În anul 1858 în Plăineşti, astăzi comuna Dumbrăveni din judeţul Vrancea, se năştea Duiliu Zamfirescu, primul dintre cei 7 copii ai arendaşului Lascăr Zamfirescu şi ai Sultanei.
Duiliu Zamfirescu care peste ani avea să scrie „Viaţa la ţară” a urmat clasele primare şi gimnaziale la Focşani. La 15 ani şi-a continuat studiile la Bucureşti, unde a absolvit Liceul „Matei Basarab” şi Facultatea de Drept.
În 1880, după ce a obţinut diploma de licenţă, a fost numit procuror supleant la tribunalul din Hârșova şi un an mai târziu, procuror la Târgovişte. În 1882 a început să publice în România Liberă, semnând articolele cu pseudonimul Don Padil. În 1885 a devenit funcţionar la Ministerul Afacerilor Străine, iar 3 ani mai târziu – secretar de legație la Roma.
Tânărului Duiliu Zamfirescu, excelent vorbitor de limbă italiană şi cu o carieră diplomatică promiţătoare, nu i-a fost greu să o convingă pe Henriette, fiica senatorului Antonio Allievi, să îi accepte în 1890 cererea în căsătorie.
Duiliu Zamfirescu era poreclit „Duelius Superbus”
În secolul al XIX-lea, duelurile erau modalitatea perfectă de rezolvare a conflictelor. Ion Adam, scriitor care a studiat viaţa şi opera lui Duiliu Zamfirescu, a notat că acesta îşi câştigase faima de spadasin de temut. Apropiaţii îl descriau ca pe un bărbat „gata mereu să-şi apere ideile şi demnitatea şi pe câmpul de onoare”. Prin urmare, îl porecliseră „Duelius Superbus”, scrie Adevărul.
Nu de aceeaşi reputaţie se bucura însă şi Lascăr D. Zamfirescu, cel mai mic dintre cei 3 copii ai scriitorului.
În 1921 Duiliu Zamfirescu avea 63 de ani şi era scriitor cunoscut, diplomat şi om politic de vază, deţinând pe atunci funcţia de președinte al Camerei Deputaților. Fiul său cel mic, Lascăr, avea 25 de ani şi era locotenent în rezervă şi aviator. Însă principala sa activitate era să risipească sume importante din averea familiei prin localurile de lux ale Bucureştiului. Într-un astfel de local a primit şi provocarea la duelul care avea să îi aducă sfârşitul.
Se pare că, nemulţumit de creşterea preţurilor într-unul dintre restaurantele sale preferate, tânărul Lascăr a făcut scandal în local. În acel moment, Dumitrescu D. Maican, ofițer de carieră, l-ar fi invitat să plece spunându-i: „Nimeni nu este obligat să stea la Athenee Palace. Cei care nu sunt de acord pot oricând să se mute”.
„Tata n-a făcut afaceri murdare”
Departe de a pleca sau de a se tempera, Lascăr Zamfirescu i-ar fi dat imediat replica ofiţerului Maican: „Dumitale ți-e indiferent, cu averea colosală ce ai moștenit. Mie nu, tata n-a făcut afaceri murdare”. Ofiţerul Maican a considerat această replică un atac la onoarea familiei sale, iar chestiunile de onoare se rezolvau, cum altfel?, dacă nu prin duel.
Cei doi protagonişti au ales pistolul ca armă pentru duel. A existat un singur schimb de focuri, căci glonţul tras de ofiţerul Maican l-a nimerit în frunte pe Lascăr Zamfirescu. Fiul scriitorului Duiliu Zamfirescu nu a murit pe loc. Fire din materialul pălăriei pe care o purta în momentul duelului au pătruns în rană şi au produs o infecţie care, în ciuda tuturor îngrijirilor medicale, 5 zile mai târziu i-a adus lui Lascăr Zamfirescu sfârşitul.