Emil Cioran și iubirea pătimașă pentru mult mai tânăra Friedgard Thoma

Iubirea pătimașă a lui Emil Cioran, la 70 de ani, pentru tânăra Friedgard Thoma

La 70 de ani, Emil Cioran s-a îndrăgostit nebuneşte, ca un adolescent, de Friedgard Thoma, o femeie de 35 de ani. În acel moment, scriitorul român se afla la Paris şi într-o relaţie serioasă cu Simone Boue. Relaţia cu Friedgard a început prin intermediul scrisorilor şi a continuat cu pasiune.

Emil Cioran
Emil Cioran

”Blestemul său indispensabil”, aşa a numit-o Emil Cioran pe femeia de care s-a îndrăgostit în amurgul vieţii. În 1981, la 70 de ani, filosoful avea o relaţie de câteva decenii bune cu Simone Boue, femeia cu care locuia la Paris. Friedgard Thoma avea 35 de ani, locuia la Koln, era doctorandă în filosofie şi avea un copil.

Conform Adevărul, tânăra a fost fascinată de scrierile lui Cioran încă din 1979, când i-a descoperit opera. Doi ani mai târziu s-a decis să îi scrie filosofului ca să-i mulţumească pentru tot ceea ce i-a oferit prin cărţile sale. Aşa a început între cei doi o lungă relaţie epistolară care a condus la ”o îndrăgosteală din vorbe” , cum avea să mărturisească Friedgard mai târziu.

Cum povestește Friedgard prima lor întâlnire

646x528

Cei doi s-au întâlnit pentru prima dată la Paris. Întâlnirea a fost povestită şi descrisă de Friedgard în cartea ”Pentru nimic în lume”, scrisă după moartea filosofului.

”La intrarea hotelului, a sosit în zbor un bărbat fragil, cu un ciuf de păr cenuşiu şi ochi de aceeaşi culoare, parcă picat din lună, dar eu l-am reperat imediat. În ce mă priveşte m-am făcut foarte frumoasă. Mi-am pus o rochie neagră nu prea scurtă şi deasupra un pardesiu de culoare deschisă. Cioran, care nu părea impresionat de înfăţişarea mea, mi-a arătat imediat o casă vizavi de hotel, în care o prietenă a lui îşi luase cândva viaţa, incident pe care îl numea tragic”, a povestit Friedgard despre momentul primei întâlniri. În mansarda închiriată de Cioran, filosoful i-a pregătit tinerei cina. Cei doi şi-au petrecut două zile împreună. ”Vorbim împreună ca doi vechi prieteni, foarte intim. Îmi amintesc de duioşia lui. Îmi sărută urechea dreaptă. Mă tulbură”, a mai scris Friedgard.

Cioran s-a îndrăgostit nebuneşte de tânără şi relaţia s-a transformat în una pasională. „De când am fost izgonit din Paradis, m-am gândit în fiecare secundă la dumneavoastră şi nu mă pot gândi la nimic altceva. Aş vrea acum să zbor în Patagonia departe, departe de Dumneavoastră, la polul opus. Cu o oră în urmă am găsit cuvântul pe care l-am căutat zadarnic ieri sau azi: Leprosul, asta înseamnă să nu mai fiu cu dumneavoastră, să nu vă mai aud suspinele””, îi scria filosoful îndrăgostit.

Emil Cioran: „Aş vrea să evadez cu Dumneavoastră într-o insulă părăsită şi să plâng toată ziua”

„Aş vrea să evadez cu Dumneavoastră într-o insulă părăsită şi să plâng toată ziua. Acest loc mi-a devenit brusc drag pentru că îl cunoaşteţi şi îl îndrăgiţi. (…) Tot ceea ce mă ţine departe de Dumneavoastră e exil. Trebuie să ajung într-un fel din nou „voios” sau să mă prăbuşesc. Şi totuşi declinul meu datorită Dumneavoastră îmi este necesar şi nesperat”, mai scria Cioran. Scrisorile lui Cioran au fost publicate de Friedgard după moartea filosofului, în volumul ”Pentru nimic în lume”.

Emil Cioran
 

Pe parcursul relaţiei, Friedgard a ajuns să o cunoască şi pe Simone, femeia oficială din viaţa filosofului. În cartea sa, iubita lui Cioran a descris şi momentul întâlnirii. ”Nu numai Cioran, dar si eu tremuram la gândul întâlnirii mele cu Simone. O priveam pe Simone după ce ne-am îmbrătişat cu toţii: o femeie foarte frumoasă, bronzată, înaltă, la vreo şaizeci de ani, elegantă, cu ochi căprui foarte calzi. Imediat m-a străfulgerat ceva”, scria Friedgard despre întâlnirea cu iubita oficială a lui Cioran.

După ce a cunoscut-o pe Simone, relaţia lui Cioran cu Friedgard a devenit mai mult una prietenească. Cei doi au continuat să-şi scrie, însă Cioran a rămas până la finalul vieţii alături de Simone.

În vara anului 1994, cu un an înainte să moară, bolnav şi imobilizat în cărucior Cioran nu o mai recunoaşte pe Friedgard. Cioran a murit în 1995, la două zile după ziua de naştere a lui Friedgard.

Facebook Comments

Comentarii

  1. Toate iubirile mari sunt sortite pieirii. Altfel, n-ar putea rezista.

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate


  • Warning: reset() expects parameter 1 to be array, string given in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 33

    Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 95

    error: Continut protejat Anaarecarti.ro!