“Cartea oglinzilor” de Eugen Ovidiu Chirovici – Ana are carti!

“Cartea oglinzilor” de Eugen Ovidiu Chirovici

Un manuscris misterios şi neterminat, trimis unei edituri într-o încercare de tatonare spre o eventuală publicare, vorbeşte atât de detaliat despre o crimă reală petrecută cu 25 de ani înainte încât agentul literar care are bafta să-l primească e gata să se transforme într-un adevărat detectiv pentru a da de paginile lipsă care vor dezvălui identitatea celui care l-a ucis pe faimosul profesor de la Princeton, Joseph Wieder.

Aşa începe povestea din “Cartea oglinzilor”, iar eu băteam deja la uşa entuziasmului, căci Chirovici parcă şi-a propus să adune în prima parte a romanului său cât mai multe dintre ingredientele care îmi plac mie: intrigi şi crime în mediul academic, manuscrise lăsate în coadă de peşte ca să te facă să-ţi potriveşti mai bine perna şi să nu laşi volumul din mână până nu te lămureşti ce e cu ele, plus un detectiv ad-hoc a cărui pasiune sunt, de fapt, cărţile!

Însă entuziasmul mi-a deschis uşa doar pentru a mi-o trânti mai bine în nas! Căci TREI personaje spun povestea din “Cartea oglinzilor”, iar eu consider că e prea mare aglomeraţie acolo!

Peter Katz (agentul literar de mai sus) construieşte o adevărată investigaţie ca să lămurească misterul manuscrisului pe care l-a primit, dar când află că autorul acestuia, Richard Flynn (fost student al profesorului ucis şi unul dintre candidaţii la postul vacant de “criminal”), a murit şi el (de cancer) îi pasează totul unui ziarist.

John Keller preia pasa sub forma unui contract cu Katz prin care se angajează să facă o clasică anchetă jurnalistică  (la care se pricepe foarte bine), să afle adevărul şi să scrie o carte pe seama acestui subiect. Încercând să stea de vorbă cu toţi cei care au avut şi cea mai mică legătură cu cazul, Keller începe să se încurce în variante, căci fiecare îi povesteşte ALTCEVA.

Roy Freeman, poliţistul care se ocupase de caz şi care bănuiesc că se cam plictisea la pensie, intervine FIX în acest moment, animat brusc de dorinţa de a afla cine e totuşi criminalul.

Să ne înţelegem…

Cartea nu e deloc rea, iar jocul lui Chirovici cu versiunile pe care le povestesc cei implicaţi în odioasa crimă e plin de rafinament, căci deşi fiecare spune altceva, nu e deloc obligatoriu ca unul dintre ei să şi mintă, ceea ce îţi cam pune mintea pe bigudiuri.

În plus, toate aceste puncte de vedere diferite, reprezentând tot atâtea oglinzi în care se reflectă evenimentele care au precedat tragedia, te fac să realizezi că adevărata temă a thrillerului de faţă nu e neapărat crima în sine, ci MEMORIA căreia nimeni nu-i poate dicta, ea alegând ce să păstreze şi la ce să dea cu reject, reordonându-ţi şi rearanjându-ţi într-o proporţie mai mare sau mai mică scene din trecut astfel încât prezentul să fie cat mai suportabil. Cu alte cuvinte, tu poţi povesti cu toată sinceritatea ce-ţi aminteşti, dar asta nu înseamnă că nu minţi de îngheaţă apele 🙂 . Iar faptul că unul dintre personaje suferă de amnezie ridică provocarea de a afla adevărul la un nou nivel!

Problema mea majoră o reprezintă cei trei… hai să le spunem “povestitori”… pentru că eu cu greu am putut să-i diferenţiez. Katz-Keller-Freeman… tot un drac au fost pentru mine, de parcă Chirovici ar fi lucrat cu un singur personaj, căruia doar i-a schimbat numele şi meseria. Cei trei îşi povestesc experienţele pe acelaşi ton, monoton, liniştit, care nu numai că m-a făcut să-i încurc de câteva ori (de a trebuit să răsfoiesc câteva pagini înapoi, ca să-mi amintesc cine “vorbeşte”), dar nici nu m-a ajutat să mă împrietenesc cu vreunul, să-l urăsc pe altul, să trezească vreo emoţie în mine… în fine… ceva… acolo, cât de cât. Jur, dacă aş vrea să petrec câteva minute discutând cu oricare dintre ei în pauza de fumat, cred că aş adormi cu infama şi blamata ţigară în mână.

Aglomeraţia asta de povestitori molcomi m-a făcut la un moment dat să nu prea îmi mai pese nici de identitatea criminalului (“A! Tu erai? Mda, bine”), dezvăluită cam hodoronc-tronc, ceea ce m-a cam dezamăgit după tot jocul acela cuceritor al amintirilor care pot fi atât de înşelătoare.

Aceeaşi promisiune… neîmplinită o aruncă Chirovici şi în privinţa singurului personaj feminin mai de Doamne-ajută al cărţii. Laura Baines îşi face în roman o intrare triumfală: studenta la psihologie, cu o inteligenţă muuuult peste medie, are (sau.. nu! – depinde pe cine asculţi) o relaţie cu profesorul Wieder şi se iubeşte (sau nu prea!) cu Flynn, autorul manuscrisului. Îţi dai seama că în capul meu au explodat pe loc toate teoriile conspiraţiei de pe lume şi pendulam între a o considera ba un înger, ba un demon… Fâsssss…. Lui Chirovici nu i-a plăcut nici una dintre variantele mele, alegând s-o prezinte la final ca pe o lady, îmbrăcată elegant, cu stăpânire de sine, cu vorbele la ea, fermă şi… o plictiseală, îţi spun!

Cel mai mult mi-aş fi dorit să ştiu cum se termină manuscrisul cu care începe romanul şi care, în opinia mea, e cea mai INTERESANTĂ parte din tot volumul. Ca să fiu sinceră, el a salvat titlul de la două stele ruşinoase, calificându-l la atât de agreabilele trei 🙂 . Din păcate însă, Chirovici a ales să-i păstreze finalul doar pentru el…

 

CE-AM SCRIS CÂND AM ÎNCEPUT S-O CITESC:

…Singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în peste 38 de ţări

…Scriitorul Eugen Ovidiu Chirovici a năucit lumea literară cu primul său roman în limba engleză

…Considerat un fenomen editorial internaţional

… Senzaţia Târgului de la Frankfurt, în 2015

Când am citit toate cele de mai sus – în cadrul campaniei de lansare şi în limba română a titlului “Cartea oglinzilor” – mi-am dat seama că am în faţă două variante:

Să dau ochii peste cap pe ideea “Incredibil! Încă unul! Ai naibii românii noştri cum scot best-seller-uri mondiale şi intergalactice pe banda rulantă!” (poftim?! A pronunţat cineva: “Igor Bergler”?!!!… , please, insert an angel face here )

Sau…

Să profit de voucher-ul pe care l-am primit cadou de la colegi de ziua mea şi să adaug pe lista de achiziţii şi “Cartea oglinzilor” ca să mă dumiresc ce e cu romanul acesta cu care scriitorul Eugen Ovidiu Chirovici, care s-a stabilit de câţiva ani în Marea Britanie, şi-a făcut debutul atât de elogiat în limba engleză.

Am ales a doua variantă, că doar ştii deja, calea cea mai uşoară pe mine mă cam plictiseşte 🙂 . Şi sunt gata să-mi tai singură lungul nasului în cazul în care nu avem de-a face cu un balon de săpun (mai ales că eu mă dau în vânt după cărţile care gravitează în jurul unor manuscrise misterioase, cum înţeleg că se întâmplă în cazul de faţă). Iar dacă am parte de un dezastru, aia e, măcar n-o să-mi pară rău după bani.

Prin urmare, aceste rânduri atât de încurajatoare fiind scrise 🙂 , mă apuc să citesc “Cartea oglinzilor”.

Până mă întorc cu recenzia, las aici sinopsisul furnizat de editură:

“În thrillerul “Cartea oglinzilor”, facem cunoştinţă cu Peter Katz, agentul literar care în cei cinci ani de carieră a evaluat sute de manuscrise. Niciunul dintre acestea însă nu a reuşit să îi stârneasca interesul precum fragmentul trimis de misteriosul Richard Flynn. Student la Princeton la vremea când se petrec faptele din povestirea lui, Richard oferă atât de multe detalii despre uciderea profesorului Joseph Wieder încât Katz nu ştie ce să creadă: oare autorul manuscrisului este criminalul sau doar are informaţii care pot duce la elucidarea cazului?”

„Cartea secretelor“ poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI

„Cartea oglinzilor“ poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI

 

Facebook Comments

Comentarii

  1. Foarte interesanta recenzia ta, dar pe masura ce o citeam, m-am razgandit de vreo trei cu privire la daca ma intereseaza sau nu cartea :))

    1. Si, la final, cum a ramas? 🙂

Lasă un răspuns la Ana Anulează răspunsul

Centrul de preferințe pentru confidențialitate