Alice în Țara Minunilor nu s-a numărat niciodată printre preferatele mele, după cum cred că am mai apucat să-ți spun pe aici.
Poate mi s-a părut prea încifrată pentru o carte fantasy. Prea… matematică pentru o operă literară. Poate pentru că nici nu-mi este prea simpatic autorul ei, Lewis Carroll.
Ceea ce nu m-a împiedicat însă să mă înființez în primele zile din noul an la Grădina Botanică din București pentru a urmări spectacolul de lumini „Alice în Țara Minunilor”.
Ce spun organizatorii
Expoziția „Garden of Lights”, creată de o echipă poloneză de experți în iluminat și design, aduce la viață personajele și scenele din celebrul roman al lui Lewis Carroll. Cu peste 200 de metri lungime, tunelul luminat este cel mai mare din Europa și este decorat cu peste 320.000 de LED-uri, creând o atmosferă impresionantă și plină de culoare. Expoziția este deschisă până în martie 2024, iar biletele costă până la 63 de lei.
Ce spun eu…
… Păi, eu, decât să-ți spun, mai bine îți arăt 🙂 !!!
Prin urmare, iată mai jos câteva fotografii pe care le-am făcut în Grădina Botanică pe care “le-am asezonat” și cu câteva citate din romanul pe care sunt absolut convinsă că mulți copii vor dori să-l citească, după ce vor vizita expoziția din București.
În fond, până și eu l-am scos din raft când am ajuns acasă!
P.S. Dacă nu ne urmărești pe paginile noastre de facebook și de instagram… ntz ntz ntz… acolo va începe în curând un adevărat festival de filmări de la expoziția Alice în Țara Minunilor. Atât îți spun!
Alice în Țara Minunilor – Pisica Cheshire
— N-am ştiut că Pisicile-Cheshire zâmbesc întruna; de fapt, nici n-am ştiut că pisicile pot să zâmbească.
— Toate pisicile pot, şi cele mai multe dintre ele o fac, a replicat Ducesa.
— Eu nu cunosc niciuna care să zâmbească, a răspuns Alice foarte cuviincios, bucuroasă că reuşise să lege o conversaţie.
— Nu cunoşti multe lucruri, a replicat Ducesa, asta e clar.
— Vrei să-mi spui, te rog, ce drum trebuie să iau ca să plec de aici?
— Asta depinde în mare măsură de locul unde vrei să ajungi, i-a răspuns Pisica.
— Nu prea îmi pasă unde…
— Atunci nu are importanţă ce drum iei.
— …atâta timp cât ajung undeva, a precizat Alice, în chip de explicaţie.
— A, vei ajunge cu siguranţă undeva, dacă ai să mergi îndeajuns, a lămurit-o Pisica.
Alice în Țara Minunilor – Iepurașul Alb
Când Iepuraşul a scos un ceas din buzunarul vestei şi l-a consultat, pentru ca apoi să-şi iuţească pasul, Alice s- a ridicat în picioare, deoarece şi-a dat seama că nu văzuse niciodată un iepure cu vestă, ba chiar cu un ceas în buzunarul vestei.
Mânată de curiozitate, a pornit să alerge pe câmp după Iepuraş şi l-a ajuns din urmă la ţanc pentru a-l vedea strecurându-se într- o vizuină spaţioasă, de sub un gard viu.
O clipă mai târziu, hop şi Alice după el în vizuină, fără să se gândească în ce fel o să mai poată ieşi vreodată de acolo. Vizuina te ducea, la început, drept înainte, ca un tunel, pentru ca dintr-odată să se afunde abrupt, atât de abrupt, încât Alice n-a avut timp să se oprească înainte de a se pomeni lunecând în jos, în ceva ce părea să fie un puţ foarte adânc.
— Acest lucru e foarte important, a declarat Regele, adresându-se juriului.
Juraţii tocmai începuseră să-i noteze spusele pe tăbliţele lor, când au fost întrerupţi de Iepuraşul Alb.
— Desigur, Maiestatea Voastră vrea să spună neimportant, a atras el atenţia pe un ton plin de respect.
— Da, desigur, am vrut să spun neimportant, a răspuns Regele în grabă, apoi a murmurat pentru sine: important, neimportant, neimportant, important… de parcă încerca să vadă care dintre cele două cuvinte sună mai bine.
Unii dintre juraţi au notat cuvântul „important“, alţii au notat „neimportant“. Alice putea desluşi cuvintele, întrucât se găsea destul de aproape de ei pentru a le vedea tăbliţele; „dar oricum, important- neimportant, n-are nici o importanţă“, şi-a spus ea.
Alice în Țara Minunilor – Întâlnirea cu Omida
Un timp, Omida şi Alice s-au uitat una la cealaltă în tăcere; în cele din urmă, Omida şi-a scos narghileaua din gură şi i s-a adresat pe un ton lenevos, somnoros:
– Cine eşti?
Nu era un început de conversaţie prea încurajator. Alice a răspuns sfioasă:
– Domnule, aproape că… că nici eu nu ştiu cine mai sunt acum – ştiu doar cine eram când m-am sculat azi-dimineaţă, dar de atunci m-am schimbat de mai multe ori.
– Ce vrei să spui? a întrebat Domnul Omidă sever. Explică- te!
– Mă tem că nu pot să mă explic, domnule, pentru că, înţelegeţi, nu mai sunt eu însămi.
– Nu înţeleg.
– Mă tem că nu pot fi mai explicită, a replicat Alice foarte politicoasă, pentru că, în primul rând, nu înţeleg nici eu, şi faptul că într-o singură zi am trecut prin atâtea transformări e năucitor.
– Ba nu e deloc, a contrazis-o Omida.
– Mă rog, poate că pentru dumneavoastră nu a fost, dar când va trebui să vă prefaceţi într-o crisalidă – va trebui într-o zi, să ştiţi – şi după aceea în fluture, bănuiesc că o să vi se pară puţin straniu, nu credeţi?
– Absolut deloc.
– Mă rog, poate că sentimentele dumneavoastră sunt oarecum diferite de ale mele, a stăruit Alice, tot ce ştiu este că mie mi s-ar părea foarte straniu.
– Ţie! a ripostat Omida cu dispreţ. Dar cine eşti tu?
Alice în Țara Minunilor – Invitație la ceai
— De asta s-au îngrămădit atâtea lucruri pe masa asta de ceai? a întrebat Alice
— Da, de asta, a oftat Pălărierul; tot timpul e ora ceaiului, aşa că nu avem timp să spălăm vasele între timp.
— Şi-atunci, probabil că vă mişcaţi voi ca acele ceasului de la o ceaşcă la alta?
— Întocmai, a răspuns Pălărierul.
— Dar ce se întâmplă când ajungeţi din nou la prima ceaşcă?
— Ce-ar fi să schimbăm subiectul, i-a întrerupt Iepurele de Martie, căscând. Am obosit să vă tot aud.
Alice în Țara Minunilor – Hârciogul
— Te-aş ruga să nu mă presezi aşa de tare, i-a spus Hârciogul, care şedea lângă ea. Aproape că nu mai pot respira.
— N-am ce face, i-a răspuns Alice cu blândeţe. Cresc.
— Nu ai dreptul să creşti aici, a ripostat Hârciogul.
— Nu vorbi prostii, l-a repezit Alice cu mai mult curaj; dacă vrei să ştii, şi tu creşti.
— Da, dar eu cresc într-un ritm normal, nu în felul ăsta ridicol al tău.
S- a ridicat îmbufnat, a traversat încăperea şi s-a aşezat în celălalt colţ al tribunalului.
Alice în Țara Minunilor – REGELE şi REGINA DE CUPĂ
În continuare, s-a auzit zgomot de paşi, şi Alice s-a pregătit, nerăbdătoare, să o vadă pe Regină.
Întâi a apărut un rând de zece soldaţi înarmaţi cu bâte; soldaţii aveau aceeaşi formă ca şi cei trei grădinari: prelungi şi plaţi, cu mâinile şi picioarele îndreptate spre colţuri; după cei zece ostaşi veneau curtenii, împodobiţi cu diamante şi mergând doi câte doi, precum soldaţii.
După ei veneau copiii regali – erau zece la număr şi săltau veseli, ţinându-se de mână, tot doi câte doi; erau împodobiţi cu inimioare. După ei veneau oaspeţii, majoritatea Regi şi Regine, dar Alice l-a recunoscut printre ei pe Iepuraşul Alb; discuta într-un fel nervos, grăbit, zâmbind la tot ce i se spunea; a trecut pe lângă ea fără să o observe. Apoi urmau Valeţii de Cupă, care purtau coroana Regelui pe o perniţă de catifea purpurie; şi, în urma acestei grandioase procesiuni, veneau REGELE şi REGINA DE CUPĂ.
