“Antichrista” de Amelie Nothomb – Ana are carti!

“Antichrista” de Amelie Nothomb

Într-o dimineaţă, în timp ce citeam la cafea “Antichrista” de Amelie Nothomb, mi-am amintit că există persoane care o consideră o lectură potrivită pentru adolescenţi.

Şi m-am încruntat.

Într-adevăr, personajele principale, Christa şi Blanche, sunt eleve (sau studente, că nu mi-a fost prea clar!) dar, dincolo de vârstele lor, nimic din cartea aceasta pe mine nu m-a dus cu gândul la adolescenţă. Nici perversitatea relaţiei dintre ele. Nici momentele de umilinţă la care prima o supune pe a doua. Nici diabolismul cu care Christa manipulează de aşa manieră situaţia încât ajunge să-i întoarcă pe părinţii lui Blanche împotriva propriei fiice.

O ciudată dependenţă se naşte între cele două prietene. Singuratica şi introvertita Blanche tânjeşte după strălucirea şi exuberanţa Christei, prin urmare face tot posibilul să stea în trena ei, convinsă fiind că din praful magic care pare s-o acopere pe Christa câteva particule se vor împrăştia şi asupra fiinţei sale atât de terne. 

Blanche începe să înţeleagă cum e să te scoată viaţa la colţ…

Culmea este că încercările de apropiere pline de timiditate ale lui Blanche sunt  încurajate chiar de cea care dă tonul distracţiei oriunde apare. Şi aceasta deoarece Christa înţelege că pentru a străluci atât de puternic are nevoie de fundalul contrastant pe care i-l oferă cenuşia Blanche. 

Poveştile pline de dramatism ale Christei care dezvăluie detalii emoţionante despre viaţa ei plină de lipsuri de acasă şi despre eforturile de a strânge, din diverse joburi, bani pentru studii găsesc doi ascultători fideli chiar în părinţii lui Blanche. Cei doi sunt atraşi ca moliile de personalitatea înflăcărată a Christei, prin urmare o invită pe aceasta în casa lor pe perioada şcolii, îi pun la dispoziţie un pat, o masă caldă şi… propriile inimi.  

Iar Blanche începe să înţeleagă cum e să te scoată viaţa la colţ şi să-ţi dea primele lecţii. 

Ea care a tânjit tot timpul după prieteni şi prietenie ajunge acum să ducă dorul momentelor de singurătate pe care le petrecea în compania unei cărţi bune. Căci prietenii nu sunt doar amuzanţi, puşi pe distracţie şi plini de glume. Pot fi şi tiranici, ironici, toxici, pot încerca să-ţi fure de la o brăţară până la … proprii părinţi, te pot umili în public, dar mai ales când sunteţi doar voi şi o oglindă (paragrafele pline de cruzime în care Christa o forţează pe Blanche să se dezbrace şi să-şi privească trupul mi-au stârnit repulsia, căci dacă lui Amelie Nothomb ceva îi iese perfect, păi atunci să ştii că de astfel de scene e vorba).

O altă lecţie de viaţă primeşte Blanche şi pe planul relaţiei cu părinţii. Dacă în trecut fata avea momente când se declara exasperată de ei, acum când aceştia sunt atât de cuceriţi de Christa (în care văd fiica seducătoare şi impetuoasă pe care nu au avut-o niciodată), adevărata lor fiică, ciudata tăcută pasionată de cărţi, ajunge să le ducă dorul, să le caute compania şi să încerce să le atragă atenţia.  

Înţelegând că e la un pas să piardă totul, chiar să se piardă pe sine, Blanche decide să o demaşte pe această adevărată… Antichrista, a cărei fire diabolică şi manipulatoare doar ea o cunoaşte. 

Va reuşi?

Amelie Nothomb nu-şi salvează niciodată personajele 100 %

La întrebarea aceasta aş vrea să-ti dau un răspuns plin de un optimism hollywoodian, însă finalul cărţii – care m-a iritat pe măsură ce îi dădeam paginile – a reuşit chiar să mă enerveze, căci Amelie Nothomb rămâne aceeaşi scriitoare detaşată care nu-şi salvează niciodată personajele 100 %, lăsând în ele un colţ de iad care să le bântuie pe vecie.

În fond, ce poţi să te aştepţi de la autoarea care a afirmat într-o altă carte a sa (“Igiena asasinului”) următoarele: “Cărţile mele-s mai periculoase decât un război, fiindcă de la ele îţi vine să crăpi, în timp ce războiul îţi dă ghes să trăieşti. După ce mă citesc, oamenii ar trebui să se sinucidă.”

Aşa cum spuneam când am început s-o citesc, Amelie Nothomb pare decisă să-şi aleagă subiectele cărţilor în funcţie de preferinţele mele. Adică ce NU vreau eu să citesc… aia scrie ea. 

Două fete cucuiete, care se iubesc şi se urăsc în egală măsură, prietene si rivale în acelaşi timp, nu reprezintă neaparat personajele pe care eu una să le urmăresc cu sufletul la gură, cu care să rezonez sau de care să mă ataşez. Din punctul meu de vedere, aceasta e o poveste de care biblioteca mea se putea lipsi fără probleme… Există însă în scriitura seacă, directă, fără panseluţe şi ciucurei, cu care Amelie îţi serveşte istoriile sordide o francheţe şi o simplitate care pe mine mă fascinează (şi care te ajută şi să-i termini romanul cam într-o zi… aşa). Iar constatarea este valabilă pentru tot ce-am citit scris de ea. Şi este motivul pentru care în ultimul moment pixul cu care notam diverse idei înainte să mă apuc de “recenzia” de faţă a corectat cifra 2 cu 3. 3 stele…

P.S. Am citit pe undeva că de fapt “Antichrista” a fost scrisă de Amelie Nothomb cu scopul de a trage un semnal de alarmă asupra pericolului reprezentat de înmulţirea sectelor şi cultelor religioase la nivel mondial. Dacă e adevărat, atunci cartea aceasta e şi mai plictisitoare decât am crezut eu J. Şi efectul cred că e unul contrar căci, după ce dai ultima pagină, îţi vine mai degrabă să te înscrii într-o sectă măcar aşa, de distracţie, să ai ce povesti nepoţilor…  

CE-AM SCRIS CÂND AM ÎNCEPUT S-O CITESC:

Câteva rânduri scrise de mine pe pagina de facebook a blogului nostru mă cam fac să mă frământ seara, prin pat, pentru că-mi dau seama că n-am fost chiar 100 % sinceră cu tine.

Adică, OK, m-am lăudat în faţa ta că am dat iama prin librării după cărţi semnate de Amelie Nothomb, dar am omis să-ţi precizez că n-am citit chiar tot ce mi-am cumpărat… uffff! Unul dintre volume mi-a scăpat deşi stă de ceva vreme într-un colţ al bibliotecii! 

Aşa că dacă tot m-a luat gura pe dinainte, să ne apucăm de “Antichrista”.

Ciudata mea relaţie de prietenie cu Amelie Nothomb a început cu “Uimire şi cutremur”, cartea care m-a uimit şi mi-a cutremurat tot ce ştiam şi credeam despre Japonia.

Dar de ce spun că e o relaţie “ciudată”?

Pentru că deşi sunt disperată să citesc tot ce-a scris, mie NU-MI PLACE autoarea aceasta belgiană!!! E ceva fascinant de respingător în subiectele pe care şi le alege, ceva ce mă determină să strâmb din nasul pe care îl ţin lipit de paginile ei.

Şi nu ştiu de ce, dar sunt sigură că “Antichrista” nu face excepţie de la regulă!

Cartea “Barbă albastră” de Amelie Nothomb poate fi cumpărată online de AICI, de AICI sau de AICI

Cartea “Loveşte-ţi inima” de Amelie Nothomb poate fi cumpărată online de AICI, de AICI sau de AICI

Cartea “O formă de viaţă” de Amelie Nothomb poate fi cumpărată online de AICI, de AICI sau de AICI

Cartea “Să-ţi ucizi tatăl” de Amelie Nothomb poate fi cumpărată online de AICI, de AICI sau de AICI

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate