Eminescu, la licitaţie. Cu cât s-a vândut ediția princeps a volumului ,,Poesii’’ – Ana are carti!

Eminescu, la licitaţie. Cu cât s-a vândut ediția princeps a volumului ,,Poesii’’

Mihai Eminescu a fost vedeta licitației  ”Mari Poeţi Români” de la Artmark, care a avut loc luna aceasta.

Volumul  ”Poesii de Mihail Eminescu”, ediţia princeps în copertă original, a fost vândut cu 15.000 de euro, după ce a avut un preţ de pornire de 5.000 de euro. Alte volume de Eminescu, cu titluri în aur pe cotor şi îngrijite de Perpessicius, s-au vândut cu mult peste preţurile estimate, a anunţat B1 TV.

Ediţia originală a volumului “Poesii de Mihail Eminescu” a apărut în librăriile Socec în decembrie 1883, însă pe pagina de titlu apare anul 1884. Ediţia este cunoscută şi sub numele de “ediţia Maiorescu”. Acesta a făcut selecţia poemelor incluse în volum şi a întocmit prefaţa datată decembrie 1883. Volumul păstrează legătura originală a editurii Socec, cu decor în aur pe coperta 1, titlul pe cotor şi un buchet imprimat la rece pe coperta 4. Este singurul volum de poezii apărut în timpul vieţii poetului.

De asemenea, un portret al lui Mihai Eminescu la 19 ani, o fotografie rară, realizată de Bernhard Brand, care a fost estimată iniţial la 800 de euro, a fost vândută în final cu 5.500 de euro.

Un alt succes Eminescu al licitaţiei a fost volumul “Poezii complecte”, de Mihai Eminescu, cu prefaţă de A.D. Xenopol, ediţia Şaraga, Iaşi, 1893, care s-a vândut cu 2.250 de euro. Preţul de pornire a fost de 150 de euro.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate