Cine au fost, cu adevărat, muschetarii lui Alexandre Dumas. Cât de real a fost personajul D’Artagnan – Ana are carti!

Cine au fost, cu adevărat, muschetarii lui Alexandre Dumas. Cât de real a fost personajul D’Artagnan

Unele dintre cele mai îndrăgite personaje ale literaturii de aventuri istorice sunt muschetarii din romanele lui Alexandre Dumas.

Muschetarii sunt cunoscuţi publicului larg mai ales ca personaje îndrăgite din romanele copilăriei, celebra serie a lui Dumas în care aceştia sunt protagoniştii aventurilor cu regi, prinţi, cardinali, comploturi şi războaie.

Muschetarii au fost însă cât se poate de reali. Au fost războinicii hi-tech ai timpurilor lor, servind drept bodyguarzi, trupe speciale, ostaşi de elită şi spioni. Muschetarii reali au combinat dezvoltarea tehnologică în domeniul armamentului cu romantismul epocii cavalereşti. Tocmai de aceea, nu este de mirare că au fascinat şi au intrat în legendă. Chiar şi celebrul D Artagnan, eroul romanelor lui Dumas despre muschetari, a existat în realitate, scrie Adevărul.

Armele care au schimbat societatea şi războiul

Numele de muschetar se leagă, propriu-zis, de cel al unei arme, o muschetă, apărută în secolul al XVI-lea. A fost fabricată prima dată în Spania şi se numea ”moschetto”, ceea ce în spaniolă desemna o specie de şoim. Era o armă foarte puternică şi grea cu ţeavă lungă. Reculul, dar şi greutatea armei erau atât de mari încât era nevoie de un baston în formă de furcă pentru a susţine ţeava armei în timpul tragerii. Era mult mai precisă şi mai uşoară decât archebuza, predecesoarea sa. Iniţial, avea un mecanism de aprindere cu cremene în secolul al XVII-lea şi folosea proiectile de metal, de formă sferică. Focul de muschetă putea străpunge lejer armura unui cavaler. De altfel, vechii cavaleri îmbrăcaţi în armuri nu aveau nicio şansă în faţa unei linii de soldaţi înarmaţi cu muschete. Armele de foc şi în special muscheta şi piesele de artilerie din ce în ce mai puternice şi complexe au schimbat total războiul, dar şi societatea.

Meseria armelor nu mai era doar un apanaj al castei războinicilor călare nobili. Pentru a mânui muscheta era nevoie de forţă, curaj şi precizie. Soldatul trebuia să fie puternic având în vedere că această armă cântărea aproape 10 kilograme. Trăgea cu bile de metal, cu un diametru de 2.5 centimentri, iar aprinderea se făcea cu pulbere şi cremene. Încărcarea armei presupunea pricepere şi rapiditate. De asemenea, era nevoie de mult curaj pentru că aproape de fiecare dată încărcarea se făcea sub presiune în timpul focului inamic sau în toiul luptei. Toţi soldaţii care purtau aceste arme în luptă se numeau muschetari. Evident, nu erau unul şi acelaşi lucru cu muschetarii descrişi în romanele lui Dumas.

Războinici de elită, născuţi în focul războaielor religioase

Muschetarii lui Dumas erau, în realitate, trupe de cavalerie uşoară, formate din oameni cu origine nobilă. Pe scurt, nu erau soldaţi de rând, ci membri ai aristocraţiei. Îşi au originea în trupele de cavalerie uşoară, ”Les carabins”, înfiinţate în timpul războaielor religioase de către Henric al IV lea, regele Franţei. Erau recrutaţi de obicei tineri cu origine aristocratică care doreau să urmeze meseria armelor, dar în acelaşi timp să ducă şi o viaţă romanţată, de curte, în apropierea regilor şi a lumii bune a Franţei de la sfârşitul secolului al XVI-lea.

Abia în 1622, în timpul domniei lui Ludovic al XIII-lea din aceste trupe de cavalerie uşoară este constituit corpul de elită al muschetarilor, sau mai bine zis ”Mousquetaires de la garde”, sau în traducere Garda Muschetarilor ori Muschetarii Regelui. Era un corp de elită format din 300 de cavalerişti foarte bine pregătiţi şi devotaţi regelui. Erau capabili să lupte atât călare, cât şi pedestru. Acest corp a fost fondat mai ales ca bodyguarzi ai regelui. Era o necesitate în contextul războaielor religioase care au măcinat Franţa timp de două secole.

Viaţa regelui era pusă în permanenţă în pericol, asasinatele erau la ordinea zilei, la fel – răfuielile între facţiunile protestanţilor şi catolicilor. Practic, muschetarii au luat naştere pentru a-l proteja pe rege, dar şi pentru a-i servi drept regiment destinat misiunilor speciale. Erau atât de bine pregătiţi încât erau trimişi în misiuni imposibile, atât de luptă, cât şi de spionaj. Erau recunoscuţi după uniformele albastre, cu o tunică specială pe care era inscripţionată crucea. Muschetarii Regelui erau călăreţi de elită, spadasini de renume, pricepuţi în mânuirea tuturor tipurilor de arme cunoscute în Europa acelor vremuri. Erau o forţă formidabilă în luptă, remarcându-se în câteva ocazii, inclusiv în timpul asediului de la „La Rochelle“.

Numiţi după o puşcă, dar renumiţi pentru spade

Numele de muschetar se trage, evident, de la puşca respectivă. Regimentul de muschetari ai regelui a fost dotat cu astfel de arme. deşi muschetarii erau cavalerişti. Fiecare muschetar avea în dotare şi o astfel de puşcă. Specialiştii spun însă că această armă putea fi folosită doar de către infanterişti, aşa că se presupune că muschetarii o foloseau doar în lupte, atunci când acţionau şi ca unităţi de infanterie.

În realitate, arma de bază a muschetarului era rapiera. Aceasta era o spadă cu lama dreaptă, de obicei cu două tăişuri şi cu o gardă a mânerului foarte elaborată. Muschetarii erau foarte pricepuţi în mânuirea acesteia. De asemenea, în arsenalul obişnuit al muschetarilor intrau şi pistoalele epocii. Fiind de origine nobilă şi foarte renumiţi în epocă (secolele XVII-XVIII), muschetarii aveau şi o latură romantică, maniere alese şi un stil de viaţă nobiliar. Totodată, muschetarii erau renumiţi pentru calităţile lor la duel.

Apusul muschetarilor regelui

Muschetarii au servit în timpul regelui Ludovic al XIII-lea, dar şi al lui Ludovic al XIV-lea. A fost epoca de aur a muschetarilor regelui. După moartea lui Ludovic al XIV-lea, muschetarii şi-au pierdut importanţa, acţionând mai mult ca bodyguarzi regali. În anul 1775, cele două companii de muschetari au fost desfinţate din cauza cheltuielilor prea mari ce implica întreţinerea lor.

Cel mai faimos muschetar a fost D’Artagnan. Specialiştii arată că acesta a existat în realitate: se numea Charles Ogier de Batz de Castelmore, signeur d’Artagnan şi era născut în jurul anului 1613 în castelul Castlemore în Lupiac, provincia franceză Gasconia. Tatăl său se numea Bertrand de Batz, seigneur de la Plaigne. D’Artagnan a intrat în rândurile gărzii în jurul anului 1630 şi a luat parte la asediiile de la Arras, Aire-sur-la-Lys, la Bassée, Bapaume, Collioure şi Perpignan în 1642. A fost, într-adevăr, un spadasin de elită şi un om de încredere al cardinalului Mazarin. A murit la Maastricht într-o luptă din timpul războaielor franco-olandeze.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate