“Eu împotriva mea!” de Daniel Botea – Ana are carti!

“Eu împotriva mea!” de Daniel Botea

“Sunt plin de idei ca pensionarii de bani”

Eu sunt gata să-i ofer lui Daniel Botea premiul pentru cele mai amuzante comparaţii pe care le-am citit în ultimul timp. Pentru că datorită lor am avut parte de o distracţie pe cinste în orele petrecute cu volumul “Eu împotriva mea!” în braţe.

Pe lângă faptul că are umor, Daniel Botea are şi… tupeu! În cel mai bun sens al cuvântului! Tânărul scriitor (are 21 de ani, după cum am aflat după ce am terminat de citit romanul său de debut) pare să se fi trezit într-o zi cu gândul de a scrie un thriller… “la mişto”. Şi i-a ieşit!

“O expresie ce mi se potriveşte precum o manea la operă”

Personajul său, Leinad, e un orfan fără bani, care mănâncă o dată pe zi (pe la prieteni), are ca telefon mobil o cărămidă preistorică, se bate… în poante şi ironii cu cei care îl răpesc – deci cam la ani lumina distanţă de ce se întâlneşte de obicei prin literatura de profil.

“Ai mei m-au dorit la fel de mult cum e dorită România în spaţiul Schengen”

Menţionarea telefonului mobil nu e deloc întâmplătoare: momentul în care Leinad îl pierde declanşează un lanţ de evenimente care îl aduce pe tânărul student în atenţia unei organizaţii denumite “Agenţia” care se ocupă cu experimente umane, trafic de organe şi alte chestiuni… la fel de cutremurătoare. Bătut, răpit, torturat, iar bătut, Leinad se salvează de fiecare dată datorită unui IQ mult peste medie şi unei nesimţiri care îl ajută să nu se piardă cu firea atunci când pare la un milimetru distanţă de propria-i moarte.

“Mi se administrează două palme, de parcă aş funcţiona pe principiul televizoarelor cu tub”

Un început de idilă cu o “piticanie blondă”, Carla, care îi stă alături pe tot parcursul cărţii, complică situaţia lui Leinad. Pentru a se salva pe sine, dar şi pe prietenii săi, acesta decide că ipostaza de “vânător” e mult mai cool decât cea de “vânat”, aşa că pune la punct un plan prin care să şantajeze Agenţia, cerand bani în schimbul unui stick plin de dovezi care, dacă ar deveni publice, ar provoca un scandal uriaş.

“Ca şi cum te-ai mira că odată cu bigamia primeşti şi cea de-a doua soacră”

Va reuşi? Nu e clar, în condiţiile în care ajungând la finalul cărţii am descoperit că am de-a face de fapt doar cu primul volum al… unei serii?/trilogii?… nu ştiu, dar aspectul m-a cam scos din sărite, recunosc.

Fix pe dos procedează Daniel Botea şi când e vorba de abordarea unor teme sociale. În timp ce alţi scriitori aleg să-şi construiască romanele în jurul acestora, în “Eu împotriva mea!” micro-analize asupra sistemului de pensii, învăţământului românesc sau situaţiei politice din România, de exemplu, sunt inserate printre urmăriri, bătăi, mişto-uri, glume, de nu ştii de unde apar şi când dispar. Dar nici măcar atunci când se ocupă cu critica socială autorul nu s-a complicat cu fraze alambicate, termeni de specialitate sau cuvinte pretenţioase. Daniel Botea scrie exact aşa cum vorbeşte (pun pariu!) cu prietenii săi la o bere, să zicem. Şi tot timpul, umorul e la putere – după părerea mea, aceasta fiind marea lui calitate.

“Cum de te-a lăsat rece faptul că, după ce s-a holbat la tine ca la reduceri, hoaşca s-a oferit să se intereseze personal de Carla?”

Din păcate, cartea “suferă” de foarte multe greşeli de typo, care, dacă iniţial par să fie uşor de trecut cu vederea, pe măsură ce tot apar, au început să mă enerveze. Din cauza lor, de exemplu, a trebuit să recitesc de vreo trei ori fragmentul în care Leinad evadează din spital ca să înţeleg exact cum se derulează evenimentele. La un moment dat, până şi personajul principal pare conştient de greşelile de care e plin volumul şi se adresează cititorilor: “Ştiu că am greşit ultimul cuvânt, din ultima propoziţie, dar nu îmi mai irosesc timpul revenind asupra lui. Corectează tu la tine dacă nu-ţi convine! Mofturoşi mai sunteţi!”. Om fi, dar prea e plină cartea de astfel de scăpări, Leinad/Daniel!

În plus, m-au deranjat unele coincidenţe, ca să le spunem aşa, care lui Daniel Botea i-au făcut viaţa de scriitor mai uşoară, în timp ce pe mine ca cititor m-au determinat să ridic din sprâncene. Cum de s-a nimerit Carla să fie de faţă fix în momentul în care Leinad e dus la spital? Cum de taman vecinul de bloc al Carlei e o altă victimă a Agenţiei? De ce atunci când Carla se află în stare gravă la spital, Leinad rupe uşa doctorului, colaborator, se putea altfel?, al Agenţiei şi-şi oferă trupul pentru experimente, doar să fie salvată simpatica blondă?

Dar pentru că nu m-am plictisit nici o clipă, citind cartea între avioane, aeroporturi, bagaje & formalităţi (a fost lectura ideală “de călătorie”)  îi iert lui Daniel Botea toate aceste stângăcii. Şi, ca de la o începătoare în ale blogului la un începător în ale romanului, îi acord 3 stele şi îi ţin pumnii cu următorul său roman.

CE-AM SCRIS CÂND AM ÎNCEPUT S-O CITESC:

Încep prin a-mi pune cenuşă în cap! Am crezut că stilul nostru pătimaş de “a recenza”, care a devenit practic cartea de vizită a blogului anaarecarti.ro, va îndepărta editurile şi autorii români. Căci, na!, îmi spuneam eu, cine are curajul să-ţi încredinţeze cartea când există riscul să se trezească apoi desfiinţat?!

Chiar şi după ce editura Tritonic (cu care colaborarea se anunţă de lungă durată!) ne-a oferit primele volume spre recenzare, mi-am spus: “A fost o întâmplare, toţi greşim 🙂 ”.

Însă…

În urmă cu mai mult de o săptămână am primit un mail de la Daniel Botea care ne propunea romanul său, “Eu împotriva mea!”: “Onestitatea este ceea ce am apreciat la recenziile dumneavoastră şi de aceea am nevoie de o recenzie de acest gen”.

Ca să n-avem vorbe, nu-l cunosc pe Daniel Botea, habar nu am despre ce e vorba în cartea lui şi m-am ferit să caut informaţii pe google, astfel încât surpriza să fie totală.

Cu o întârziere pentru care sper că Daniel Botea mă va ierta (va găsi toate explicaţiile în “recenzia” la “Jurnalul Annei Frank”), mă apuc acum de carte.

Cartea poate fi cumpărată online de AICI

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate