Cum o promovează editura:
“După ce am citit Jurnalul de trăiri în călătorii, am conchis că Ioan Bucşa este un povestitor talentat. Ar fi fost însă insuficientă numai această afirmaţie, pentru că nu ar fi rezonat cu amalgamul de trăiri, cu sumedenia de parfumuri, de la cele mai discrete esenţe, la cele mai sofistificate, nu ar fi rezonat cu senzaţia că te afli în faţa unui glob de cristal care se răsfaţă rostogolindu-se, răsfrângând la picioarele tale, în imagini caleidoscopice sau panoramate, întreaga frumuseţe a unor locuri de pe această planetă, pe care autorul a avut norocul să le străbată.
Cum prin unele localităţi mi s-a întâmplat să trec, iar pe altele nu se întrevede posibilitatea de a le străbate decât numai cu gândul – mă rog, şi asta devine din ce în ce mai des o soluţie – am citit cu poftă şi pe nerăsuflate peripliul pe care domnia sa ni-l propune: de la Vama Veche la Coasta de Azur, de la satul Pefki din insula Evia la coasta Amalfitană, de la Serbia şi Muntenegru la Eforie Nord, la insula Thassos, de la Elveţia de poveste la Ţinutul Secuiesc.
„N-a fost drum în care să nu trăiesc momente în care să nu mă sufoc de emoţie”, afirma Ioan Bucşa şi aşa este. Cartea este un jurnal al tăirilor, al emoţiilor pe care le-a încercat atât în faţa grandorii naturii, „Am mers vreo trei ore şi jumătate prin cel mai halucinat de frumos peisaj pământesc”, cât şi în faţa lucrurilor mărunte, descoperind măreţia ei atât în simplitatea cu care adie macii în adierea vântului sau strălucesc merele „ca nişte bănuţi de aur”, în Maramureş.
„Doamne, câte bucurii am trăit azi”!”, mărturiseşte autorul într-un moment de respiro, fascinat de frumuseţea naturii care i se arătase în toată măreţia ei plină de simplitate. Doamne, câtă bucurie vă va încerca citind această carte, aş parafraza eu, după ce am parcurs dintr-o răsuflare noianul de trăiri pe care Ioan Bucşa, cu ştiinţa lui de a mânui cuvântul, le transpune într-o scriere limpede, cursivă, care crează atmosferă.
Jurnalul de trăiri în călătorii cu siguranţă incită la drumeţie, deschide pofta de a călători, de a vedea locuri noi, de a pătrunde tainele nebănuite ale fiecărei pietre. Ar fi însă nedrept să nu precizez că, înainte de toate, această carte este o invitaţie la o lectură bună, captivantă, este o scriere ce pune în valoare stilul bine conturat al autorului, o scriere presărată cu un umor fin, de bună calitate, care se apropie de savoarea descrierilor lui Calistrat Hogaş.” – Irina Constantinescu
