Radu Paraschivescu vorbeşte pe newmoney.ro despre câteva expresii uzuale, pe care le folosim cu toţii în viaţa de zi cu zi, fără să ştim că la origine ele însemnau cu totul altceva. Timpul nu doar că le-a deformat, dar le-a modificat şi sensul.

„A se da în stambă”

Expresia „a se da în stambă“  are sensul de „a se da în spectacol“ sau „a se face de râs“. Dar ce legă­tură e între făcutul de râs şi stambă? Absolut niciuna. Stamba este, conform dicţiona­relor, o „ţesă­tură din bumbac cu desene imprimate în culori, folosită la confecţionarea îmbrăcămintei de vară pentru femei“. Şi-atunci? De unde până unde o asemenea echivalare? Totul ţine de o literă, de un „b“ care a luat locul la un moment dat unui „p“. Expresia iniţială este „a da pe cineva la stampă“, adică „a da pe cineva la ziar“, respectiv „a expune ridicolului public“. Unul dintre cele mai vechi ziare din Italia se cheamă chiar aşa: „La Stampa“. Iar când un sportiv sau un politician refuză să mai dialo­gheze cu presa, el intră în „silenzio stampa“. În urma unei preluări de vocabular tot de la italieni, vecinii sârbi folosesc frecvent sintagma „konferencija za štampu“, respectiv „conferinţă de presă“. Fireşte, nu încearcă nimeni azi în România să înlo­cuiască datul în stambă cu datul în stampă. Întoarcerea la forma iniţială ar fi riscantă şi lipsită de efi­cienţă. Obişnuinţa fiind a doua natură, o asemenea iniţia­tivă n-ar produce nimic. Poate doar căderea în ridicol a celui care ar face încercarea.

„A drege busu­iocul“

O altă expresie preluată incorect şi folo­sită ca atare, „a drege busu­iocul“, cu sensul de „a îndrepta o greşeală“, este victima unui mic demers chirurgical, a înde­părtării unui cuvinţel din structura iniţială. Altminteri, cum poate fi dres, adică reparat, busuiocul? Doar nu e ţeavă, chiuvetă sau acoperiş. Ei bine, expresia ini­ţială era „a drege cu busuiocul“ şi se refe­rea la vinul în curs de acrire, căruia producătorii se stră­duiau să-i redea buche­tul iniţial prin tratarea lui cu frunze de busuioc. Altfel spus, se îndrepta o situa­ţie neplăcută prin­tr-un artificiu vecin cu şme­cheria, menit să-i păcă­lească pe clienţi. Sigur, astăzi nu mai poţi convinge pe nimeni să spună „a drege cu busuiocul“.

„A da şfară în ţară“

Şi nimeni nu va accepta să spună „a da sfară în ţară“ sau „a da şfară în ţară“ în loc de „a da sfoară în ţară“, chiar dacă-i explici că sensul expresiei (a comunica, a da de veste) nu are legătură cu sfoara, ci cu semnalele cu fum prin care se transmiteau diferite mesaje dintr-un loc în altul, şi că „sfară“ sau „şfară“ în­seamnă „fum“.

„Afară e vopsit gardul, înăuntru e leopardul“

Expresia „Afară e vopsit gardul, înăuntru e leopardul“ e folosită azi cu sensul incorect de „Una vorbim şi alta fu­măm“. Nu se ştie exact cine a fost primul care, fo­losind expresia anapoda, i-a pervertit sensul. E util totuşi să ştim de unde provenea enunţul şi ce însemna de fapt. Când circul itinerant din perioada interbelică poposea într-un loc, se ridica un cort care era împrejmuit cu un gard făcut în pripă. În dreptul intrării, o mână stângace desena pe un afiş o felină trecând printr-un cerc de foc. Iar un angajat cu plămâni buni striga din două în două minute: „Afară e vopsit gardul, înă­untru e leopardul!“ Accentul cădea pe „înă­un­tru“, iar mesajul era următorul: „Pe gard aveţi doar un biet desen. Dacă vreţi să ve­deţi sălbă­­ti­ciu­nea în toată splendoarea ei, cum­pă­raţi bilet şi poftiţi înăuntru“.