“Bonjour tristesse” de Francoise Sagan – Ana are carti!
Bonjour tristesse foto

“Bonjour tristesse” de Francoise Sagan

Bonjour tristesse foto

Înainte să începem să discutăm despre carte, ţin să te anunţ oficial că scriu această “recenzie”… de sub masă. Acolo unde m-a băgat Francoise Sagan de ruşine. Să ai 17-18 ani şi să scrii AŞA… pffff… mi se pare de domeniul magiei!

“Bonjour tristesse”, micro-romanul-bijuterie al adolescentei Sagan, are în centru… tot o adolescentă. Cecile îşi petrece vacanţa de vară pe malul Mediteranei, într-o vilă de lux, împreună cu tatăl văduv şi cu iubita acestuia – ultima din lunga lui listă de aventuri.

Pentru că aşchia nu sare departe de trunchi, Cecile e cucerită de stilul de viaţă al părintelui, pe care îl copiază, la nivelul vârstei ei, desigur, în compania unui tânăr “din vecini”. Flirturi, glume, hârjoneli, un sărut furat între două plimbări cu barca… nimic important, nici grav, nimic serios. Pentru că, sub soarele arzător de pe Riviera Franceză, Cecile nu vrea să se complice.

Sosirea Annei va răsturna însă tot sistemul acesta de (non)valori, pe care tatăl şi fiica îl împărtăşesc într-o complicitate plină de amuzament. Anne, cea mai bună prietenă a mamei pe care Cecile a pierdut-o atât de devreme, este sclipitor de inteligentă, are o eleganţă sofisticată, este cultă şi responsabilă, plină de principii, adică reprezintă tot ce admiră şi tatăl, şi fiica, dar de preferabil de la maaaaare distanţă.

Ciocnirea celor două stiluri de viaţă atât de contrastante nu se va lăsa însă cu certuri şi scandaluri, ci… surpriză totală!… cu un al doilea mariaj pentru tatăl lui Cecile. Obişnuit cu superficialitatea femeilor pasagere în viaţa lui, bărbatul se îndrăgosteşte nebuneşte de profunzimea Annei şi o cere în căsătorie.

Prin urmare, Cecile, a cărei adoraţie pentru Anne se transformă într-o gelozie cruntă, se trezeşte în faţa a două variante: să accepte şi să se conformeze tuturor schimbărilor aduse de viitoarea mamă vitregă în familia lor – cum ar fi ore lungi de studiu în camera ei, maniere apretate la cină şi un adio definitiv tânărului din vecini, căci Anne nu e deloc de acord cu genul acesta de legături periculoase. Sau să pună la punct o schemă plină de cruzime ca să scape de femeia care i-a răsturnat universul boem cu fundul în sus.

Bineînţeles, alege a doua variantă.

Planul este malefic până în cel mai mic detaliu, însă nu există niciun strop de ură în el. Fata şi-l construieşte parcă în joacă, ideile tâşnesc jucăuşe şi se adaugă celorlalte ca nişte mărgeluţe colorate într-un şirag, iar eu… n-am putut s-o detest nici o secundă pe Cecile. În povestea spusă chiar de ea nu e loc de judecată, de instanţe morale, de analiză a binelui şi a răului. Sagan nu încearcă nici să-i scuze, nici să-i acuze acţiunile lui Cecile şi, culmea!, nici personajul n-o face. În plus, Cecile nu este vreun monstru, ci doar o adolescentă răsfăţată şi capricioasă, care vrea să se întoarcă la viaţa ei dezordonată şi sclipicioasă, şi cumva simţi/înţelegi/realizezi că, dincolo de cuvinte seci, Sagan îi priveşte izbucnirile cu o vagă simpatie a vârstei comune.

Momentele în care Cecile se încaieră totuşi cu propria conştiinţă (căci proastă nu e!, realizează foarte bine că e totalmente greşit ce vrea să facă) nu sunt decât promisiunea profunzimilor sufleteşti pe care acest personaj EXCELENT construit le va atinge la maturitate. Căci ele nu împiedică absolut deloc punerea în practică a odiosului plan.

Faptul că totul se termină dezastruos e provocat de o eroare în raţionamentul lui Cecile. În naivitatea sa, fata care se crede un geniu al manipulării nu are cum să realizeze că acţiunile ei pot să-i afecteze profund şi definitiv pe cei din jur. Normal, lucrurile scapă de sub control, iar  Cecile se va confrunta, pentru prima dată în viaţa ei atât de glamuroasă, cu durere, lacrimi şi moarte, când ea nu şi-a dorit decât soare, plajă şi distracţie.

Din punctul meu de vedere, finalul cărţii este cel care dă măsura talentului de geniu al acestei scriitoarei care lăsa lumea cu gura căscată la mijlocul secolului trecut cu a sa “Bonjour tristesse”. Căci în cazul lui Cecile, după fapta ei… “răsplata” n-a venit. Într-un capitol de-o gingăşie aparte, afli că tânăra nu numai că nu este pedepsită pentru tragedia pe care a provocat-o, dar mai mult… se întoarce la viaţa dezordonată pe care şi-a dorit-o şi pe care o îmbrăţişează acum cu entuziasm, ca şi cum şi-ar fi regăsit o veche prietenă. Există însă, CHIAR ÎN ULTIMA FRAZĂ A ROMANULUI, o nuanţă extrem de fină din care înţelegi că deşi pentru Cecile nimic nu s-a schimbat, nimic nu va mai fi la fel. Superb!

Dacă n-am avut nicio afinitate cu Cecile, Sagan parcă a avut grijă să mă ţină departe şi de celelalte personaje ale romanului sau.

Anne e, într-adevăr, superfemeia pe care am descris-o mai sus, dar e şi o Regină a Gheţii, fără nicio empatie pentru cei din jurul ei, pe care îi vede doar într-o relaţie de subordonare şi control. Cât despre tată, lasă-mă! Un fustangiu pedant şi îmbătrânit, care fuge până şi de responsabilitatea de a-şi supraveghea propria fiica…

Bineînţeles că romanul nu duce lipsă de stridenţe şi pot înţelege acele voci critice care l-au demolat. Eu una am trecut însă rapid peste ele, căci nu am uitat că am de-a face, în fond, cu două adolescente – scriitoarea şi personajul principal. La 40 şi… de ani, îmi pot permite luxul de a zâmbi, nu fără o oarecare nostalgie, recunosc, în faţa anumitor reacţii atât de copilăreşti şi, categoric, nu am de gând să scad nici măcar o jumătate de steluţă din evaluarea mea. Ba, ştii ceva?, pentru că m-a determinat să-mi întorc privirea amuzată spre propria-mi adolescenţă şi spre anumite evenimente din acea perioadă, care pe atunci păreau să fie dezastrele de pe pământ, îmi vine să-i mai adaug o steluţă-două la nota finală. Dar, pentru că nu se poate, mai stau puţin sub masă… :)

Bonjour tristesse

CE-AM SCRIS CÂND AM ÎNCEPUT S-O CITESC:

Sunt câteva cărţi de care tot aud în viaţa mea de cititoare… adultă. Şi pe care din motive care ţin de sfânta întâmplare ajung să le citesc destul de târziu… Pe una dintre ele, “Mic dejun la Tiffany” a lui Truman Capote, am mai pomenit-o AICI.

O alta e cea de care ne ocupăm azi: “Bonjour tristesse” de Francoise Sagan, publicată la Paris în 1954. De data aceasta, “Partea întunecată a magiei” a fost cartea care m-a condus la ea. Asocierea dintre cele două titluri s-ar putea să ţi se pară cel puţin ciudată, dar explicaţia este aproape… magic de simplă. După ce am terminat romanul scris de V.E. Schwab pentru adolescenţi, mi s-a pus pata să citesc un roman scris de un/o adolecent(ă) pentru… oameni mari :) .

Şi pentru că recent în biblioteca volumelor necitite aterizase “Bonjour tristesse”, iată-mă cu ea în braţe. Acum sper să nu fie vreo tristeţe! Mai ales că şi în cartea scrisă de Francoise Sagan pe când avea 17-18 ani şi care a beneficiat de 3 ecranizări înţeleg că există o parte întunecată…

 

Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI

 

Facebook Comments

Leave a Reply

Privacy Preference Center


  • Warning: reset() expects parameter 1 to be array, string given in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/public/partials/privacy-preferences-modal.php on line 33

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/public/partials/privacy-preferences-modal.php on line 95