Calistrat Hogaș – povestea numelui. De ce nu a purtat numele părinţilor săi + alte lucruri mai puţin ştiute despre el – Ana are carti!

Calistrat Hogaș – povestea numelui. De ce nu a purtat numele părinţilor săi + alte lucruri mai puţin ştiute despre el

„Şi Halunga, uitând de mine, se legă numaidecât în vorbă, când cu unul, când cu altul; iar eu, cu mâinile la spate şi neştiind tocmai hotărât ce să fac cu persoana mea, schimbam piciorul de reazem când pe dreapta, când pe stânga, şi căutam să-mi dau o înfăţişare pe cât se poate mai puţin ridicolă; şi oricât făceam eu pe importantul, totuşi ţăranii, deştepţi şi ironici cum sunt ei, mă trăgeau cu coada ochiului şi-şi căutau înainte de băut rachiul lor prost din pahare mari de vin…”, povestea în “Pe drumuri de munte” Calistrat Hogaș, acest „Creangă trecut prin cultură”, cum i-a spus Tudor Vianu.

Numele

S-a născut în Tecuci, unde tatăl lui, pe nume Dimitriu, a fost protopop. Învățătorul de acolo i-a convins pe părinți să-i pună numele Hogaș în loc de Dimitriu, nume avut de bunicul tatălui, deoarece, le-a zis el, va ajunge un om important și nu trebuie să aibă un nume ca oricare altul, scrie Ediţia de Dimineaţă.

Prima alegere

Tatăl său l-a vrut popă, dar băiatul a vrut altceva, și anume să învețe carte. La 12 ani a absolvit școala primară din urbea natală și a primit calicativul „foarte bine”. S-a înscris apoi la Academia Mihăleană din Iași unde a fost coleg, printre alții, cu A.D. Xenopol (istoric), Vasile Conta (filozof), Alexandru Lambrior (filolog și folclorist). Urmează liceul și apoi intră la Facultatea de Litere. Toate aceste școli le-a urmat ca bursier; în plus, deoarece avea mulți frați mai mici, s-a întreținut singur din meditații pentru ca părinții să scape de grija lui.

Profesorul

A predat, după facultate, la un gimnaziu înființat atunci în Piatra Neamț. A fost perioada când și-a făcut debutul ca poet într-un ziar local. De-a lungul carierei de profesor a avut deseori dispute cu superiorii, fiind nevoit să se mute la diferite școli. În 1880, a fost profesor la o școală din Iași. Aici, l-a întâlnit pe Ion Creangă.

După un an, s-a reîntors în Piatra Neamț unde l-a cunoscut pe I.L.Caragiale, pe atunci revizor școlar.

Șicanat din nou de superiorii din diferite instituții de învățământ, s-a mutat la Alexandria. La Roman, a predat și la Seminarul Teologic. În cartea autobiografică, Însemnări din viața mea, viitorul mitropolit Visarion Puiu, unul dintre elevii lui, spunea despre dascălul Hogaș că „transforma ora de română într-o veritabilă sărbătoare”.

De altfel, a fost unul dintre cei mai iubiți profesori și, după ce s-a pensionat, la rugămintea elevilor, a continuat să predea.

Drumețul

Pasionat de drumuri îndelungi, pe acolo pe unde natura a rămas sălbăticită și nestricată de om, Hogaș s-a apucat să scrie despre drumețiile lui. Și a făcut-o cum trebuie, cu umor, savoare, original, de-ți face poftă să o iei pe urmele lui. Cum, necum, te îmbie la drum.

Iubea drumețiile, fiindcă „orice călătorie, afară de cea pe jos, e după mine o călătorie pe picioare străine; a avea la îndemână cupeaua unui tren, roatele unei trăsuri sau picioarele unui cal înseamnă a merge şezând şi a vedea numai ceea ce ţi se dă, nu însă şi tot ce ai voi”.

Scriitorul

A scris mereu de-a lungul anilor, fără a fi un autor de succes – lucru care, zic unii, nu l-a deranjat. Primele impresii de călătorie le-a publicat în „Arhiva” din Iași, pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, dar „pierdut într-o arhivă, printre studii de geologie, petrografie, chimie și filologie, el a rămas necunoscut”, scria Garabet Ibrăileanu.

De-abia în 1906, întâlnirea cu Garabet Ibrăileanu a schimbat soarta autorului care a început să iasă din „totala-i obscuritate”. Totuși, nu a avut norocul altora. Dimpotrivă.

Tot Garabet Ibrăileanu povestea peripețiile prin care a trecut opera lui Hogaș până să ajungă să fie cunoscută și apreciată de cititori. În 1912, a fost prima intenție de a se publica în volum impresiile din călătorii. A dorit să-și facă singur corectura și, zicea Ibrăileanu, „a făcut-o așa, că volumul nu s-a putut tipări”. Apoi a venit războiul, când lumii numai de citit cărți de călătorie nu-i ardea. După război, un incendiu a distrus tipografia lui Ibrăileanu și totul s-a făcut cenușă, inclusiv cărțile lui Hogaș.

În timpul vieții lui Hogaș, nici critica nu l-a luat în seamă, „nici măcar nu l-a înjurat”. Puțini au văzut din prima talentul de a povesti al lui Hogaș. „Natura nu a înzestrat pe nimeni cu mai multe daruri strălucite. Dar oamenii nu l-au alintat”, nota Garabet Ibrăileanu.

Abia după moartea scriitorului, în 1917, a apărut o nouă ediție și lumea a început să fie tot mai mult prinsă de farmecul povestirilor lui Calistrat Hogaș.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate