Roman distins cu premiul pentru Cel mai bun debut în cadrul festivalului SFF Râşnov 2017.
Cum o promovează editura Tritonic: O lume postumană pentru care evoluţia a însemnat şi recuperarea unor calităţi pierdute, o lume în care plantele şi roboţii fac împreună exact ceea ce trebuie să facă, adică să ajute umanii, din păcate şi o lume râvnită de alte lumi, desprinse din acelaşi trunchi comun al omenirii – iată ce găsim în romanul de debut al lui Florin Purluca. Şi mai găsim ceva, dincolo de invazii, trocuri şi soldaţi: problemele cu care se confruntă oamenii indiferent de momentul evoluţiei ca specie. Sau poate tocmai problemele care survin în anumite momente ale evoluţiei…
Ce spune autorul despre cartea sa: „Cum să fabrici un semizeu” este lupta mea cu zicerea populară „Nimic nou nu mai poate fi spus; ce era de spus s-a spus deja”. Evident, n-am inventat eu roata cu volumul ăsta, dar am creat un tip de androizi vegetali – vegani, cum i-am botezat – roboți conduși de plante, care au stârnit interesul și imaginația cititorilor. Din punctul ăsta de vedere cred c-am reușit să punctez la capitolul originalitate.” (tot interviul AICI)