte perle, aceleaşi reacţii…

Însă…

Chiar avem de ce să ne amuzăm pe seama lor? Încearcă să ignori limbajul prea colorat (de acord) şi opreşte-te câteva secunde asupra ideii enunţate. Pentru că, sincer, cu riscul să mi se urce toată lumea în cap, eu cred că puştii aceştia nu sunt deloc proşti. Nu ştiu să se exprime, da, habar n-au ce presupune o analiză pe text, aşa e, dar… Între moda comentariilor literare învăţate pe de rost, de pe vremea mea, şi onestitatea lor… eu o prefer pe a doua. Pentru că undeva, dincolo de libertăţile de limbaj sau de haosul în exprimare, se ascunde uneori o idee pertinentă, o opinie personală care merită mai mult decât hahaha-ul nostru.

Şi ca să nu dai vina pe vreo traumă din adolescenţa mea (suferită, recunosc, când am refuzat să învăţ pe dinafară un comentariu “servit” de un profesor la Mioriţa şi am decis să scriu ce m-a tăiat pe mine capul), hai să luăm un pic la analizat ultimele “perle” centralizate de cei de la Adevarul.

Din start scoatem în afara discuţiei impertinenţele de genul ”Oricum nota nu se trece în catalog, vă pupă fratele vostru”. Sau ”Am copiat subiectele să creadă mama că am scris mă plictiseam o oră şi juma pe aici”. În cazul lor, laşi orice speranţă la intrare şi le uiţi cât poţi de repede ca să nu-ţi faci sânge rău.

Rămân însă fraze ca:

”Ştefan Gheorghidiu era frustrat, nu se poate să iubeşti o târfă, aia vroia bani mai ales că a dat de ăla la Odobeşti. Ce prost stă după fundul femeii?” – te rog să-mi spui unde e greşeala elevului în acest enunţ 🙂 ! Bineînţeles că ar fi putut vorbi despre natura reflexivă a personajului, despre modernitatea romanului etc etc. Dar fii sincer(ă): pe tine nu te-a enervat faptul că pe tot parcursul romanului Ştefan pare să stea “ca un prost după fundul femeii”, fiind parcă ocupat să gândească prea mult şi să acţioneze prea puţin?

Şi dacă tot vorbim despre “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, poftim!, încă un exemplu: “(Opera) este încărcată de sentimentalism deoarece prezintă drama lui Ştefan care o iubea mult pe Otilia. Astfel, Călinescu împreună cu G o manevrează pe femeie să pună laba pe bani nu să traiasca cu gânduri filosofice, femeie şmecheră, cine mai ţine la literatură”. Bun, elevul încurcă numele personajelor şi autorii, sunt de acord. Dar, dincolo de acest aspect, un comentariu “oficial” ar fi menţionat “sentimentalismul” (bifat!), “drama” (bifată!), dar şi totala contradicţie între ideea lui Ştefan despre iubire şi apetenţa soţiei sale pentru lux şi distracţie (bifată!). Ca să nu mai spun că exclamaţia “Cine mai ţine la literatură” este inegalabilă 🙂 şi, din punctul meu de vedere, merita să-i aducă lucrării un punct în plus, măcar pentru impresie artistică.

Să trecem la Rebreanu… ”Are surse gârlă de aceia a scris în 25 de ani, nu a ştiut ce să aleagă”. Diversitatea operei lui Rebreanu i-a şocat până şi pe criticii literari, aşa că de ce nu încercăm să apreciem că un elev încearcă s-o puncteze şi el… e drept, aşa cum se pricepe el! Şi: ”Romanul Ion cuprinde 6 părţi adică 6 cărţi şi a fost scris în 17 zile, semn că va sfârşi grav Ion”. Poate cineva să-l contrazică?

Acum, puţină gramatică… ”Virgula desparte un cuvânt de alt cuvânt, să respire şi poetul”. Când eram mică, mă duceam la doamna profesoară cu primele (şi pateticele) mele încercări literare ca să mi le corecteze şi să-mi spună părerea ei. Pe vremea aceea, întâmpinam o problemă uriaşă cu virgulele, iar până la a toci Gramatica Academiei din scoarţă în scoarţă aveau să mai treacă mulţi ani. Şi atunci, tot auzind eu ba o regulă, ba alta, am aplicat un truc: când simţeam nevoia să respir, pac!, trânteam o virgulă. Întotdeauna le nimeream la MARELE FIX!

În plus, elevii dovedesc, repet, în stilul lor dezlânat, agramat şi impertinent, o cunoaştere profundă şi matură (cu mult peste vârsta şi preocupările lor) a vieţii sociale din România: ”Legile sunt date de proştii ăştia de la conducere. E bună dacă e promulgată de cine trebuie, dacă nu să ne lase dracu cu politica lor”. Sau: ”Eu baiat însămi vreau să spun ca nu prea ştiu despre legi, dar îmi plac când se dau . Mai potoleşte şi ei hoţia şi golănia din ţara asta”. Am cel putin 3 vecini în bloc care le-ar da dreptate.

Să ne înţelegem… Enunţurile lor n-au nici o legătură cu un comentariu literar! Prin urmare, nu spun că trebuie să-i aplaudăm sau să-i luăm în braţe (“mânca-i-ar mama de copii deştepţi”). Însă puştii aceştia sunt logici şi dovedesc că ştiu, cât de cât, oricât de vag, despre ce e vorba în romanul respectiv. De aceea sunt de părere că în cazul unora dintre ei există un fond bun, care identificat din timp şi prelucrat cum trebuie, poate da naştere unui cu totul alt tip de rezultate. Uneori chiar spectaculoase…

P.S. Acum îi aştept pe profesorii de limbă şi literatură română să mă contrazică.

 

 

Facebook Comments

Comentarii

  1. Normal că avem de ce să râdem de toate prostiile de mai sus. Deși nu e de râs, ci de plâns. Aș avea multe de spus, chiar dacă nu sunt profesor de limba română, dar cred că nu merită efortul.

    1. Va multumesc pentru comentariu. Desi n-am inteles daca radeti sau… plangeti :). Si mi-ar fi placut sa aud acele “multe de spus”… macar de dragul unei discutii bazate pe argumente. Ca altfel ramanem cu rasul/cu plansul.

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

    error: Continut protejat Anaarecarti.ro!